china v vz închina

China f. imensă țară în Azia (coprinzând încă Mangiuria, Mongolia, Dzungaria, Tibetul, Turkestanul oriental) cu 428 mil. loc., cap. Pekin. Acest imperiu fu proclamat republică în 1912. Producțiuni: bambu, orez, ceaiu, mătase și porțelan (Chinez).

ÎNCHINA, închin, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia față de divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În Biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se înclina (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment. 3. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea unui senior; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. 6. A accepta punctul de vedere al altcuiva. – Lat. inclinare.

chină¹ sf [At: VICIU, GL. / Pl: ~ne / E: nct] 1-2 (Trs) Căpătâiul sau scaunul în care e înfiptă urzitoarea.

închina [At: COD. VOR. 25/11 / V: (înv) china / Pzi: închin / E: ml inclinare] 1-2 vtr A (se) apleca spre pământ Si: a (se) înclina. 3 vr (Îvr) A se adăposti. 4 vr (Îvr) A se odihni. 5 vr A-și manifesta evlavia către divinitate prin practici religioase specifice fiecărui cult. 6 vr (În biserica creștină) A-și face semnul crucii. 7 vr (Pex) A se ruga. 8 vtf A face pe cineva să se roage. 9 vt A invoca, prin rugăciuni, ajutorul ceresc împotriva unui spirit necurat. 10 vr A se pleca înaintea cuiva în semn de devotament. 11 vr (Pex) A se devota. 12 vr (Îe) A se ~ pântecului A fi gurmand. 13 vt A consacra. 14 vr (Îe) A se ~ dracului A se devota practicilor necreștine. 15 vt (Îe) A ~ pe cineva dracului A se dezinteresa de cineva. 16 vr (Îcs) ~nă-te dracului până ce-i trece podul În mare primejdie, te folosești de ajutorul oricui. 17 vr A se pleca în senin de supunere. 18 vr (Pex) A se supune. 19 vr A face declarații de supunere. 20 vr (Pex) A capitula. 21 vr A recunoaște suzeranitatea cuiva. 22 vr A accepta să devină vasal. 23 vi (Nob) A asfinți. 24 vt A preda ceva în semn de supunere. 25 vt (Îvr) A preda pe cineva ca prizonier. 26 vt (Înv; îe) A ~ cuiva o cetate A preda o cetate în semn de supunere. 27 vt (Îe) A ~ cuiva o țară sau cheile țării A face declarații de supunere în numele țării. 28 vt (Îe) A ~ armele sau steagul A capitula. 29 vt (Fig; îe) A ~ steagul A muri. 30-31 vr (A se apleca sau) a-și apleca numai capul înaintea cuiva în semn de afecțiune, reverență, salut. 32 vr (Pex) A da bună ziua Si: a saluta. 33 vr A-și lua rămas bun. 34 vr (Înv; îe) Mă ~ de sănătate A transmite cuiva salutări. 35 vr A da din cap în semn de aprobare. 36 vr (Pex) A aproba. 37 vr A accepta. 38 vr A se lăsa convins. 39 vr A se da bătut. 40 vr (Udp „cu”) A se înfățișa înaintea cuiva cu daruri sau cu oferte. 41 vt (Pex) A oferi. 42 vt A dedica. 43 vt (Înv) A lăsa ceva prin testament. 44 vt (Înv) A renunța la o slujbă. 45 vt (Înv; îe) A ~ o mănăstire A subordona o mănăstire altei mănăstiri sau unei patriarhii. 46 vt (Înv) A face o ofrandă. 47-48 vti A ridica paharul plin, ciocnindu-l cu paharul altor comeseni și a bea (făcând o urare) Si: a toasta. 49 vi (Pex) A bea. 50 vi A chefui.

ÎNCHINA, închin, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia către divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se pleca (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, ciocnindu-l cu paharul celorlalți comeseni și a bea (făcând o urare). 3. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea cuiva; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. – Lat. inclinare.

