băl, ~ă [At: ANON. CAR. / V: bel¹ a, bală, bea² sf, bâlă a / Pl: ~i, ~e / E: vsl вѣлъ] (Reg) 1 a (D. părul oamenilor) Blond. 2 a (D. oameni; îoc oacheș) Cu părul blond și cu fața albă. 3 a Frumos. 4 sf Iubită. 5 sf Lele. 6 a (D. animale; îoc negru) Care are corpul sau numai botul alb. 7 smf Animal cu corpul sau cu botul alb.

bel¹, ~ă a vz băl

bel² sm [At: LTR / Pl: ~i / E: fr bel] Unitate de măsură pentru intensitatea sunetelor, reprezentând raportul logaritmic dintre intensitatea undei sonore măsurate și intensitatea la pragul de audibilitate.

biel^[1] a vz băl

băl, -ă adj. (reg.) 1 (despre oameni sau despre părul lor) Blond. 2 (despre animale, mai ales despre oi) Alb pe tot corpul sau numai pe bot. • pl. -i, -e. /<sl. veche бала.

bel¹ s.m. (fiz.) Unitate de măsură pentru intensitatea sunetelor, reprezentînd raportul logaritmic dintre intensitatea undei sonore măsurate și intensitatea la pragul de audibilitate (b). • pl. -i. /<fr. bel; cf. nm. pr. Alexander Graham Bell, fizician american.

bel², -ă adj. (înv.) Frumos. • pl. -i, -e. /<fr. belle, it. bella.

BĂL I. adj. 1 🐑 Se zice despre o oaie albă sau care are numai capul sau botul alb ¶ 2 Băn. Vacă ~ă, vacă albă ¶ Băn. Alb la față, bălaiu: Drag mi-a fost neicuța’l ~, De trei ani mă țiu cu el (HOD.). II. BĂLĂ sf. Băn. Mîndră, drăguță: Băla care-mi place mie, Gura ei strugur de vie (HOD.) [vsl. bélŭ] .

BEL adj. 🐑 BĂL

BĂL, -Ă, băli, -e, adj. (Ban., Transilv.) 1. (Despre oameni, în opoziție cu oacheș, smead) Blond; bălai, bălan. Frunză verde calapăr, Doi voinici, maică, mă cer: Unu-i negru, unu-i băl. Frunză verde de măr dulce, După băl, maică, m-aș duce. HODOȘ, P. P. 186. 2. (Despre oi, mai rar despre boi, vaci, cîini sau cai; în opoziție cu lai) Alb pe tot corpul sau numai pe bot.

BĂL, -Ă, băli, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre oameni) Blond. 2. (Despre animale) Alb pe tot corpul sau numai pe bot. – Slav (v. sl. bĕlŭ „alb”).

BEL, beli, s. m. Unitate de măsură a nivelului de intensitate sonoră. – Fr. bel.

BEL s.m. Unitate de măsură pentru intensitatea acustică, reprezentînd raportul logaritmic dintre intensitatea undei sonore măsurate și intensitatea la pragul de audibilitate. [< fr. bel, cf. Bell – fizician american].

BEL s. m. unitate de măsură pentru intensitatea acustică: nivelul sonor al unui sunet a cărui intensitate este de zece ori mai mare decât pragul de audibilitate. (< fr. bel)

BĂL ~ă (~i, ~e) reg. (despre oi) Care este alb pe tot corpul sau numai pe bot. /<sl. bĕlu

BEL ~i m. Unitate de măsură a intensității sunetelor. /<fr. bel

băl a. 1. alb, vorbind de oi (în opozițiune cu laiu); 2. în Banat: frumos, mândru (în cântecele populare); 3. în Oltenia: bălă, lele, țărancă. [Slav. BIELŬ, alb].

bel a. Mold. V. băl.

băl, bălă adj. pl. băĭ, băle (vsl. bĭelŭ, alb. V. bălaĭ, balcoș). Ban. Trans. vest. Bălaĭ.

