2 intrări

29 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CHIBZUIT, -Ă, chibzuiți, -te, adj. Care judecă o situație cumpănind toate eventualitățile; socotit, cumpănit. – V. chibzui.

CHIBZUIT, -Ă, chibzuiți, -te, adj. Care judecă o situație cumpănind toate eventualitățile; socotit, cumpănit. – V. chibzui.

chibzuit2, ~ă [At: DIONISIE, C. 169/16 / Pl: ~iți, ~e / E: chibzui] 1 a (D. oameni) Cu judecată Si: cuminte, înțelept. 2 a (Înv; construit cu pp. „la”) Priceput. 3 a (D. acțiuni, realizări etc.) Gândit. 4 a (îuz; îs) Gospodărie ~ă Sistem de administrare planificată a întreprinderilor de stat în economia socialistă, bazat pe o autonomie bugetară și o disciplină financiară de așa natură, încât întreprinderea să fie rentabilă. 5 av Cu judecată.

chibzuit1 sn [At: DA / Pl: ~uri / E: chibzui] Judecată bazată pe cumpănirea tuturor eventualităților.

CHIBZUIT, -Ă, chibzuiți, -te, adj. 1. (Despre idei, acțiuni etc.) Hotărît, exprimat, fixat, realizat în urma unei atente chibzuiri. 2. Gospodărie chibzuită = hoz-rasciot. 2. (Despre oameni) Care judecă cumpănind toate eventualitățile; socotit, cumpănit. Lică, tu ești un om chibzuit: nu-ți băga capul în primejdie, nu te face de rușine. SLAVICI, O. I 132. ◊ (Adverbial) Să vedem! zise el chibzuit. SLAVICI, O. I 341.

CHIBZUIT, -Ă, chibzuiți, -te, adj. Care judecă, cumpănind toate eventualitățile; socotit, cumpănit. – V. chibzui.

chibzuít, -ă adj. Care chibzuĭește bine, serios, echilibrat: om chibzuit. Care e făcut cu chibzuĭală: plan chibzuit.

CHIBZUI, chibzuiesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A reflecta asupra unei situații cumpănind toate eventualitățile; a se gândi, a medita. ♦ Refl. recipr. A se sfătui unul cu altul înainte de a lua o hotărâre. ♦ Tranz. A pune ceva la cale; a plănui. – Din magh. képezni „a forma”. Cf. magh. képzelni „a-și imagina”.

chibzui [At: CHEIA ÎNȚELESULUI (1678) / V: ~ipz~ / Pzi: ~esc / E: mg képezni] 1 vt (Înv) A presupune. 2 vt A combina. 3 vr (Înv) A se socoti capabil de ceva Si: a îndrăzni. 4 vt A judeca cumpănind toate eventualitățile Si: a socoti. 5 vt A se gândi bine Si: a medita, a reflecta. 6 vt A-și bate capul. 7 vt (Înv) A asemăna. 8 vt A pune ceva la cale. 9 vr A se sfătui unul cu altul. 10 vr A delibera spre a pune ceva la cale. 11 vr A lua o hotărâre.

CHIBZUI, chibzuiesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A judeca o situație cumpănind toate eventualitățile; a se gândi, a reflecta, a medita. ♦ Refl. recipr. A se sfătui unul cu altul înainte de a lua o hotărâre. ♦ Tranz. A pune ceva la cale; a plănui. – Din magh. képezni „a forma”. Cf. magh. képzelni „a-și imagina”.

CHIBZUI, chibzuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A judeca cumpănind toate eventualitățile, a socoti, a se gîndi, a reflecta, a medita. A chibzuit că tu ești mai cuminte decît băiatul lui. PAS, Z. I 165. Arendașul chibzui că la despărțire trebuie să știi cu cine ai călătorit. REBREANU, R. I 14. ◊ Absol. Unii s-au învoit, alții au mai chibzuit, cum i-a minat mintea și simțirea pe fiecare! REBREANU, R. II 12. Le-au făgăduit că va chibzui... va lua măsuri... dar nu le-au zis nimic hotărîtor. ALECSANDRI, T. 1429. ◊ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la» sau «asupra») Chibzuiește la cele ce ți-am spus. A luat o hotărîre fără să chibzuiască asupra urmărilor ei.Refl. (Rar) A se gîndi la..., a se îngriji de..., a avea grijă. El, care era deprins a gîndi la fiică-sa, acum cu atît mai mult trebuia să se chibzuiască de soarta ei. SLAVICI, N. II 25. 2. A pune ceva la cale, a plănui. Și tot șuvoiul a minat Balaurul, cu care chibzuisem să mă bat. BENIUC, V. 20. Orice fac, ce chibzuiesc, El desface și preschimbă. DAVILA, V. V. 69. Aceștia chibzuiau cu ce moarte să-l omoare. ISPIRESCU, L. 142. Așa am chibzuit treaba cu bărbatu-meu. ALECSANDRI, T. I 176. ◊ Refl. A se sfătui unul cu altul, a lua împreună o hotărîre. Amîndoi se chibzuiră ca să facă o primire frumoasă, ca unui părinte bun ce le era. ISPIRESCU, L. 277. Boierii țării... să chibzuiră a trămite o deputațiune. ODOBESCU, S. I 265. Așa se mai chibzuiră Și se găsiră Alți vînători, Mai cunoscători, Și ziseră că-i urmă de căprioară. TEODORESCU, P.P. 174. 3. (Regional) A-și da cu socoteala, a-și închipui, a presupune, a bănui. (Atestat în forma chipzui) De acolo știau merge acasă și pe nimerite, că oamenii începuseră a aprinde luminile și chipzuiau ei unde trage casa lor. RETEGANUL, P. I 44.

CHIBZUI, chibzuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A judeca cumpănind toate eventualitățile; a se gîndi, a reflecta, a medita. ♦ Refl. (Rar) A se îngriji de... 2. Tranz. A pune ceva la cale, a plănui. ♦ Refl. A se sfătui unul cu altul. 3. Tranz. (Reg.) A-și închipui, a presupune, a bănui. – Magh. képezni „a forma”.

A CHIBZUI ~iesc 1. tranz. 1) (acțiuni, situații etc.) A judeca luând în considerare eventualele posibilități; a cumpăni; a cântări. 2) (acțiuni) A prevedea din timp, elaborând un plan; a planifica. 2. intranz. 1) A gândi adânc; a cugeta; a medita; a reflecta. 2) A sta pe gânduri. /<ung. képezni

A SE CHIBZUI mă ~iesc intranz. A se consulta (unul cu altul), pentru a lua o decizie. /<ung. képezni

chibzuì v. a reflecta, a delibera, a decide: omul chibzuește și Dumnezeu hotărește. [Ung. KÉPZELNI, a închipui].

chibzuĭésc v. tr. (ung. képezní, a-țĭ închipui, d. kép (chip). Mă gîndesc, calculez, socotesc. V. tr. A-țĭ chibzui vĭața, a țĭ-o orîndui, a-țĭ croi cariera. V. refl. Mă gîndesc, socotesc, calculez. A te chibzui cu cineva, a te sfătui, a socoti împreună cu el.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

chibzui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chibzuiesc, 3 sg. chibzuiește, imperf. 1 chibzuiam; conj. prez. 1 sg. să chibzuiesc, 3 să chibzuiască

chibzui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chibzuiesc, imperf. 3 sg. chibzuia; conj. prez. 3 să chibzuiască

chibzui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chibzuiesc, imperf. 3 sg. chibzuia; conj. prez. 3 sg. și pl. chibzuiască

chibzui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chibzuiesc, conj. chibzuiască)

chibzuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CHIBZUIT adj., adv. 1. adj. v. calculat. 2. adj. v. cumpătat. 3. adj. așezat, cumpătat, echilibrat, liniștit, pașnic, potolit, tihnit. (O viață ~.) 4. adj. cuminte, înțelept, socotit, (pop.) mintos. (Om ~.) 5. adv. cuminte, înțelept, înțelepțește, judicios, rațional. (A procedat ~.) 6. adj. cumpănit, gândit, judicios, matur, serios, socotit, temeinic. (O judecată ~.) 7. adj. v. judicios. 8. adj. cuminte, deștept, inteligent, înțelept. (O măsură ~.)

