durdă² sf [At: DLR ms / Pl: ~e / E: nct] (Reg) Parte la loitra carului, nedefinită mai îndeaproape.

durdă¹ sf [At: ALECSANDRI, P. II, 452 / Pl: ~de / E: nct] (Îrg) 1 Pușcă de dimensiuni mari. 2 Flintă ghintuită cu țeavă scurtă și largă. 3 Măciucă ghintuită.

DURDĂ, durde, s. f. (Învechit și popular) Pușcă; carabină, flintă. Avea în spate o durdă, cum se spunea pe vremea aceea, adică o pușcă cu gura țevii ca o pîlnie. SADOVEANU, O. VIII 51. Îi place pe cîmp neted cu durda să vîneze. ALECSANDRI, P. III 452. El are, măi frate, Săbii lungi și late, Durdă ghintuită, Inimă-oțelită. id. P. P. 63.

DURDĂ ~e f. înv. Armă de foc primitivă, cu țava lungă, cu cremene și cu fitil; flintă. /Orig. nec.

durdă f. pușcă largă și scurtă: are durda ghintuită POP. [Lit. (arma) cea plină].

dúrdă f., pl. e (d. durd). Un fel de pușcă cu țeavă foarte groasă. – Dim. durduliță, pl. e.

durd, ~ă [At: ALECSANDRI, P. II, 452 / Pl: ~rzi, ~e / E: ns cf mg durda] 1 a (D. ființe) Scurt și îndesat. 2 a (D. ființe) Țeapăn. 3 a (D. ființe) Mătăhălos. 4 a (D. un recipient) Încăpător. 5 a Plin. 6 sf Femeie mică de statură și îndesată. modificată

durd a. gros, plin: se umple plosca durdă cu vin. [Ung. DURDA].

durd, -ă adj. (d. ung. durda, îndesat, grăsuliŭ, rudă cu rus. doródnyĭ, dorodlivyĭ, gras). Rar. Îndesat, grăsuliŭ.

durdă (pop.) s. f., g.-d. art. durdei; pl. durde

durdă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. durdei; pl. durde

durdă (pușcă) s. f., g.-d. art. durdei; pl. durde

durd (reg.) adj. m., pl. durzi; f. durdă, pl. durde

durd (reg.) adj. m., pl. durzi; f. durdă, pl. durde

durd adj. m., pl. durzi; f. sg. durdă, pl. durde

DURDĂ s. v. flintă, pușcă, sâneață.

durdă s. v. FLINTĂ. PUȘCĂ. SÎNEAȚĂ.

DURD adj. v. bucălai, bucălat, dolofan, durduliu, grăsan, grăsuliu, grăsuț, plin, rotofei, rotund.

durd adj. v. BUCĂLAI. BUCĂLAT. DOLOFAN. DURDULIU. GRĂSAN. GRĂSULIU. GRĂSUȚ. PLIN. ROTOFEI. ROTUND.

durd (durdă), adj. – Rotofei, rotund. Mag. durda (Cihac, II, 105; Iordan, BF, VII, 252). Cuvînt rar. – Der. durdă, s. f. (femeie dolofană; buzdugan; pușcă); durduliu, adj. (rotofei). – Cf. durduca.