ÎNCHINA, închin, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia către divinitate prin practici religioase specifice fiecărui cult; (prin restricție în legătură cu biserica creștină) a-și face semnul crucii și, uneori, a se ruga. Unii ridicau tot încet mîna la frunte și se închinau. DUMITRIU, N. 156. Creștinii trebuiau să s-ascundă prin beciuri, ca să se poată-nchina în legea lor. VLAHUȚĂ, O. A. II 117. S-a închinat fiecare sub candela lui. CARAGIALE, O. III 97. Să-mi fac cruce, să mă-nchin. ALECSANDRI, P. P. 90. ◊ (Cu compliniri la dativ sau introduse prin prep. «la» și arătînd obiectul închinării) Cînd am pornit la drum... Eu nu m-am închinat nici domnului, nici dracului. BENIUC, V. 13. S-a închinat pe la icoane. NEGRUZZI, S. I 148. 2. Refl. (Complinit uneori prin «cu plecăciune»; astăzi complinirea este numai ironică) A-și pleca înaintea cuiva tot corpul (v. prosterna) sau numai partea de sus (v. înclina) sau numai capul (în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau de simplu salut); formulă de salut obișnuită altădată în scrisori. Se închină spre oamenii coloniei și se depărtă. SADOVEANU, P. M. 30. Abu-Hasan... cu palma stîngă la piept s-a-nchinat prea plecat [către calif] și apoi a băut tot, pînă-n fund, dintr-o sorbitură. CARAGIALE, P. 130. Crîșmărița cea frumoasă, luînd paharul, se închină la toți cu sănătate, rîzîndu-i ochii. CREANGĂ, A. 97. Mă duc să mă-nchin cu plecăciune la domnul ispravnic și la toată sindrofia. RUSSO, O. 145. ◊ (Glumeț) Și pe masa-mpărătească sare-un greier, crainic sprinten, Ridicat în două labe, s-a-nchinat bătînd din pinten. EMINESCU, O. I 87. ◊ Fig. Toporași ce se închină gingașelor lăcrimioare. ALECSANDRI, P. A. 125. 3. Refl. (Învechit și arhaizant) A recunoaște suzeranitatea cuiva, a accepta să devii vasal. Viteazul voievod ni s-a închinat, jurîndu-ne credință. CARAGIALE, O. III 92. Am venit să mi te-nchini, Să nu schimb a ta coroană într-o ramură de spini. EMINESCU, O. I 146. Viu să-ți cer povață dacă nu-i mai bine Turcilor Moldova d-astăzi să se-nchine? BOLINTINEANU, O. 58. ♦ Tranz. A lăsa în voia unei dominații străine, a preda. Lui Tomșa, al meu dușman, să închinați cetatea? ALECSANDRI, T. II 188. Spune că închinăm cetatea, cu tocmeală să ne lesă slobozi. NEGRUZZI, S. I 173. ◊ Expr. A închina armele (sau steagul) = a capitula. Oastea lui Ieremia închină armele lui Mihai. ISPIRESCU, M. V. 47. (Refl.) Luni trecut-au după luni, Și-a fost de veste lumea plină, Că steagul turcului se-nchină. COȘBUC, P. I 99. ♦ A accepta punctul de vedere al altuia, a se lăsa convins, a se pleca, a ceda. Cum? tu, Spancioc, om tînăr, cu mintea luminată, Te-nchini la vorbe proaste din timpi de altădată? ALECSANDRI, T. II 74. 4. Tranz. (Învechit) A dărui cuiva ceva (în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință). Au intrat la boieri și i-au închinat vînatul. SBIERA, P. 68. A închinat toată averea sa mănăstirii Neamțului. CREANGĂ, A. 21. ♦ Fig. A aduce ofrandă. Colo-nchină idolatrul nențelesul for de lemne. EMINESCU, O. IV 111. ◊ Expr. (În trecut) A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire din țară, cu toată averea ei, jurisdicției unei mănăstiri din Orientul ortodox. 5. Tranz. A dedica. Scriitorul a devenit un reprezentant al norodului, își închină binelui obștesc talentul și opera; își îndeplinește armonios menirea sa pe Pămînt. SADOVEANU, E. 197. Noi avem în veacul nostru acel soi ciudat de barzi, Care-ncearcă prin poeme să devie cumularzi, Închinînd ale lor versuri la puternici, la cucoane. EMINESCU, O. I 137. ♦ (În legătură cu activități politico-sociale) A consacra. Organizarea odihnei oamenilor muncii, a acelora care-și închină toate forțele luptei pentru construirea socialismului, este o sarcină de mare răspundere. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2682. 6. Intranz. A ridica un pahar plin cu vin etc. (ciocnindu-l cu paharul celorlalți comeseni) și a bea făcînd o urare. V. cinsti (3), toasta. Cu păharul plin în mîni... El a-nchinat Și-a zis: Cît mac e prin livezi, Atîția ani la miri urez! COȘBUC, P. I 59. Atît de mult a închinat, Încît pe loc a rămas lat. ALECSANDRI, T. 304. Boierii închinau și urau pre domn cu vivate zgomotoase. NEGRUZZI, S. I 151. Trei cupe de vin aș bea... La nime n-aș închina. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 137; ◊ Tranz. Boieri! pentru Moldova paharul meu închin. ALECSANDRI, T. II 82. Voi beți și mîncați, Pahar închinați. TEODORESCU, P. P. 25. (Neobișnuit, cu privire la vin) Nohaii lucrează pămîntul... și închină vin ca și noi. SADOVEANU, N. P. 254.

