CRISTAL, (1) cristaluri, (2) cristale, s. n. 1. Sticlă de o fabricație specială, transparentă și perfect incoloră, cu însușirea de a refracta puternic lumina, întrebuințată pentru fabricarea lentilelor optice și a unor obiecte de lux. ♦ Obiect fabricat din cristal (1). 2. Substanță minerală solidă, omogenă, cu o structură internă regulată, care se prezintă sub forma unor poliedre. ◊ Compus: cristal-de-stâncă = varietate transparentă, incoloră, de cuarț, care se prezintă în cristale mari și care este folosită în industria optică, în radiotehnică, ca piatră semiprețioasă etc. 3. (În sintagma) Cristal lichid = fluid care prezintă anizotropia proprietăților, mai ales a celor optice, datorită orientării ordonate a moleculelor sale, folosit în sisteme de afișaj, la traductoare optice etc. – Din fr. cristal, lat. crystallus.

cristal sn [At: DOSOFTEI, V. S. 81/2 / V: (înv) ~tial, ~ișt~, (reg) ~ar / Pl: ~e și ~uri / E: ngr χρύσταλλος, lat crystallus (pentru criștal, cristar), pn krysztal, mg kristaly^[1], cf cleștar, crestal, cristalin, cristaliza] 1 Substanță minerală solidă cu o structură internă regulată, sub forma unor poliedre. 2 (Pan) Forme geometrice pe care le ia apa sau alte lichide când încep să înghețe. 3 (Îs) ~ de stâncă Varietate de cuarț transparentă, incoloră, folosită în industria optică, radiotehnică sau ca piatră semiprețioasă. 4 Sticlă, fabricată special, incoloră, transparentă, care refractează puternic lumina, folosită la fabricarea lentilelor și a unor obiecte de lux Si: (înv) cleștar. 5 Obiect fabricat din cristal (1, 4). 6 (Atm; înv; șîs) ~ul ochiului Cristalin. 7 (Îs) ~e lichide Substanțe mezoforme folosite la realizarea unor dispozitive optoelectronice de afișare.

CRISTAL, (2) cristale și (1) cristaluri, s. n. 1. Sticlă de o fabricație specială, transparentă și perfect incoloră, cu însușirea de a refracta puternic lumina, întrebuințată pentru fabricarea lentilelor optice și a unor obiecte de lux. ♦ Obiect fabricat din cristal (1). 2. Substanță minerală solidă, omogenă, cu o structură internă regulată, care se prezintă sub forma unor poliedre. ◊ Cristal de stâncă = varietate transparentă, incoloră, de cuarț, care se prezintă în cristale mari și care este folosită în industria optică, în radiotehnică, ca piatră semiprețioasă etc. 3. (În sintagma) Cristale lichide = substanțe mezomorfe folosite la realizarea unor dispozitive optoelectronice de afișare. – Din fr. cristal, lat. crystallus.

CRISTAL, cristale și cristaluri, s. n. 1. Sticlă de calitate bună, transparentă și absolut incoloră, cu un luciu special și cu capacitatea de a refracta cu putere lumina, folosită pentru fabricarea lentilelor optice și a unor obiecte de lux. [Salonul] comunica prin porți de cristal cu alte două mici salonuri, unul mobilat în stil persian și celălalt în stil pompeian. ALECSANDRI, O. P. 140. ◊ (Poetic, evocînd transparența și puritatea) Ne desfătarăm ca doi fericiți... în undele albăstrii de cristal rece și curgător ale Bistriței. HOGAȘ, M. N. 63. Ozana cea frumos curgătoare și limpede ca cristalul. CREANGĂ, A. 117. ♦ Obiect (mai ales vas) fabricat din cristal. Largi cristaluri, pline De vinuri și de vutce, topaze și rubine. ALECSANDRI, P. III 384. 2. Corp solid, omogen, avînd o structură internă regulată și o formă exterioară geometrică de poliedru. Tăcerea încordată a cristalului de sare în care a încremenit tăcerea mării și truda ocnașului. BARANGA, V. A. 28. 3. Compus: cristal-de-stîncă = varietate de cuarț, care se prezintă în cristale mari, incolore și transparente.

CRISTAL s.n. 1. Sticlă de fabricație specială, de calitate superioară, transparentă și incoloră. ♦ Obiect confecționat dintr-o astfel de sticlă. 2. Fragment al unui compus (mai ales dintr-o rocă) care are de la natură o formă geometrică de poliedru. 3. Cristal-de-stîncă = formă naturală cristalizată, pură, a silicei. // (Și în forma cristalo-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) cristal”, „de cristal”. [Pl. -le, -luri. / < gr. krystallos – gheață, cf. it. cristallo, fr. cristal, germ. Kristall].

CRISTAL¹ s. n. 1. corp mineral (dintr-o rocă) sub formă de poliedru, mărginit de fețe netede. 2. ~ de stâncă = formă naturală cristalizată, pură a silicei. 3. (p. anal.) sticlă de fabricație specială, de calitate superioară, transparentă și incoloră. ◊ vas, obiect fabricat dintr-o astfel de sticlă. (< fr. cristal, gr. krystallos)

CRISTAL¹ ~e n. Corp solid, transparent și incolor, cu fețe plane și cu o formă geometrică de poliedru. ◊ ~-de-stâncă varietate incoloră, transparentă, de cuarț. /<fr. cristal, lat. cristallus

CRISTAL² ~uri n. 1) Sticlă de calitate superioară, de fabricație specială, incoloră, folosită în optică și pentru fabricarea unor obiecte. 2) Obiect fabricat din această sticlă. /<fr. cristal, lat. crystallus

cristal n. 1. substanță asemenea sticlei, dar mai vârtoasă și mai străvezie: cristalul e un cvarț necolorat; 2. sticlă frumoasă, albă și limpede ca cristalul: pahar de cristal: 3. pl. forme simetrice ce iau unele corpuri, trecând dela starea lichidă șau gazoasă la cea solidă.

