Astarte f. divinitate feniciană și siriană: zeița războiului și a morții.

ASTARTE, zeiță supremă în mitologia feniciană, soția lui Baal. Cultul ei a fost răspîndit în toată lumea semitică. Imaginată ca o femeie tînără și frumoasă, era patroana dragostei și a războiului, a vînătorii și a procreației.

Semiramis, celebră regină a Babylonului și întemeietoarea mitică a imperiului Assyriei. Semiramis era fiica zeiței Derceto și a unui muritor de rînd. Abandonată de mama ei de mică, ea a fost găsită și crescută de păstori pînă în ziua în care, luată de nișe slujitori împărătești, a fost dusă la curte. Acolo, datorită frumuseții ei fără seamăn și agerimii minții, cîștigă dragostea regelui Ninus, care o ia în căsătorie. Curînd Ninus moare și Semiramis preia conducerea. Sub cîrmuirea ei pricepută, Assyria a cunoscut o înflorire extraordinară. În afara faptului că și-a extins hotarele mult spre răsăritul lumii, pînă în India, a fost împodobită de către regină cu numeroase construcții mărețe, printre care se numărau și faimoasele „grădini suspendate”. Se spunea că după moarte Semiramis ar fi fost metamorfozată într-o pasăre. Ea era identificată adesea cu zeița syriană Astarte.