țúțur s. n., pl. țúțure / țuțúruri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ȚUȚURÁ, țúțur, vb. I. Tranz. (Reg.) A trage pe cineva de păr sau de ureche.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

țuțurá, țúțur, vb. I (reg.) 1. a trage de păr, de urechi. 2. a fi mândru.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

țuțurá vb., ind. prez. 1 sg. țúțur, 3 sg. țúțură
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cĭucĭúr n., pl. urĭ și e (bg. čučur, izvor, canelă, čučurkam, curg încet, mă scurg, čurkam, curg țîrîit, čurulikam, țîrîĭ, ciripesc; ung. csücs, cĭucĭur; toate imit., ca și rom. cĭuruĭ, țîrîĭ ș. a. Bern 1, 131). Botu unuĭ ibric, uneĭ cănĭ. Canal de lemn pin [!] care se scurge apa curgînd pin aer. – În Olt. țuțur.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink