5 intrări

40 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚUȘTI interj. Cuvânt care sugerează mișcarea bruscă și precipitată a unei ființe care sare, care țâșnește (de) undeva. [Var.: țâști, țâșt interj.] – Onomatopee.

ȚUȘTI interj. Cuvânt care sugerează mișcarea bruscă și precipitată a unei ființe care sare, care țâșnește (de) undeva. [Var.: țâști, țâșt interj.] – Onomatopee.

țuști1 [At: DONICI, F. II, 36/11 / V: țușt / E: fo] 1 i (Adesea cu valoare predicativă) Cuvânt care sugerează mișcarea bruscă și precipitată a unei ființe și zgomotul produs de această mișcare. 2 i (Reg; îc) ~-huști Cuvânt care imită mișcări precipitate, făcute pe ascuns. 3 i (Mol) Cuvânt cu care se alungă măgarii Si: (reg) ciuș. 4 s (Reg; îcs) De-a ~ul Numele unui joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 5 sm (Reg) Copil.

țuști2 [At: MURNU, O. 333 / Pzi: ~tesc / E: țuști1] (Reg) 1 vi A apărea de undeva pe neașteptate Si: a țâșni (7), (reg) a ciuști2. 2 vi A se deplasa repede. 3 vt A arunca repede (înăuntru) cu o mișcare bruscă.

ȚUȘTI1 interj. Țîști. Fac țuști din baltă ș-o iau la sănătoasa; și așa fugeam de tare pe prund, de săreau pietrele. CREANGĂ, A. 67. ◊ (Cu valoare de verb) Se sui pe un comănac pînă cînd îi veni bine, și, deodată, țuști în spinarea calului. VISSARION, B. 15. Tată-său îl fugărește, el țuști pe o parte și vine pe alta, și tumba jos. PĂUN-PINCIO, P. 110. Șoaricul a mirosit Aproape de mîncare... Și tocma de subt lup furînd o fărmătură: Țuști iute-n crăpătură. DONICI, F. 73.

ȚUȘTI2, țuștesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A arunca cu repeziciune. Femeia țuștește în cuptor purcelul și găina friptă. ȘEZ. XVII 38.

ȚUȘTI2, țuștesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A arunca cu repeziciune. – Din țuști1.

ȚUȘTI interj. (se folosește pentru a reda o mișcare bruscă și neașteptată a unei ființe care țâșnește de undeva). Iepurele ~ din tufiș.A face ~ a se deplasa iute dintr-o singură mișcare. /Onomat.

țuștĭ (Mold.) interj. care arată zgomotu unuĭa care ĭese orĭ fuge de odată (rudă cu rut. šustĭ): copiiĭ țuștĭ de supt pat, supt pat, în pat! – În sud și țîștĭ, în Munt. țîștĭ, țîbîștĭ și bîștĭ. (Bîștĭ se zice și cînd mînĭ oile). În Olt. vîștĭ (Șez. 1922, 54). V. țîșnesc.

ȚÂȘT interj. v. țuști.

ȚÂȘTI interj. v. țuști.

ȚUȘCĂ1, țuști, s. f. (Reg.) 1. (Și în sintagma oaie țușcă) Varietate de oaie înrudită cu oaia țurcană. 2. Basma răsucită și înnodată la unul din capete, folosită la un joc distractiv; p. ext. jocul însuși. – Et. nec.

ȚUȘCĂ2, țuști, s. f. (Reg. și fam.) Ardei mic, iute; ciușcă. ◊ Expr. A se face țușcă = a se îmbăta. – Cf. ciușcă.

țușc, ~ă [At: MANOLACHE DRĂGHICI, I. 23/6 / Pl: țuști, țuște a, țușce sf / E: nct] (Mol) 1-2 sf, a (Varietate de oi) care se înrudește cu țurcana2. 3-4 sf, a (Oaie) care aparține varietății țușcă (1) Si: (oaie) țurcană2 (1-2). 5 sf Epitet pentru o fată tânără și naivă.

țușcă1 sf [At: LAMBRIOR, S. 186 / V: țoaș~ / Pl: țuște / E: ns cf țuști1] 1 (Mol) Șervet, basma, batistă mare, răsucită și înnodată, care este folosită la jocul de-a țușca Si: (reg) ciuște1 (1), mișcă1. 2 (Mol; îe) A se face ~ A se îmbăta. 3 (Mol; șîsc de-a ~ca) Numele unui joc, în care unul dintre jucători este lovit în palmă sau pe spate cu țușca1 (1) Si: (reg) mișcă1. 4 (Mun) Epitet pentru o fată sau pentru o femeie tânără, zveltă, vioaie și harnică.

țușcă2[1] sf vz ciușcă

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

ȚUȘCĂ2, țuști, s. f. (Reg.) Ardei mic, iute; ciușcă. ◊ Expr. A se face țușcă = a se îmbăta. – Et. nec. Cf. ciușcă.

ȚUȘCĂ1, țuști, s. f. 1. (Și în sintagma oaie țușcă) Varietate de oaie înrudită cu oaia țurcană. 2. Basma răsucită și înnodată la unul din capete, folosită la un joc distractiv; p. ext. jocul însuși. – Et. nec.

ȚUȘCĂ2, țuști, s. f. (Mold., Bucov.) Ardei mic, iute, cu care se dă gust mîncărilor.

ȚUȘCĂ1, țuști, s. f. 1. (În expr.) Oaie țușcă = varietate de oi înrudite cu țurcanele, cu lîna de obicei neagră sau laie. 2. Ghemotoc făcut dintr-o basma și servind la un joc distractiv; p. ext. jocul însuși (constînd în a ascunde ghemotocul, trecîndu-l repede de la un jucător la altul, pentru ca cel care îl caută să nu-l găsească). Ian să caut un ștergari să vă faceți o țușcă, doar vi-ți mai dezmorți cele ciolane. La TDRG. ◊ Expr. A se face țușcă = a se îmbăta. Din dușcă-n dușcă Mi-i să nu mă fac țușcă. ALECSANDRI, T. 241.

ȚUȘCĂ1 ~ti f. 1) Varietate a rasei de oi țurcane. 2) Oaie aparținând acestei varietăți. 3) Basma răsucită și înnodată la un capăt, folosită la un joc distractiv. /Orig. nec.

ȚUȘCĂ2 ~ti f. reg. Ardei mic, iute. ◊ A se face ~ a ajunge în stare de maximă ebrietate. /Orig. nec.

țușcă f. (de-a) un fel de joc între flăcăi și fete la priveghiu cu un ștergar împletit vârtos. [Serb. ȚUȘKA, palmă]. ║ adv. beat: din dușcă în dușcă să mă fac țușcă AL.

țușce f. pl. varietate de oi, cea mai pipernicită din țară. [Origină necunoscută].

țuștiu! Mold. int. imită sgomotul săriturei subite: fac țuștiu din haltă și o iau la sănătoasa CR. [Onomatopee].

țúșcă și (Btș.) țoáșcă f., pl. ștĭ și ște (sîrb. čuška, palmă, fleașcă. Cp. cu cĭușcă, ĭușcă și țoșcă). Mold. Mișcă, basma răsucită și înodată cu care copiiĭ se bat la palmă la un joc de arșice. De-a țușca, jocu de-a bătaĭa cu’n ștergar răsucit. Adj. (țușc, țușcă). Se zice despre un fel de oĭ micĭ (proaste), înrudite cu țurcanele: oĭ țuște, berbecĭ țuștĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

țuști interj.

țușcă (reg., fam.) s. f., g.-d. art. țuștii, pl. țuști

țușcă (reg., fam.) s. f., g.-d. art. țuștii, pl. țuști

țușc adj. m., pl. țuști; f. sg. țușcă, pl. țuște

țușcă (oaie, basma, ardei iute) s. f., g.-d. art. țuștii; pl. țuști

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ȚUȘTI interj. zbughi!, (rar) zvâc!, (prin Munt.) tâlvâc!, (Transilv. și Ban.) tulai! (Iepurele, ~! din tufiș.)

ȚUȘTI interj. zbughi!, (rar) zvîc!, (prin Munt.) tîlvîc!, (Transilv. și Ban.) tulai! (~! din tufiș.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

țuști, interj. – Cuvânt care sugerează mișcarea bruscă: „Popa țuști acasă repede, să nu îl vadă Păcală” (Bilțiu, 1994: 305). – Onomatopee (MDA).

