ȚIUITÓR, -OÁRE, țiuitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care țiuie. 2. S. f. (Rar) Fluier. [Pr.: ți-u-i-] – Țiui + suf. -tor.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ȚIUITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care țiuie; care produce țiuituri. [Sil. ți-u-] /a țiui + suf. ~tor
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ȚIUITÓR adj. piuitor, șuierător, vâjâitor. (Zgomot ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

țiuitór adj. m. (sil. ți-u-i-), pl. țiuitóri; f. sg. și pl. țiuitoáre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink