DOSTOEVSKI, Fiodor Mihailovici (1821-1881), scriitor rus. A debutat cu romanul „Oameni sărmani”, în care își exprimă compasiunea față de cei oprimați. Frecventând cercul liberal al lui M. V. Petrașevski, este arestat și condamnat la moarte sub acuzația de complot împotriva statului, sentință comutată în deportare, prin ordinul de grațiere sosit cu câteva minute înaintea execuției. În Siberia (1850-1854), unde singura carte pe care o poate citi este Biblia, traversează o criză religioasă devenind credincios. Se întoarce la Sankt Petersburg, unde are frecvente crize de epilepsie. Perioada detenției, evocată în „Amintiri din casa morților” și „Însemnări din subterană”, și-a pus amprenta asupra întregii sale opere. Realismul fantastic și psihologic al scrierilor din tinerețe („Nopți albe”, „Netocika Nezvanova”), în care viața omului mărunt este descrisă ca o tragedie socială, a evoluat în opera de maturitate spre un realism cu accente simbolice, vizionare, mistice, filozofice și didactice, puternic marcate de boală și de experiența personală a patimii pentru jocurile de noroc, și către formula unui roman „polifonic”, de o complexitate structurală pe măsura realităților umane pe care le evocă. Interesul pentru tipologie nu scade din profunzimea și adevărul uman al personajelor sale, caractere complexe, contradictorii, oscilând între bine și rău, între eul rațional conștient și subconștientul însetat de libertate. Față de condiția dramatică a omului supus agresiunii răului social și moral, D. propune soluția creștină a mântuirii prin iubire, jertfă și umilință („Crimă și pedeapsă”, „Adolescentul”, „Idiotul”, „Demonii”, „Frații Karamazov”). Opera lui D. a exercitat o puternică influență asupra literaturii ruse și universale.