Intrare: țuști (interj.)
țuști1 (interj.) interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • țuști
țâști interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • țâști
țâșt interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • țâșt
țușt
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: țuști (vb.)
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țuști
  • țuștire
  • țuștit
  • țuștitu‑
  • țuștind
  • țuștindu‑
singular plural
  • țuștește
  • țuștiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țuștesc
(să)
  • țuștesc
  • țușteam
  • țuștii
  • țuștisem
a II-a (tu)
  • țuștești
(să)
  • țuștești
  • țușteai
  • țuștiși
  • țuștiseși
a III-a (el, ea)
  • țuștește
(să)
  • țuștească
  • țuștea
  • țuști
  • țuștise
plural I (noi)
  • țuștim
(să)
  • țuștim
  • țușteam
  • țuștirăm
  • țuștiserăm
  • țuștisem
a II-a (voi)
  • țuștiți
(să)
  • țuștiți
  • țușteați
  • țuștirăți
  • țuștiserăți
  • țuștiseți
a III-a (ei, ele)
  • țuștesc
(să)
  • țuștească
  • țușteau
  • țuști
  • țuștiseră
Intrare: țușc
țușc adjectiv
adjectiv (A13.1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țușc
  • țușcul
  • țușcu‑
  • țușcă
  • țușca
plural
  • țuști
  • țuștii
  • țuște
  • țuștele
genitiv-dativ singular
  • țușc
  • țușcului
  • țuște
  • țuștei
plural
  • țuști
  • țuștilor
  • țuște
  • țuștelor
vocativ singular
plural
Intrare: țușcă (ardei)
substantiv feminin (F50)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țușcă
  • țușca
plural
  • țuști
  • țuștile
genitiv-dativ singular
  • țuști
  • țuștii
plural
  • țuști
  • țuștilor
vocativ singular
plural
Intrare: țușcă (oaie, basma)
substantiv feminin (F50)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țușcă
  • țușca
plural
  • țuști
  • țuștile
genitiv-dativ singular
  • țuști
  • țuștii
plural
  • țuști
  • țuștilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

țuștiinterjecție

  • 1. Cuvânt care sugerează mișcarea bruscă și precipitată a unei ființe care sare, care țâșnește (de) undeva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Fac țuști din baltă ș-o iau la sănătoasa; și așa fugeam de tare pe prund, de săreau pietrele. CREANGĂ, A. 67. DLRLC
    • format_quote cu valoare verbală Se sui pe un comănac pînă cînd îi veni bine, și, deodată, țuști în spinarea calului. VISSARION, B. 15. DLRLC
    • format_quote cu valoare verbală Tată-său îl fugărește, el țuști pe o parte și vine pe alta, și tumba jos. PĂUN-PINCIO, P. 110. DLRLC
    • format_quote cu valoare verbală Șoaricul a mirosit Aproape de mîncare... Și tocma de subt lup furînd o fărmătură: Țuști iute-n crăpătură. DONICI, F. 73. DLRLC
etimologie:

țuști, țuștescverb

  • 1. regional A arunca cu repeziciune. DLRLC DLRM
    • format_quote Femeia țuștește în cuptor purcelul și găina friptă. ȘEZ. XVII 38. DLRLC
etimologie:

țușcă, țuștisubstantiv feminin

  • 1. regional familiar Ardei mic, iute; ciușcă. DEX '09 DLRLC NODEX
    sinonime: ciușcă
    • chat_bubble A se face țușcă = a se îmbăta. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Din dușcă-n dușcă Mi-i să nu mă fac țușcă. ALECSANDRI, T. 241. DLRLC
etimologie:
  • cf. ciușcă DEX '09

țușcă, țuștisubstantiv feminin

regional
  • 1. (Și în sintagma oaie țușcă) Varietate de oaie înrudită cu oaia țurcană. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. Basma răsucită și înnodată la unul din capete, folosită la un joc distractiv. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Ian să caut un ștergari să vă faceți o țușcă, doar vi-ți mai dezmorți cele ciolane. La TDRG. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.