ȚUȚÚI, țuțuiuri, s. n. (Reg.) Țugui. – Cf. țugui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de laura_tache | Semnalează o greșeală | Permalink

ȚUȚÚI s. v. țugui, țuguitură.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

țuțuí, țuțuíuri, s.n. (reg.) 1. țugui, vârf, pisc. 2. moț de păr. 3. cucui.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

țuțúi s. n., pl. țuțúiuri/țuțúie
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ȚUȚUIÁ, țúțui, vb. I. Refl. A se cocoța. [Pr.: -țu-ia] – Din țuțui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de laura_tache | Semnalează o greșeală | Permalink

ȚUȚUIÁ vb. v. cățăra, cocoța, ridica, sui, urca.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

țuțuiá, țúțui, vb. I refl. (reg.) 1. a se cocoța. 2. a ascuți.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

țuțuiá vb., ind. prez. 1 sg. țúțui/țuțuiéz, 1 pl. țuțuiém; conj. prez. 3 sg. și pl. țúțuie/țuțuiéze; ger. țuțuínd
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink