CORMORAN, cormorani, s. m. (La pl.) Gen de păsări acvatice, bune înotătoare și scufundătoare, cu ciocul încovoiat și gâtul lung; (și la sg.) pasăre care face parte din acest gen. – Din fr. cormoran.

cormoran sm [At: DA / Pl: ~i / E: fr cormoran] (Om) Pasăre cu cioc lung, încovoiat care se hrănește cu pești Phalacrocorax.

CORMORAN, cormorani, s. m. Gen de păsări acvatice palmipede, dăunătoare pentru că se hrănesc cu pește, avînd penele de culoare neagră-verzuie, împestrițate cu alb pe cap și pe gît, cu cioc lung și încovoiat la vîrf și cu coada lungă, rigidă; corb-de-mare (Phalacrocorax); pasăre care face parte din acest gen. – Din fr. cormoran.

CORMORAN, cormorani, s. m. Pasăre palmipedă, ceva mai mare decît o rață, de culoare neagră, cu ciocul lung, ascuțit și încovoiat la vîrf; zboară în apropierea țărmului Mării Negre și se hrănește cu pești (Phalacrocorax carbo); corb-de-mare. Cîte un cormoran, ca un vultur negru, cu labele și ciocul galbene, aștepta aproape să treci pe lîngă el. CAMIL PETRESCU, N. 79.

CORMORAN s.m. Pasăre palmipedă de culoare neagră-verzuie, cu ciocul lung și încovoiat la vîrf, care se hrănește cu pești; corb-de-mare. [< fr. cormoran, cf. v. fr.. corp marenc – corb-de-mare].

CORMORAN s. m. pasăre acvatică palmipedă neagră-verzuie, cu ciocul lung și încovoiat la vârf, care se hrănește cu pești; corb-de-mare. (< fr. cormoran)

CORMORAN ~i m. Pasăre acvatică cu penaj negru și cu cioc lung, încovoiat. /<fr. cormoran

cormoran m. pasăre acvatică din ordinul palmipedelor, se hrănește cu pești, în China servește la pescuit.

*cormorán m. (fr. cormoran, d. vfr. corp, corb, și moran, marin, d. galicu mor, mare, care se găsește și în Are-mor-icum și Mor-bihan și slavu Po-mórie, Pomeranis). O pasăre palmipedă care se nutrește cu pește. (Chinejiĭ îl învață să prindă pește pentru stăpînu luĭ).

BÎTLAN sm. Mold. Bucov. Trans. 🐦 1 Pasăre de baltă din ordinul picioroangelor, de coloare cenușie, înaltă de 1 metru și mai bine, cu picioarele și gîtul lungi și subțiri, cu un moț de pene lungit pe ceafă; numită și „bîtlan-cenușiu”, „stîrc (cenușiu)”, „gîtlan”, „ceapur”, etc. (Ardea cinerea) (🖼 498): un ~ trecea pe deasupra... mișcîndu-și ciocul ca o cîrmă de corabie (D.-ZAMF.) ¶ 2 ~-ROȘU, ~-ROȘIATIC, ~-SCORȚIȘOR, pasăre mai mică decît bîtlanul cenușiu (înaltă de 0 m.80), cu capul negru și cu două pene ce-i atîmă pe ceafă ca un moț; gîtul, pieptul și spatele sînt roșcate; trăește pe lîngă bălți, la noi mai ales în delta Dunării; numită și „stîrc-roșu” sau „ceapur-roșu” (Ardea purpurea) (🖼 499) ¶ 3 ~-MIC, pasăre albă, mai mică la trup decît bîtlanul-cenușiu, împodobită pe spate cu niște pene subțiri foarte frumoase, întrebuințate ca podoabă; numită și „stîrc-alb-mic” sau „ceapur-alb-mic” (Ardea garzetta) (🖼 500) ¶ 4 = CORMORAN ¶ 5 ~-DE-STUH = BOU-DE-BALTĂ¹ 👉 BOU7) [blg. batlan].

cormoran s. m., pl. cormorani

cormoran s. m., pl. cormorani

cormoran s. m., pl. cormorani

CORMORÁN (< fr.) s. m. Gen de păsări acvatice, bune înotătoare și scufundătoare, care trăiesc pe coastele mărilor, prin bălți și pe malurile rîurilor înconjurate de vegetație; au ciocul terminat cu un cîrlig, gît lung, coadă rotunjită formată din pene rigide; mari consumatoare de pește. În China și Japonia sînt dresați în vederea pescuitului. În Romînia se întîlnesc în Delta Dunării: c. mare (Phalacrocorax carbo), cu guler de pene cafeniu; c. mic (Ph. pigmaeus), c. moțat (Ph. aristotelis).

CORMORAN s. (ORNIT.; Phalacrocorax carbo) (reg.) corb-de-mare.

CORMORAN s. (ORNIT.; Phalacrocorax carbo) (reg.) corb-de-mare.