*combín, a -á v. tr. (lat. combíno, -áre, d. con, la un loc, și bini, cîte doĭ. V. îmbin, binar, binoclu). Chim. Amestec: a combina oxigen cu idrogen (V. aliaj). Fig. Unesc, împreun: îmĭ combin puterile. Chibzuĭesc, imaginez (împreun ideile): a combina un plan.

COMBINA, combin, vb. I. 1. Tranz. A îmbina, a potrivi lucruri diferite. ♦ (Fam.) A plănui, a chibzui. 2. Tranz. și refl. A (se) uni (atomi, molecule sau radicali ai unor substanțe) printr-o reacție chimică, dând naștere unei substanțe compuse. – Din fr. combiner, lat. combinare.

combina [At: GHEREA, ST. CR. II 299 / Pzi: ~bin, (înv) ~nez / E: fr combiner] 1 vt A îmbina lucruri. 2-3 vtr A (se) uni (atomi, molecule sau radicali ai unor substanțe) printr-o reacție chimică, dând naștere unei substanțe compuse. 4 vt (Fam) A plănui. 5 vr (Fam) A avea o relație cu cineva.

COMBINA, combin, vb. I. 1. Tranz. A îmbina, a împreuna, a potrivi lucruri diferite. ♦ (Fam.) A plănui, a chibzui. 2. Tranz. și refl. A (se) uni (atomi, molecule sau radicali ai unor substanțe) printr-o reacție chimică, dând naștere unei substanțe compuse. – Din fr. combiner, lat. combinare.

COMBINA, combin, vb. I. Tranz. 1. A uni (lucruri diferite), a îmbina, a împreuna, a potrivi. Combin nuanțele de albastru. 2. A uni (corpuri simple) printr-o reacție chimică, dînd naștere unui corp compus. ◊ Refl. Sodiul se combină cu apa. 3. (Familiar) A potrivi în gînd, a plănui, a chibzui. Combina, dispunea și prevedea totul cu precizia unui geniu militar. BART, E. 326.

COMBINA vb. I. tr. A îmbina, a împreuna. ♦ tr., refl. A (se) uni printr-o reacție chimică, dînd naștere unui corp compus. [P.i. combin. / < fr. combiner, cf. it., lat. combinare].

COMBINA vb. I. tr. a îmbina, a împreuna. ◊ (fam.) a plănui în gând; a urzi. II. tr., refl. a (se) uni printr-o reacție chimică, dând naștere unui corp compus. (

A COMBINA combin tranz. 1) (lucruri, elemente eterogene) A uni într-o anumită ordine. 2) (planuri, intenții, idei etc.) A reprezenta în minte; a urzi; a plăsmui; a plămădi. 3) A face să se combine. /<fr. combiner, lat. combinare

A SE COMBINA se combină intranz. (despre atomi, molecule sau radicali ai unor substanțe) A se uni printr-o reacție chimică, formând un compus. /<fr. se combiner, lat. combinare

combinà v. 1. a împreuna mai multe lucruri într’o ordine oarecare; 2. a calcula, a prepara: a combina un atac; 3. a se împreuna, vorbind de două sau mai multe corpuri chimice.

combina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. combin, 3 combină; conj. prez. 1 sg. să combin, 3 să combine

combina (a ~) vb., ind. prez. 3 combină

combina vb., ind. prez. 1 sg. combin, 3 sg. și pl. combină

COMBINA vb. 1. v. îmbina. 2. v. asorta. 3. v. amesteca.

COMBINA vb. 1. a (se) îmbina, a (se) împreuna, a (se) îngemăna, a (se) uni. (Cum ~ aceste elemente?) 2. a (se) armoniza, a (se) asorta, a merge, a (se) potrivi, (pop. și fam.) a (se) lovi. (Albastrul se ~ bine cu albul.) 3. a amesteca. (~ mai multe substanțe.)

combina (combin, combinat), vb. – A îmbina, a împreuna, a potrivi lucruri diferite. Fr. combiner. – Der. combinabil, adj.; combinați(un)e, s. f. (îmbinare, reunire; întîlnire de dragoste); combinezon, s. n., din fr. combinaison; combinagiu, s. m. (Arg., crai, muieratic).

GRAND-COMBIN [grã cõbẽ], unul dintre cele mai înalte vf. din Alpii Penini (Elveția), la NE de Pasul Marele Saint-Bernard. Alt.: 4.314 m. Ghețar (15 km²). Escaladat prima oară în 1860.

combina, combin v. r. 1. a avea o relație intimă de durată (cu cineva). 2. a trăi în concubinaj (cu cineva)