alternat², ~ă a [At: IOANOVICI, TEHN. 44 / Pl: ~ați, ~e / E: alterna] 1 Care se schimbă pe rând. 2 Care vine unul după altul.

alternat¹ sn [At: MDA ms / E: alterna] 1-2 Alternare (1-2)

ALTERNAT s. n. drept al unui stat de a fi numit primul în exemplarul care îi revine din textul tratatului la care este parte. (< fr. alternat)

alterna [At: ODOBESCU, S. I, 368 / Pzi: ~nez, (rar) altern / E: fr alterner] 1-2 vir A (se) schimba pe rând. 3 vi A veni unul după altul, în rând. 4 vtf A face să urmeze pe rând.

*ALTERNA (-nez) I. vb. intr. A veni pe rînd, cînd unul cînd altul (vorb. despre două persoane sau lucruri): ziua alternează cu noaptea. II. vb. tr. 🚜 A schimba pe rînd natura vegetalelor care se seamănă în același pămînt: principiul de a ~ culturile s’a constatat foarte bun [fr. < lat.].

ALTERNA, alternez, vb. I. Intranz. (Despre două elemente diferite sau cu roluri diferite; al doilea element se introduce prin prep. «cu») 1. A lua pe rînd unul locul altuia, a reveni succedîndu-se unul după altul, a se schimba unul cu altul. Ziua alternează cu noaptea. ◊ Tranz. Alternez munca cu odihna. 2. (Despre sunete) A varia, a se schimba în diferitele forme gramaticale ale aceluiași cuvînt sau în cuvintele aparținînd aceleiași familii. «A» alternează cu «e» în declinarea și în familia cuvîntului «fată». – Prez. ind. și: (învechit) altern (ODOBESCU, S. I 388).

ALTERNA, alternez, vb. I. Intranz. 1. A reveni succesiv, a lua pe rînd unul locul altuia. ♦ Tranz. A face să ia, pe rînd, unul locul altuia. 2. (Despre sunete) A se schimba în diferitele forme gramaticale ale aceluiași cuvînt sau în cuvintele din aceeași familie. – Fr. alterner (lat. lit. alternare).

ALTERNA vb. I. intr. 1. A se schimba pe rînd, a reveni succedîndu-se unul în urma celuilalt. 2. (Despre sunete) A varia de la o formă gramaticală la alta a aceluiași cuvînt sau în cuvinte din aceeași familie. [< fr. alterner, cf. lat. alternare].

ALTERNA vb. I. intr., tr a (se) schimba pe rând, a reveni, a face să revină succesiv. II. intr. (despre sunete) a se schimba prin alternanță (2). (< fr. alterner, lat. alternare)

A ALTERNA ~ez 1. tranz. A face să se succeadă regulat. 2. intranz. 1) A se succede regulat. Ziua ~ează cu noaptea. 2) (despre sunetele vorbirii) A se schimba prin alternanță. /<fr. alterner, lat. alternare

alternà v. a face unul după altul, a schimba pe rând.

*altérn și alternéz, a -á v. intr. (lat. alternáre). Mă succed cu maĭ multă saŭ maĭ puțină regularitate: fragiĭ alternau cu stejariĭ. V. tr. Variez cultura: alternez semințele.

alternat s. n.

alterna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. alternez, 3 alternează; conj. prez. 1 sg. să alternez, 3 să alterneze

alterna (a ~) vb., ind. prez. 3 alternează

alterna vb., ind. prez. 1 sg. alternez, 3 sg. și pl. alternează