brandenburg s.n. Șnur sau găitan care se coase, în rînduri paralele, pe pieptul unor haine, în dreptul butonierelor, ca podoabă. La ușile odăilor păzeau simeni, în frumoase straie roșii cu brandenburguri albastre (SADOV.). • pl. -uri. /<fr. brandenbourg; cf. nm. pr. Brandenburg, oraș și land în Germania.

brandenbúrg s.n. Șnur sau găitan care se coase, în rînduri paralele, pe pieptul unor haine, în dreptul butonierelor, ca podoabă. La ușile odăilor păzeau simeni, în frumoase straie roșii cu brandenburguri albastre (SADOV.). • pl. -uri. /<fr. brandenbourg; cf. nm. pr. Brandenburg, oraș și land în Germania.

BRANDENBURG, brandenburguri, s. n. (Mai ales la pl.) Șnururi sau găitane care se cos ca podoabă pe pieptul și (mai ales) în dreptul butonierelor unei haine (în special la uniformele militare). Soldații se legănau în șa, în mantalele lor cenușii care lăsau să se vadă cîte un colț de tunică roșie cu brandenburguri și pantaloni albi. DUMITRIU, N. 113. [Ședea] între un ofițer cu tunica plină de brandenburguri și un dregător mare. PAS, L. I 244. La ușile odăilor... păzeau siimeni, în frumoase straie roșii cu brandenburguri albastre. SADOVEANU, Z. C. 139. – Variante: brandebur (GHICA, S. 150), brandeburg (SADOVEANU, O. VI 104) s. n.

BRANDENBURG, brandenburguri, s. n. Șnur sau găitan care se coase, ca podoabă, pe pieptul unor haine (în dreptul butonierelor). – Fr. brandenbourg.

BRANDENBURG s.n. Șnur sau găitan care se coase ca podoabă pe pieptul unor haine. [Pl. -guri. / cf. fr. brandenbourg].

BRANDENBURG s. n șnur, găitan ca podoabă de pieptul unor haine. (< fr. brandenbourg)

BRANDENBURG ~uri n. Sfoară de bumbac, lână sau mătase folosită, ca podoabă, la obiectele de îmbrăcăminte sau de mobilă; ceapraz; șnur; găitan; șiret. /<fr. brandenbourg

brandeburg sn [At: DA / Pl: ~uri / E: fr brande-bourg] (Mpl) Șnururi sau găitane ce atârnă pe piept (mai ales la unele uniforme militare) ca podoabă.

BRANDEBUR s. n. v. brandenburg.

BRANDEBURG s. n. v. brandenburg.

brandebur n. broderie sau galon la o haină (= fr. brandebourg).

*brandebúrg n., pl. urĭ (fr. brandebourg, după numele provinciiĭ Germane Brandenburg. V. brandvathă și bandraburcă). Pl. Găitane cusute orizontal pe haĭnă și de ale căror capete se prind nasturiĭ numițĭ „căluși”, cum poartă călărașiĭ și roșioriĭ. – Și brambúrg (ca ceh. bramburk). Și brandebúr (după fr.) la J. Bt. Dat uit. 117 și 128.

Brandenburg (oraș/land din Germania) s. propriu n.

brandenburg (șnur) s. n., pl. brandenburguri

brandenburg s. n., pl. brandenburguri

Brandenburg (nume de loc) (germ.) s. propriu n.

brandenburg s. n., pl. brandenburguri

brandeburg, -guri.

BRANDENBURG s. găitan, (reg.) șinor. (~ la o haină.)

BRANDENBURG s. găitan, (reg.) șinor. (~ la o haină.)

BRANDENBURG 1. Land în E Germaniei, traversat de rîul Spree și cuprinzînd și landul Berlin; 27,6 mii km²; 2,6 mil. loc. (1989). Centru ad-tiv: Postdam. Ind. constr. de mașini, textilă, alim. Culturi de secară, orz, cartofi. Creșterea porcinelor. 2. Oraș, în E Germaniei, la V de Berlin, port pe Havel; 95 mii loc. (1988). Nod de comunicații. Filaturi și țesătorii, constr. navale, oțelării, produse chimice, fabrică de jucării. Monumente: catedrală (sec. 10-12), biserica Sankt Gotthard (sec. 15), turnuri din zidul de incintă (sec. 15). 3. Veche prov. istorică în Germania. Marcă înființată de Carol cel Mare, stăpînită de dinastia ascaniană (pînă în 1319) și apoi de Hohenzollerni (din 1415). B. a fost nucleul în jurul căruia a luat ființă Prusia.