cratiță sf [At: LB / V: castri~, cărcat~, cârcat~, ~acatiță, ~aiță, cratiț sn, crăt~ / Pl: ~țe / E: vsl краъткъ, bg кратигка, srb kratica] 1 Vas de gătit din (pământ ars sau) metal, rotund, puțin înalt. 2 (Rar) Tigaie. 3 Conținut al unei cratițe (1). 4 (Îe; dep) A sta la ~ A se ocupa doar de treburile gospodărești. 5 (Îae; dep) A nu avea nici un fel de aspirații. 6 (Dep; îe) La ~! Ocupă-te doar cu gospodăria, nu ești în stare de altceva. corectat(ă)

CRATIȚĂ, cratițe, s. f. Vas de formă rotundă, de metal, pămînt sau tuci, cu marginile de sus răsfrînte, cu două toarte, în care se fierbe sau se prăjește mîncarea. Învîrtea cu-o lingură, de lemn prin cratița în care sfîrîia rîntașul. BENIUC, V. 37. Prunele sfîrîie tare-n cratiță. CARAGIALE, O. I 153. Ici o oală, colo o cratiță! SLAVICI, V. P. 90. ♦ Conținutul acestui vas. Fu o adevărată babilonie pînă începură să sfîrîie cratițele. AGÎRBICEANU, S.P. 35.

CRATIȚĂ ~e f. Vas de metal, de formă rotundă, cu două toarte, în care se fierbe sau se prăjește mâncarea. [G.-D. cratiței] /Orig. nec.

cratiță f. vas de tuciu cu interiorul smălțuit. [Dintr’un primitiv *crată = lat. CRATES].

crátiță f., pl. e și crătițĭ (bg. kratička, cam scundă; sîrb. kratica, prescurtare, kratice, jumătățĭ de cizme, după cum și cratița e jumătate de oală. Cp. cu cĭocîrtesc și cu lat. gr. crater, oală). Vest. Oală scundă cu doŭă toarte de făcut bucate scăzute cu sos. – În Ban. Trans. Olt. raĭnă. V. tigaĭe, tingire.

castriță sf vz cratiță

cărcatiță sf vz cratiță

craiță sf vz cratiță

cratiț sn vz cratiță

crăcatiță sf vz cratiță

crătiță sf vz cratiță

cratiță s. f., g.-d. art. cratiței; pl. cratițe

cratiță s. f., g.-d. art. cratiței; pl. cratițe

cratiță s. f., g.-d.-art. cratiței; pl. cratițe

cratiță, pl. cratițe

cratiță, -țe.

CRATIȚĂ s. (reg.) tigaie, (Transilv.) laboș, (Ban., Transilv. și Olt.) raină, (prin Transilv.) răvar, (Ban.) șerpencă. (O ~ cu fasole.)

CRATIȚĂ s. (reg.) tigaie, (Transilv.) laboș, (Ban., Transilv. și Olt.) raină, (prin Transilv.) răvar, (Ban.) șerpencă. (O ~ cu fasole.)

cratiță (cratițe), s. f. – 1. Vas de bucătărie de gătit. – 2. (Arg.) Slujnică. Origine necunoscută. Pare a fi cuvînt sl. Candrea și Scriban îl pun în legătură cu bg. kratičĭka „puțin înalt”, sb. kratica „scurtare”, cratița fiind un vas scund. După Meyer 129, din sl. gratičĭka „grație”.

cratiță, cratițe s. f. (înv., peior.) servitoare, bucătăreasă.

a lua cratița de toartă expr. (d. bărbați) a lua o femeie de braț