CHIBZUIT adj., adv. 1. adj. calculat, cumpănit, cumpătat, echilibrat, înfrînat, măsurat, moderat, ponderat, socotit, (prin vestul Transilv.) samalit. (Om ~; viață ~.) 2. adj. astîmpărat, așezat, cuminte, cumințit, cumpătat, domolit, echilibrat, liniștit, potolit, reținut, rezervat, serios, sobru, stăpînit, temperat. (Om ~.) 3. adj. așezat, cumpătat, echilibrat, liniștit, pașnic, potolit, tihnit. (O viață ~.) 4. adj. cuminte, înțelept, socotit, (pop.) mintos. (Om ~.) 5. adv. cuminte, înțelept, înțelepțește, judicios, rațional. (A procedat ~.) 6. adj. cumpănit, gîndit, judicios, matur, serios, socotit, temeinic. (O judecată ~.) 7. adj. bun, folositor, gîndit, înțelept, judicios, rațional, rezonabil, socotit, util, (fig.) sănătos. (Un sfat ~.) 8. adj. cuminte, deștept, inteligent, înțelept. (O faptă ~.)

Chibzuit ≠ nechibzuit, nesocotit, necugetat, necumpănit, nesăbuit, nechitit

CHIBZUI vb. v. bănui, consulta, crede, ghici, gândi, imagina, închipui, întrezări, plănui, presupune, prevedea, proiecta, sfătui, socoti, ști, visa.

CHIBZUI vb. 1. a cugeta, a gândi, a judeca, a medita, a raționa, a reflecta, (înv.) a meditarisi, a mândri, a rezona, a semui. (Vrea să ~ în liniște.) 2. a (se) gândi, a judeca, a socoti, (înv. și reg.) a sămălui, (fig.) a cântări, a cumpăni, a drămui. (Să ~ cum e mai bine.) 3. a delibera, a dezbate, a discuta, (livr.) a pertracta. (Să stăm și să ~ cu atenție ce să facem.) 4. v. considera. 5. (fig.) a cumpăni, a măsura. (Își ~ cuvintele.)

CHIBZUI vb. 1. a cugeta, a gîndi, a judeca, a medita, a raționa, a reflecta, (înv.) a meditarisi, a mîndri, a rezona, a semui. (Vrea să ~ în liniște.) 2. a (se) gîndi, a judeca, a socoti, (înv. și reg.) a sămălui, (fig.) a cîntări, a cumpăni, a drămui. (Să ~ cum e mai bine.) 3. a delibera, a dezbate, a discuta, (livr.) a pertracta. (Să stăm și să ~ cu atenție ce să facem.) 4. a aprecia, a considera, a crede, a găsi, a gîndi, a judeca, a opina, a socoti, (pop.) a chiti, a cugeta, (înv.) a cunoaște, a număra. (Eu ~ că așa trebuie să facem.) 5. (fig.) a cumpăni, a măsura. (Își ~ cuvintele.)

chibzui vb. v. BĂNUI. CONSULTA. CREDE. GHICI. GÎNDI. IMAGINA. ÎNCHIPUI. ÎNTREZĂRI. PLĂNUI. PRESUPUNE. PREVEDEA. PROIECTA. SFĂTUI. SOCOTI. ȘTI. VISA.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

chibzui (-uesc, chibzuit), vb.1. A presupune, a face supoziții. – 2. A reflecta, a medita, a gîndi. – 3. A delibera, a schimba impresii. – 4. A dispune, a organiza, a plănui. Mag. képezni „a forma, a alcătui” (DAR). Miklosich, Fremdw., 97, se gîndea la mag. kobzoni, de unde rut. kobzovati. Berneker 498 pleacă de la mag. képzelni, cf. rut. kebzuvaty, slov. kebzovati.Der. chibz, s. n. (preocupare; supoziție, calcul); chibzuială (var. chibzuință), s. f. (reflecție, supoziție; deliberare; conciliabul, opinie); nechibzuit, adj. (nesocotit, aiurit); chibzuitor, adj. (prudent, prevăzător).

