aromă sf [At: I. VĂCĂRESCUL, P. 503 / V: (înv) arom sn / Pl: ~me / E: fr arome] 1 Miros plăcut al unor substanțe (cu gust plăcut). 2 (Pan) Parfum. 3 Substanță care dă unui produs (alimentar) miros sau gust plăcut.

*AROMĂ (pl. -me) sf. Mireasmă, miros plăcut: o ~ îmbătătoare a unei cafele turcești (EMIN.) [fr.].

AROMĂ, arome, s. f. Emanație a unor substanțe plăcut mirositoare, îndeosebi a acelora care au acțiune și asupra gustului; miros tare și plăcut; mireasmă, parfum. Glasul motorului, izul motorinei și aroma pămîntului răscolit îi intraseră în sînge pentru totdeauna. MIHALE, O. 454. La aroma îmbătătoare a unei cafele turcești, ochii lui cei moi și străluciți se pierdură iar în acea intensivă visătorie. EMINESCU, N. 35. Albele potire în veci tot înflorite Scoteau din a lor sinuri arome nesfîrșite. ALECSANDRI, P. III 328. – Variantă: (învechit) arom(MACEDONSKI, O. I 125, ALECSANDRI, T. 883) s. n.

AROMĂ, arome, s. f. Emanație a unor substanțe plăcut mirositoare (și cu gust plăcut); miros tare și plăcut; mireasmă, parfum. [Var.: (înv.) arom s. n.] – Fr. arome (lat. lit. aroma).

AROMĂ s.f. Emanație a unor substanțe plăcut mirositoare; miros tare și plăcut; mireasmă, parfum. [< fr. arôme, it., lat., gr. aroma].

AROMĂ s. f. 1. emanație a unor substanțe mirositoare; parfum. 2. substanța însăși. (< fr. arome, lat., gr. aroma)

AROMĂ ~e f. Miros plăcut pătrunzător; mireasmă; parfum. [G.-D. aromei] /<fr. arôme, lat. aroma

aromă f. miros, parfum, principiul odorant al vegetalelor: aroma vaniliei.

*arómă f., pl. e (vgr. ároma). Miros plăcut (maĭ ales vegetal), parfum, mireazmă.

AROMI, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aroma vb. I] – Et. nec.

arom sn vz aromă

aroma vt [At: DA / Pzi: ~mez / E: gr ἀρωμα] 1-10 Aromi (1-10).

aromi [At: MOXA, 347/5 / V: (înv) arumi / Pzi: ~mesc / E: gr ἄρωμα] 1 vt (Înv) A afuma pe cineva cu mirodenii Vz tămâia. 2 vt (Pex) A ameți prin miros îmbătător. vt (C.i. somnul) A ațipi. 4 vt (înv; pex) A amăgi. 5 vt (Pop) A zăpăci pe cineva. 6 vi A pierde șirurile gândurilor prin adormire. 7 vi A fi cuprins de un somn lin. 8 vi A adormi puțin. 9-10 vtr (Fig) A liniști.

arumi v vz aromi

AROMA (-omez)... = AROMI...: pînă să aromez, gîndurile îmi sburară înapoi la drumul ce făcusem (ISP.).

AROMI, ‡ARUMI (-mesc) I. vb. intr. A ațipi: Miul aromea, Miul adormea, Somnul că-l fura (TEOD.). II. vb. tr. 1 A adormi, a face să doarmă: Ca și voi am amețit, Somnul că m’a aromit (R -COD.) ¶ 2 ‡A amăgi, a înșela: șarpele se apropie de aromi pre strămoașa (MX.).

‡ARUMI... 👉 AROMI....

AROMI, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor, superficial; a dormita; a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aroma vb. I] – Et. nec.

