CEH, -Ă, cehi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cehiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cehiei sau cehilor (1), privitor la Cehia ori la cehi; cehesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de cehi (1), făcând parte din ramura apuseană a limbilor slave. – Din ceh. čech. Cf. sl. cĕhŭ.

ceh, ~ă [At: LET. I, 89/27 / Pl: ~e și (înv) ceși / E: vsl чехоу] 1-4 smf, a (Persoană) care face parte din populația de bază sau este originară din Cehia. 5-8 a Care aparține sau se referă la Cehia sau la populația ei. 9 sf Limbă vorbită de cehi (1), făcând parte din ramura apuseană a limbilor slave.

CEH, -Ă, cehi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Cehiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cehiei sau populației ei, privitor la Cehia sau la populația ei; cehesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de cehi (1), făcând parte din ramura apuseană a limbilor slave. – Din ceh. čech. Cf. sl. cĕhŭ.

CEH², -Ă, cehi, -e, s. m. și f. Persoană făcînd parte din poporul care locuiește în Republica Cehoslovacă și vorbește limba cehă. V. boem.

CEH, -Ă, cehi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Cehiei (p. ext. Cehoslovaciei) sau populației ei, privitor la Cehia (p. ext. la Cehoslovacia) sau la populația ei. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Cehiei (p. ext. a Cehoslovaciei). – Ceh. čech.

CEH, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Cehia. ◊ (s. f.) limbă din ramura apuseană a limbilor slave, vorbită de cehi. (< germ. tschechisch)

CEH¹ ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Cehiei sau este originară din Cehia. /<ceh. țech

Ceco-Slovachie f. republică proclamată în 1918, recunoscută de tractatul din Versailles (1919) și constituită din fostele țări austro-ungare: Boemia, Moravia, Silezia și Nordul Ungariei: 13 ½ mil. loc. cap. Praga.

ceh adj. m., s. m., pl. cehi; adj. f., s. f. cehă, pl. cehe