băl (reg.) adj. m., pl. băli; f. bălă, pl. băle

bel s. m., pl. beli; simb. B

băl (reg.) adj. m., pl. băli; f. bălă, pl. băle

bel s. m., pl. beli; simb. B

băl adj. m., pl. băli; f. sg. bălă, pl. băle

bel s. m., pl. beli; simb. B

bel, unitate logaritmică pentru măsurarea raporturilor comparative de intensitate (1) și presiune sonoră, numită astfel după numele fizicianului american de origine scoțiană Alexander Graham Bell (1847-1922), inventatorul telefonului (1876). Simbolul acestei unități este B, iar în practica modernă, mai cu seamă în electronică, se preferă, pentru mai multă precizie, submultiplul numit decibel și având simbolul dB. În virtutea aplicării legii Weber-Fechner, potrivit căreia senzația fiziologică de intensitate variază aproape proporțional cu logaritmul* presiunii sonore, orice senzație fiziologică de intensitate este exprimabilă într-un număr de dB egal cu log. zecimal al raportului dintre intensitatea unui sunet și o intensitate standard corespunzătoare pragului de audibilitate al unui sunet pur cu frecvență de 1.000 Hz. Astfel, notând intensitatea standard cu Is, cea comparativă cu Ic și senzația fiziologică cu Sf se obține: Sf = 10 x lg Is/Ic = 10 dB. V. acustică; auz; ton; son (2).

BELU, Dumitru (1902-1980), teolog român. Prof. la Institutul Teologic din Sibiu. A susținut actualitatea filozofiei părinților bisericești în contextul vieții contemporane („Despre iubire”, „Împărăția lui Dumnezeu și Biserica”, „Tragicul în cadrul teologiei morale”).

BĂL adj. v. bălai, bălan, blond, galben.

băl adj.v. BĂLAI, BĂLAN, BLOND, GALBEN.

BĂL adj. (Ban.) Bălan, blond, alb. Bĕl. Albus. AC, 330. Etimologie: sl. bĕlŭ. Vezi și băloi Cf. gălbeneț (2). adjectiv

bal, adj. v. băl („alb”).

băl, bală, bălă, (bal, bel), adj. (înv.) 1. Alb. ■ (Oaie) cu lâna de culoare albă; alb curat. 2. (ref. la culoarea părului) Bălai: „Maică, doi feciori mă cer, / Unu-i negru ș-altu băl” (Bârlea, 1924, I: 310). ■ (top.) Valea lui Băl, în Rohia; Băleasa, afluent al Izei, ce izvorăște sub vf. Ștefăniței și se varsă în râul Iza, la Săliștea de Sus. – Din sl. bĕlŭ „alb” (DER, MDA); cuv. autohton (Hasdeu, Brâncuș), din radicalul i.-e *bhel „strălucitor, alb” (v. Pokorny, IEW, 118).

bel, adj. v. băl („alb”).

băl, bală, bălă, (bal, bel), adj. – (înv.) 1. Alb; (ref. la oi) cu lâna de culoare albă; alb curat (Precup, 1926). 2. (ref. la culoarea părului) Bălai: „Maică, doi feciori mă cer, / Unu-i negru ș-altu băl” (Bârlea, 1924, I: 310). ♦ Valea lui Băl, toponim în Rohia; Băleasa, afluent al Izei, ce izvorăște sub vf. Ștefăniței și se varsă în Iza, la Săliște. – Din sl. bĕlŭ „alb” (DER, MDA); cuvânt autohton (Hasdeu, Brâncuș), din radicalul i.-e *bhel „strălucitor, alb” (v. Pokorny, IEW, 118).

băl, bală, bălă, (bal, bel), adj. – (înv.) 1. Alb; (ref. la oi) cu lâna de culoare albă; alb curat (Precup 1926). 2. (ref. la culoarea părului) Bălai: „Maică, doi feciori mă cer, / Unu-i negru ș-altu băl” (Bârlea 1924 I: 310). Valea lui Băl, toponim în Rohia-Lăpuș; Băleasa, afluent al Izei, ce izvorăște sub vf. Ștefăniței și se varsă în Iza la Săliștea; Bălan, nume de familie provenit dintr-o poreclă sau un supranume („blond”). – Din sl. bĕlŭ „alb” (DA, DER); Cuvânt autohton (Hasdeu 1894, Brâncuși 1983) din radicalul i.-e *bhel „strălucitor, alb”.