A SE ÎNCHINA mă închin intranz. 1) rel. A manifesta o atitudine de evlavie față de o divinitate. 2) fig. A manifesta o atitudine de recunoaștere a superiorității sau puterii cuiva; a se pleca; a se smeri. 3) A face o plecăciune ușoară (în semn de salut sau de respect). /<lat. inclinare

A ÎNCHINA închin 1. tranz. 1) ist. (cetăți, țări, ținuturi etc.) A preda (unei puteri străine) în semn de supunere. 2) pop. A aduce în dar; a dărui. 3) fam. (băuturi alcoolice) A consuma pentru a-și face plăcere; a cinsti. ~ în sănătatea cuiva. 4) (opere de artă) A destina printr-o dedicație; a consacra; a dedica. ~ cuiva o poezie. 2. intranz. pop.A consuma alcool; a cinsti. /<lat. inclinare

Indo-China f. peninsulă imensă la S.-E. Aziei, numărând peste 20 mil. loc., se divide în posesiuni engleze, în posesiuni franceze (Cochinchina) și în State independente (Regatul Siam).

închinà v. (activ) 1. a pleca în jos, a înclina: oștirea a închinat steagul; 2. a supune, a face tributar: cu temeiuri bune țara să ’nchinăm BOL.; 3. a hărăzi, a consacra: a închinat toată averea sa mănăstirii Neamțului CR.; 4. a dedica: a închina o carte cuiva; 5. a bea în sănătatea cuiva: pentru Moldova paharul meu închin AL. ║ (neutru) 1. a saluta cu plecăciune: s’a închinat până la pământ; 2. a adora, a se ruga, a se prosterna: Nilul alb cărui se ’nchină un cumplit negru popor AL.; 3. fig. a se încrede orbeșțe: te’nchini la vorbe proaste din timpi de altădată? AL. [Lat. INCLINARE].

*chínă f. Vulg. Chinină.

închín, a -á v. tr. (lat. in-clino, -áre; it. inchinare, pv. enclinar, vfr. encliner. V. de- și in-clin). Aplec, inclin: a închina steagu (fig. „a te preda”). Dedic, consacru, hărăzesc: a închina averea ta unuĭ spital, a închina o biserică unuĭ sfînt (care devine patronu eĭ), o carte unuĭ om ilustru. Beaŭ în sănătatea cuĭva, rîdic un toast: a închina în (saŭ întru) sănătatea cuĭva. Fig. Predaŭ, fac tributar: Ștefan cel Mare murind, neavînd încredere în veciniĭ creștinĭ, ĭ-a sfătuit pe Moldovenĭ să închine țara Turcilor. V. refl. Salut cu plecăcĭune: s’a închinat luĭ (saŭ la el) și a ĭeșit. Ador, mă prostern: oameniĭ se închină luĭ Dumnezeŭ, la icoane, (fig.) avaru se închină banilor. Îmĭ fac, spun rugăcĭunea către Dumnezeŭ: el se închină dimineața și seara.

închina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. închin, 3 închină; conj. prez. 1 sg. să închin, 3 să închine

închina (a ~) vb., ind. prez. 3 închină

închina vb., ind. prez. 1 sg. închin, 3 sg. și pl. închină

ÎNCHINA vb. 1. v. ruga. 2. v. prosterna. 3. v. ploconi. 4. v. preda. 5. a preda. (Au ~ cetatea.) 6. v. consacra. 7. v. dedica. 8. v. toasta. 9. a cinsti. (A ~ un pahar cu cineva.) 10. v. ciocni.

ÎNCHINA vb. v. apleca, atârna, capitula, cădea, coborî, culca, curba, înclina, încovoia, îndoi, lăsa, pleca, preda.

închina vb. v. APLECA. ATÎRNA. CAPITULA. CĂDEA. COBORÎ. CULCA. CURBA. ÎNCLINA. ÎNCOVOIA. ÎNDOI, LĂSA. PLECA. PREDA.

ÎNCHINA vb. 1. (BIS.) a se ruga, (reg.) a (se) sineca. (Toată ziua se ~.) 2. a se înclina, a se pleca, a se prosterna. (Se ~ adînc în fața lui.) 3. a se ploconi, (rar) a se temeni. (Nu te mai ~ atîta în fața lui!) 4. a se pleca, a se preda, a se supune, (înv.) a se cuceri, a se paradosi, a se supleca. (S-au ~ inamicului.) 5. a preda. (Au ~ cetatea.) 6. a (se) consacra, a (se) dărui, a (se) dedica, a (se) destina, a (se) devota, a (se) hărăzi, (rar) a (se) aplica, (înv.) a (se) deda, a (se) meni, a (se) pridădi, a (se) șerbi, (grecism înv.) a (se) afierosi. (Și-a ~ întreaga viață binelui obștesc.) 7. a (se) consacra, a (se) dedica. (A ~ o carte cuiva.) 8. a toasta. (A ~ în numele lor.) 9. a cinsti. (A ~ un pahar cu cineva.) 10. a ciocni. (~ paharele unul după altul.)

China s. f. pr. – Var. (înv.) Hina. Der. chinez, s. m. (persoană care face parte din populația Chinei; persoană care nu înțelege nimic, care face pe surdul); chinezerie, s. f. (complicație inutilă; extravaganță), refăcut pe baza fr. chinoiserie; chinezesc, adj. (chinez); chinezește, adv. (în felul chinezilor). Cf. cinie.

chină s. f. – Coajă de chinchină. Fr. quina. Cuv. vechi (lipsește din DAR), însă a circulat în sec. XIX; cf. I. Văcărescu: de ce la doctori nu găsim vină, cînd ne omoară cu iod sau chină? – Der. chinchină, s. f., din fr. quinquina; chinină, s. f., din fr. quinine.