*cristál n., pl. e (lat. crystallum și crystallus, vgr. krýstallos, d. krýos, frig, ger, gheață, it. cristallo, fr. cristal; pol. krysztal. V. criolită, clondir). Formă simetrică pe care o ĭaŭ unele substanțe minerale (saŭ și neminerale) cînd trec din stare lichidă în solidă: cristale de cŭarț, de zahăr. Sticlă de cea maĭ bună calitate, foarte curată și limpede. Cristal de stîncă, cŭarț. – Vulg. cleștar (cu toate că Delv. Iosif Anghel ș.a. aŭ avut rău gust de a zice așa supt pretext că așa zice poporu. În realitate, poporu nu știe de acest cuvînt). Biblia d. 1688 zice criștal, probabil după pol. orĭ după ung. kristály, de unde Ardeleniĭ zic criștal. Alte forme vulgare îs creștal și cliștar.

creștal sn vz cristal

cristial sn vz cristal

criștal¹ sfn vz cristal

CRISTALO- v. cristal.

CRISTAL²(O)-/CRISTALI- elem. „cristal”. (< fr. cristall/o/-, cristalli-, cf. gr. krystallos, gheață, sticlă)

*cliștár, V. cristal.

*creștál, V. cristal.

criștál, V. cristal.

cristal² (sticlă) s. n., (obiecte) pl. cristaluri

cristal¹ (mineral) s. n., pl. cristale

cristal¹ (mineral) s. n., pl. cristale

cristal² (sticlă) s. n., (obiecte) pl. cristaluri

cristal (obiect de cristal) s. n., pl. cristaluri

cristal (mineral) s. n., pl. cristale

cristal, -le.

cristal-de-stâncă (silice) s. n.

!cristal-de-stâncă (silice) s. n.

cristal de stâncă s. n. + prep. + s. f.

CRISTAL s. cleștar. (Un pahar de cristal.)

CRISTAL s. cleștar. (Un pahar de ~.)

cristal (-le), s. n. – Sticlă specială, transparentă și perfect incoloră. – Mr. cristal. Ngr. ϰρύσταλλος (sec. XVII), și mai modern din fr. cristal. – Der. (din fr.) cristalin, s. n.; cristaliza, vb.; cristalizație, s. f.

CRISTAL-, v. CRISTALO-. □ ~urie (v. -urie), s. f., prezență a cristalelor în urină.

mixt, cristal ∼, soluție solidă sau fază cristalină omogenă, cu compoziție chimică variabilă în limite finite; în c.m. constituenții chimici se substituie reciproc iar, datorită acestuifenomen, proprietățile fizice și chimice sunt aditive, adică se modifică treptat și regulat cu creșterea conținutului în cel de-al doilea component. Ex.: ZnCO3 – FeCO3, plagioclazii din seria albit (NaAlSi3O8) – anortit (CaAlSi3O8) etc. V. și izomorfism.

morfologia cristalelor, → habitus.

orgă de cristal, instrument, inventat în anul 1956 în Franța de către frații Bachet și J. Lasy. Principiul acustic de producere a sunetelor este asemănător cu acela al frecării marginii unei cupe de cristal cu degetul înmuiat. Aici, sunetul este produs de bare rotitoare. Are o sonoritate complexă, asemănătoare cu cea a orgii*.

CRISTALO- „cristal, gheață; cristalin, transparent”. ◊ gr. krystallos „gheață” > fr. crystallo-, engl. id., germ. krystallo- > rom. cristalo-. □ ~blast (v. -blast), s. n., cristal care intră în componența rocilor metamorfice, format prin creștere în masa solidă a materialului preexistent; ~blasteză (v. -blasteză), s. f., proces de recristalizare metamorfică a rocilor preexistente, sub acțiunea presiunilor orientate din scoarța pămîntului; ~core (v. -cor), s. f. pl., plante care se răs pîndesc sub acțiunea ghețarilor; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică față de obiectele de cristal; ~gen (v. -gen), adj., care produce cristale; ~geneză (v. -geneză), s. f., 1. Studiul condițiilor de formare a cristalelor; sin. cristalogenie. 2. Proces de formare a cristalelor în natură; ~genie (v. -genie₁), s. f., cristalogeneză* (1); ~graf (v. -graf), s. m. și f., specialist în cristalografie; ~grafie (v. -grafie), s. f., disciplină care studiază formele, proprietățile și legile de formare a cristalelor; ~id (v. -id), adj., s. n. pl., s. m., 1. adj., Cu aspect de cristal. 2. s. m., Substanță care cristalizează mai ușor și care, în stare de soluție, poate trece printr-o membrană vegetală sau animală; substanță cristalizată. 3. s. n. pl., Incluziuni proteice asemănătoare cristalelor, din celulele unor semințe. 4. s. m., Capsulă proprie țesutului cristalinian; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul formelor geometrice ale cristalelor; ~nomie (v. -nomie), s. f., studiul legilor de formare a cristalelor; ~tomie (v. -tomie), s. f., secționare a cristalelor.

NOAPTEA DE CRISTAL, denumire codificată a operațiunii (9-10 nov. 1938) de persecutare sistematică a evreilor din Germania, prin devastarea proprietăților și sinagogilor, cu scopul de a-i determina să emigreze.

cristal s. n. sg. (tox.) amfetamină.