Intrare: chibzuit
chibzuit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • chibzuit
  • chibzuitul
  • chibzuitu‑
  • chibzui
  • chibzuita
plural
  • chibzuiți
  • chibzuiții
  • chibzuite
  • chibzuitele
genitiv-dativ singular
  • chibzuit
  • chibzuitului
  • chibzuite
  • chibzuitei
plural
  • chibzuiți
  • chibzuiților
  • chibzuite
  • chibzuitelor
vocativ singular
plural
Intrare: chibzui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • chibzui
  • chibzuire
  • chibzuit
  • chibzuitu‑
  • chibzuind
  • chibzuindu‑
singular plural
  • chibzuiește
  • chibzuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • chibzuiesc
(să)
  • chibzuiesc
  • chibzuiam
  • chibzuii
  • chibzuisem
a II-a (tu)
  • chibzuiești
(să)
  • chibzuiești
  • chibzuiai
  • chibzuiși
  • chibzuiseși
a III-a (el, ea)
  • chibzuiește
(să)
  • chibzuiască
  • chibzuia
  • chibzui
  • chibzuise
plural I (noi)
  • chibzuim
(să)
  • chibzuim
  • chibzuiam
  • chibzuirăm
  • chibzuiserăm
  • chibzuisem
a II-a (voi)
  • chibzuiți
(să)
  • chibzuiți
  • chibzuiați
  • chibzuirăți
  • chibzuiserăți
  • chibzuiseți
a III-a (ei, ele)
  • chibzuiesc
(să)
  • chibzuiască
  • chibzuiau
  • chibzui
  • chibzuiseră
chipzui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

chibzuit, chibzuiadjectiv

  • 1. Care judecă o situație cumpănind toate eventualitățile. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Lică, tu ești un om chibzuit: nu-ți băga capul în primejdie, nu te face de rușine. SLAVICI, O. I 132. DLRLC
    • format_quote (și) adverbial Să vedem! zise el chibzuit. SLAVICI, O. I 341. DLRLC
    • 1.1. Gospodărie chibzuită = hozrasciot. DLRLC
      sinonime: hozrasciot
etimologie:
  • vezi chibzui DEX '09 DEX '98

chibzui, chibzuiescverb

  • 1. A reflecta asupra unei situații cumpănind toate eventualitățile; a se gândi. DEX '09 DLRLC
    • format_quote A chibzuit că tu ești mai cuminte decît băiatul lui. PAS, Z. I 165. DLRLC
    • format_quote Arendașul chibzui că la despărțire trebuie să știi cu cine ai călătorit. REBREANU, R. I 14. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Unii s-au învoit, alții au mai chibzuit, cum i-a mînat mintea și simțirea pe fiecare! REBREANU, R. II 12. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Le-au făgăduit că va chibzui... va lua măsuri... dar nu le-au zis nimic hotărîtor. ALECSANDRI, T. 1429. DLRLC
    • format_quote Chibzuiește la cele ce ți-am spus. A luat o hotărâre fără să chibzuiască asupra urmărilor ei. DLRLC
    • 1.1. reflexiv rar A se gândi la..., a se îngriji de..., a avea grijă. DLRLC
      • format_quote El, care era deprins a gîndi la fiică-sa, acum cu atît mai mult trebuia să se chibzuiască de soarta ei. SLAVICI, N. II 25. DLRLC
    • 1.2. reflexiv reciproc A se sfătui unul cu altul înainte de a lua o hotărâre. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: sfătui
      • format_quote Amîndoi se chibzuiră ca să facă o primire frumoasă, ca unui părinte bun ce le era. ISPIRESCU, L. 277. DLRLC
      • format_quote Boierii țării... să chibzuiră a trămite o deputațiune. ODOBESCU, S. I 265. DLRLC
      • format_quote Așa se mai chibzuiră Și se găsiră Alți vînători, Mai cunoscători, Și ziseră că-i urmă de căprioară. TEODORESCU, P.P. 174. DLRLC
    • 1.3. tranzitiv A pune ceva la cale. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Și tot șuvoiul a mînat Balaurul, cu care chibzuisem să mă bat. BENIUC, V. 20. DLRLC
      • format_quote Orice fac, ce chibzuiesc, El desface și preschimbă. DAVILA, V. V. 69. DLRLC
      • format_quote Aceștia chibzuiau cu ce moarte să-l omoare. ISPIRESCU, L. 142. DLRLC
      • format_quote Așa am chibzuit treaba cu bărbatu-meu. ALECSANDRI, T. I 176. DLRLC
    • 1.4. regional A-și da cu socoteala, a-și închipui. DLRLC
      • format_quote (Atestat în forma chipzui) De acolo știau merge acasă și pe nimerite, că oamenii începuseră a aprinde luminile și chipzuiau ei unde trage casa lor. RETEGANUL, P. I 44. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.