închina (închin, închinat), vb. – 1. A înclina, a apleca. – 2. (Refl.) A se pleca. – 3. (Refl.) A face o reverență. – 4. (Refl.) A se supune, a capitula, a se declara învins. – 5. (Refl.) A-și face semnul crucii. – 6. (Refl.) A se dedica, a se consacra. – 7. (Refl.) A face o ofrandă. – 8. (Înv.) A întemeia și înzestra o biserică, cedînd administrarea ei altui lăcaș religios de rang mai mare. – 9. A dedica. – 10. A ridica paharul ciocnindu-l cu paharul altora și a bea, făcînd o urare, a toasta. – 11. A supune. – Mr. (î)ncl’in, (î)ncl’inare, megl. ancl’in. Lat. inclināre (Pușcariu 818; Candrea-Dens., 848; REW 4359; DAR), cf. it. (in)chinare, prov. (en)clinar, fr. encliner, cat. enclinar „a saluta”. Pentru semantism, cf. ex. gr. și sl. aduse de DAR. Este dublet al lui înclina „a inclina” < fr. incliner. – Der. înclinat, adj. (înclinat; dedicat, pelegrin); închinător, adj. (adorator); închinător, s. m. (varietate de șoim, Falco tinnunculus); închinăcios, adj. (fățarnic, bigot); închinătură, s. f. (înv., adorație); închinăciune, s. f. (reverență; adorație; cult; supunere; salut; toast), care poate proveni din lat. inclinātiōnem (Pușcariu 819), cf. mr. ncl’inățune, megl. (a)ncl’inățuni. Din rom. provine mag. entyinál (Edelspacher 13).

chină, chine, s.f. (reg.) căpătâiul, scaunul urzitoarei.