AROMI, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn lin, plăcut, a fi pe jumătate adormit; a ațipi, a dormita. Un zîmbet e apa, la scaldă momește. Băiatul pe verdele țărm aromește. IOSIF, T. 59. După ce-mi umbla După ce-mi vina. Soare scăpăta... Voinic aromea, Frîul că slăbea, Pe cal Adormea, Greu somn Că-l fura. TEODORESCU, P. P. 490. ◊ Fig. Aerul plin de răcoare, umbra ce le-ncoronează Dragi îmi fac ale lor țărmuri tainice jur-împrejur, Și precum copilu-adoarme cînd dulci cîntece vibrează, Sufletul meu aromește la al apelor murmur. MACEDONSKI, O. I 237. 2. Tranz. A ameți prin miros îmbătător. Rozmarine, Calofire, Cum m-ai aromit Și m-ai adormit! TEODORESCU, P. P. 412. Ici pe iarbă m-am lungit, Florile m-au aromit Și somn greu am adormit. TEODORESCU, P. P. 683. 3. Tranz. Fig. A potoli, a liniști. (Atestat în forma aroma) Te plîng, iubită maică! Te plîng, o scump părinte, Cu lacrămile-acuma durerea-mi aromez. ALEXANDRESCU, P. 24. – Variantă: (învechit) aroma, aromez, vb. I.

AROMA vb. I. v. aromi.

AROMI, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor și plăcut; a ațipi; a dormita. 2. Tranz. A ameți printr-un miros îmbătător. 3. Tranz. Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aroma vb. I]

A AROMI ~esc 1. tranz. A fi cuprins de un somn ușor; a ațipi. 2. intranz. 1) (ființe) A ameți cu un miros puternic. 2) fig. (ființe) A face să ajungă la o stare de liniște; a liniști; a ogoi; a potoli; a calma. /Din aromă

aromì v. (transitiv) 1. a ameți prin miros îmbătător: florile m’au aromit și somn greu am adormit POP.; 2. (intransitiv) a adormi ușor, a ațipi. [Dela aromă, mirodenie; primitiv: a afuma cu mirodenii, sens încă conservat de Mold. aromit].

aromésc v. tr. (poate înrudit cu aromă). Vest. Adorm puțin: o aromise somnu (CL. 1910,316). Fig. Seduc, înșel. V. intr. Ațipesc visînd. – La Moxa arumesc.

aromă s. f., g.-d. art. aromei; pl. arome

aromă s. f., g.-d. art. aromei; pl. arome

aromă s. f., g.-d. art. aromei; pl. arome

aromi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromesc, 3 sg. aromește, imperf. 1 aromeam; conj. prez. 1 sg. să aromesc, 3 să aromească

aromi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromesc, imperf. 3 sg. aromea; conj. prez. 3 să aromească

aromi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromesc, imperf. 3 sg. aromea; conj. prez. 3 sg. și pl. aromească

AROMĂ s. v. mireasmă.

AROMĂ s. balsam, mireasmă, parfum, (astăzi rar) boare, (rar) mirodenie, (reg.) șmag, (Mold. și Bucov.) miroznă, (înv.) odor, olm. (~ florilor.)

Aromă ≠ miasmă, duhoare

AROMI vb. v. ademeni, adormi, amăgi, atrage, ațipi, dormita, ispiti, încânta, înșela, minți, momi, moțăi, păcăli, picoti, piroti, rosti, purta, seduce, tenta, trișa.

aromi vb. v. ADEMENI. ADORMI. AMĂGI. ATRAGE. AȚIPI. DORMITA. ISPITI. ÎNCÎNTA. ÎNȘELA. MINȚI. MOMI. MOȚĂI. PĂCĂLI. PICOTI. PIROTI. PROSTI. PURTA. SEDUCE. TENTA. TRIȘA.

aromă (arome), s. f. – Plantă, rodul-pămîntului (Arum maculatum). – Var. arumă, aron, barba-lui-Aron. Numele științific al plantei, pronunțat ca în fr. arum sau în germ. Aron și confundat cu aromă „aromă”. Cf. sb. aron.

aromă (arome), s. f. – Mireasmă, parfum. – Mr. arumă. Ngr. ἄρωμα (Roesler 664; Murnu 7), probabil intrat în sec. XV sau XVI, prin intermediul terminologiei religioase. Der. aromată, s. f. (aromă, esență aromatică), din gr. ἀρώματις; sau din sl. aromatŭ; aromatic, adj., din fr. aromatique; aromatiza, vb.; aromeală, s. f. (înv., ispită; stare de somnolență, de somn ușor); aromi, vb. (a seduce, a ispiti; a ațipi, a adormi). Etimologia lui aromi „a dormi” prezintă dificultăți semantice, pe care DAR nu le explică suficient; dar este și mai dificilă cea propusă de Cihac, II, 195, plecînd de la cr. žmiriti „a închide ochii”.