CHINA, Republica Populară Chineză, stat în Asia cuprinzînd o parte din Asia Centrală și din Asia Orientală, cu o largă ieșire la Oc. Pacific (linia țărmurilor măsoară 18 mii km); 9,6 mil. km² (locul 3 pe glob); 1,13 miliarde loc. (1989; țara cu cea mai numeroasă pop.), dintre care 93,3% chinezi (han). Limba de stat: chineza. Cap.: Beijing. Orașe pr.: Shanghai, Tianjin, Shenyang, Wuhan, Guanghzou, Chongqing, Harbin, Chengdu, Nanjing, Xian, Dalian, Taibei, Jinan, Changchun, Taiyuan, Zhengzhou, Kunming, Lanzhou, Anshan, Qiqihar, Qingdao, Hangzhou. Este împărțit în 23 de prov., cinci reg. autonome și trei orașe de subordonare republicană. În funcție de condițiile orohidrografice, de climă și vegetație poate fi împărțită în China de Est și China de Vest. În China de Est întră reg.: C. de Nord-Est, cu caracter muntos la extremități și o întinsă cîmpie interioară, climă temperată cu precipitații de 750-1.000 mm/an și ierni aspre; C. de Nord drenată de fl. Huanghe (Fl. Galben) cuprinde Marele Podiș de Loess (parțial), Cîmpia Chinei de Nord și M-ții Tzinlin; climă temperată de tranziție; C. Centrală cuprinde o vastă cîmpie vălurită, traversată de fl. Chang-Jiang (fl. Albastru), o reg. muntoasă înaltă (Alpii Sichuan au peste 7.000 m alt.) și Pod. Yunnan; climă subtropicală (media lunii ian. 6 °C, cu precipitații 750-2.000 mm/an); C. de Sud este o reg. muntoasă traversată de rîuri scurte (excepție fl. Xijiang / fl. Perlelor), în care zona litorală este bine populată; climă caldă-musonică. Ins. Taiwan și Hainan au un relief variat, predominant muntos (alt. max. 4.500-5.000 m), cu înguste cîmpii litorale. Climă tropicală musonică. În C. de Vest intră următoarele regiuni naturale: Tibet-Tsinghai (Xizang-Qinghai), cea mai întinsă și înaltă, include sectorul de N al M-ții Himalaya (alt. max.: 8.848 m în vf. Chomolungma), cel estic al M-ților Karakorum (vf. K₂ = Qogir Feng, 8.611 m), podișul Tibet (alt. medie: 5.000 m), bazinul endoreic Tsaidam (Qaidam Pendi, alt. minimă: 2.700 m) și depr. Tsinghai (alt. minimă: 3.200 m). Climă aspră cu precipitații bogate în S și reduse în NV; Xinjiang, vastă zonă endoreică în Asia Centrală, la N de M-ții Altîn Tagh, cuprinde două sectoare: Kashgaria (cu pustiul Taklimakan) și Jungaria, podiș semideșertic prin care trecea odinioară celebrul „Drum al mătăsii”. Ele sînt separate de M-ții Tian Shan (alt. max.: 6.995 m), sistem de munți lung de 2.500 km și în care unele depr. tectonice se află sub nivelul mării (Turpan – 154 m). Ultima mare reg. a C. de Vest o reprezintă Mongolia interioară ce include sectoare ale M-ților Marele Hingan, ale Marelui Podiș de Loess și ale Deșertului Gobi; climă rece, precipitații reduse. Mari zăcăminte de: cărbune, min. de fier, mangan, petrol, șisturi bituminoase, metale neferoase, prețioase și rare, sare ș.a. Ind. extractivă este bine dezvoltată: expl. de cărbuni (946,5 mil. t, 1988, locul 1 pe glob), petrol (136,8 mil. t, 1988), gaze naturale (14,3 miliarde m³, 1988), min. de fier (154,4 mil. t, 1988, locul 2 pe glob), mangan, molibden, bauxită (2,4 mil. t, 1987), wolfram (18.000 t, 1987, locul 1 pe glob), cupru, nichel, vanadiu, stibiu, mercur, fosfați naturali (9 mil. t, 1987), sare (17,6 mil. t, 1987, locul 2 pe glob), jad. C. produce energie electrică (593,5 miliarde kWh, 1988), oțel (59,1 mil. t, 1988), fontă (59,1 mil. t, 1988, locul 3 pe glob), utilaje ind., mașini agricole, material feroviar, automobile și autocamioane, nave maritime și fluviale, produse electronice și electrotehnice, tractoare, aparate de precizie, produse chimice, ciment (204,4 mil. t, 1988, locul 1 pe glob), celuloză și hîrtie, textile (4,52 mil. t fire de bumbac, 17,62 miliarde m țesături de bumbac, 1988, mătase naturală, țesături din lînă, covoare ș.a.), conf. și tricotaje, produse alim. (ceai, țigarete, făină, conserve, ulei, zahăr ș.a.); ind. atomică și aerospațială. Veche tradiție în prod. meșteșugărească (sticlă, porțelanuri, obiecte de artă ș.a.). Terenuri arabile reprezintă 9,7% din supr. țării, pășunile 32,2%, iar pădurile 12,2%. Se cultivă orez (179,4 mil. t, 1989, locul 1 pe glob), grîu (91 mil. t, 1989, locul 1 pe glob), porumb (75,8 mil. t, 1989, locul 2 pe glob), gaolean, floarea-soarelui, rapiță (5,4 mil. t, 1989, locul 1 pe glob), soia (10,8 mil. t, 1989, locul 3 pe glob), cartofi (29,6 mil. t, 1989, locul 3 pe glob), batate (110,6 mil. t, 1988, locul 1 pe glob), arahide (5,4 mil. t, 1988, locul 1 pe glob), sfeclă de zahăr, trestie de zahăr (55,3 mil. t, 1989), bumbac (11,76 mil. t, 1989, locul 1 pe glob), ceai (590 mii t, 1989, locul 2 pe glob), iută (565 mii t, 1989, locul 3 pe glob), camfor (75% din prod. mondială), cafea, cacao, tutun (2,9 mil. t, 1989, locul 1 pe glob), arbori de chinină, de cauciuc, banane (2,43 mil. t, 1989), ananas ș.a. Pomicultură (inclusiv plantații de citrice), legumicultură, viticultură. Creșterea animalelor (capete 1989): bovine (77,1 mil.), ovine (102,7 mil., locul 3 pe glob), porcine (349 mil., locul 1 pe glob), caprine (77,9 mil., locul 2 pe glob), cabaline (10,7 mil., locul 1 pe glob), păsări; sericicultură, pescuit (10,36 mil. t, 1988, locul 3 pe glob), vînătoare. C. f.: 88,6 mii km (inclusiv cele forestiere și speciale). Căi rutiere: c. 1 mil. km; căi navigabile interne: 136 mii km. Flota comercială maritimă: 19,36 mil. t (1988). Moneda: 1 yuan (= renminbi) = 100 fen. Exportă textile și conf. c. 25%, produse agricole și alim., petrol și prod. chimice, piei, bumbac, fosfați, mașini și utilaje, metale ș.a. și importă mașini, utilaje și mijloace de transport (c. 1/3), semifabricate și materii prime ind., produse chimice, produse alim. ș.a. – Istoric. Pe terit. C., locuit din timpuri străvechi, leagăn al uneia dintre cele mai strălucite civilizații antice (milen. 3 î. Hr.), s-a constituit în sec. 18 î. Hr. statul Shang, care în sec. 11 î. Hr. a fost cucerit de statul Zhou; acesta din urmă s-a destrămat în mai multe formațiuni de sine stătătoare, unificate de-abia în sec. 3 î. Hr., sub dinastia Qin. În timpul dinastiei Han (206 î. Hr.-220 d. Hr.), C. a cunoscut o mare dezvoltare. Răscoala țărănească a „Turbanelor galbene” (184 d. Hr.) a slăbit statul chinez, care s-a destrămat. S-a unificat din nou în 589 sub dinastia Sui, iar din 618 pînă la începutul sec. 10 sub dinastia Tang. Între 1279 și 1368 C. a fost ocupată de mongoli. În timpul dinastiei Ming (1368-1644) a avut loc Marele Război Țărănesc (1628-1645), înăbușit cu ajutorul manciurienilor, care însă au cucerit întreaga țară, instaurînd dominația dinastiei Qing (1644-1911). În sec. 19, în urma celor două „războaie ale opiului” (1840-1842 și 1856-1860) și a încheierii unor tratate înrobitoare cu Marile Puteri, începe pătrunderea capitalului străin în C., amplificată, către sfîrșitul sec., după înăbușirea răscoalei populare I-he-tuan. Revoluția din 1911-1913, condusă de Sun Zhongshan, a răsturnat dinastia manciuriană, C. devenind republică. În timpul primului război mondial s-a intensificat lupta antiimperialistă și antifeudală. În 1921 a fost creat Partidul Comunist Chinez. În 1924-1927 s-a desfășurat primul război civil revoluționar, în care partidul Gomindan a colaborat cu P.C. Chinez împotriva forțelor conservatoare din nord. Însă, în 1927 conducătorii Gomindanului au adoptat o atitudine anticomunistă. În cursul celui de-al doilea război civil revoluționar (1927-1937), comuniștii chinezi au creat Armata Roșie Chineză și baze revoluționare la sate. În 1931, Japonia a ocupat partea de NE a Chinei, iar în 1937 a început un război pentru cucerirea întregii Chine. În timpul războiului de eliberare (1937-1945) forțele armate create și conduse de P.C. Chinez au eliberat o mare parte a terit. ocupat de japonezi. În 1946 Gomindanul a întrerupt tratativele inițiate de P.C. Chinez, în 1945, în vederea formării unui guvern de coaliție, ceea ce a provocat al treilea război civil revoluționar (1946-1949), în cursul căruia Armata Populară de Eliberare a înfrînt forțele armate gomindaniste; rămășițele acestora s-au retras în ins. Taiwan. La 1 oct. 1949 a fost proclamată Republica Populară Chineză. În 1971 au fost restabilite drepturile R.P. Chineză la O.N.U. R.P. Chineză este un stat socialist; este unui dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al O.N.U. În 1954 a fost adoptată prima constituție de tip socialist din istoria Chinei. Mao Zedung (Mao Tzedun) președintele C.C. al P.C. Chinez a fost ales președintele R.P. Chineză (1954). Încercarea de a forța dezvoltarea economică a țării („Marele salt înainte”), întreprinsă între anii 1958 și 1960, a eșuat. În 1965 a fost lansată „Marea revoluție culturală proletară”, amplu program de îndoctrinare a populației cu ideologia comunistă în varianta maoistă. „Revoluția culturală” a fost însoțită de grave excese și acte de violență împotriva celor considerați „adepți ai capitalismului” (în realitate adversarii extremismului stîngist). După moartea (1976) a lui Mao Zedong, grupul radicalilor stîngiști condus de soția sa („banda celor patru”) a fost inlăturat. Din 1982, conducătorul de fapt al țării devine Deng Xiaoping, care lansează un amplu program de reforme, menit să modernizeze structurile societății chineze în cadrul menținerii socialismului. Cererile formulate de studenți privind democratizarea vieții politice au fost însă respinse și manifestațiile acestora din Beijing reprimate dur (Piața Tiananmen, 3-4 iun. 1989). Pe plan extern, după o lungă perioadă de tensiune și confruntare cu U.R.S.S., care a culminat cu incidente de frontieră (1969), a intervenit din 1986 o destindere, care a făcut posibile vizite reciproce la cel mai înalt nivel de partid și de stat (1989, 1991). În C. are loc un amplu proces de modernizare a agriculturii, industriei, științei și tehnologiei; politica externă cunoaște o largă deschidere, prin stabilirea sau consilodarea relațiilor de cooperare politică, economică și culturală cu țările industrializate și cu cele în curs de dezvoltare. Potrivit constituției, puterea executivă este deținută de președintele republicii și de Consiliul de Stat (guvernul), iar cea legislativă de Adunarea Națională a Reprezentanților Populari (între sesiunile ei de Comitetul Permanent).

China v. Trihina 2.

CHINA NOUĂ (HSINHUA, SINHUA), agenție de presă a R.P. Chineză, cu sediul central în Beijing. Înființată în 1937, a fost reorganizată ca agenție de stat în 1949.

CÎMPIA CHINEI v. Marea Cîmpie Chineză.

MAREA CHINEI DE EST (DONGHAI), mare în V Oc. Pacific, cuprinsă între țărmurile orientale ale Chinei și arh. Ryukyu și Kyūshū (Japonia). Comunică direct cu Marea Galbenă și prin str.Coreii cu Marea Japoniei, iar cu Marea Chinei de Sud prin str. Taiwan; 1,2 mil. km². Ad. medie: 279 m; ad. max.: 2.717 m. Temp. medie a apei: 7-16°C în febr. și 28°-30°C în aug. Salinitatea: 32,5-24,2‰. Porturi pr.: Da Nang, Kuala Terenggalu, Kuantan, Kota Kinabalu.

MAREA CHINEI DE SUD, mare în V Oc. Pacific, între țărmurile de SE al Asiei, pen. Malacca, ins. Borneo, arh. Filipie și ins. Taiwan. Comunică cu Marea Chinei de Est prin str. Taiwan, cu M. Sulu și M. Java prin numeroase strâmtori; 3,48 mil. km². Ad. medie 1.140 m; max.: 5.420 m. Temp. medie a apei: 20°C în febr. și 27°C în aug. Salinitatea: 32,5-34,2°C. Porturi principale: Da Nang, Kuala Terenggalu, Kuantan, Kota Kinabalu.

Chin/a, -ea, -ie, -u y. Ioachim III 4.

HIBISCUS L., TRANDAFIR DE CHINA, HIBISCUS, fam. Malvaceae. Gen originar din regiunile tropicale și subtropicale ale Indiei, China și Insulele Canare, cca 205 specii erbacee, arbustive sau arborescente, anuale sau perene. Frunze ovate sau rombic-ovate, tri- pentalobate. și neregulat – dințate. Flori complete, pe tipul 5, mari, colorate viu și divers (caliciul intern, 6-12-fidat sau 10-12-foliat, 5 stigmate, filamentele reunite ale staminelor depășesc lungimea corolei). Fruct, capsulă cu 5 loji.