ȚIPIRIG² s. n. (Pop.) Clorură de amoniu (folosită la cositorirea aramei, în soluția unor pile electrice și în diferite reacții chimice). – Cf. sb. caparika.

ȚIPIRIG¹ s. m. (Bot.; reg.) Pipirig. – Cf. pipirig.

țipirig² sn [At: (a. 1763) IORGA, S. D. X, 16 / V: (îrg) țeper~, (înv) ~per~, (reg) țâp~, țăper~, țaper~ / E: ns cf srb caparika] (Pop) Clorură de amoniu, folosită la cositorirea aramei, în soluția unor pile electrice și în diferite reacții chimice.

țipirig¹ [At: SCRIBAN, D. 1 362 / V: (reg) ~per~ sm, țeper~ smn (Pl: ~uri), cip~ sm, ciper~ sm / Pl: ? / E: ns cf pipirig] 1 sm Plantă perenă din familia ciperaceelor, înaltă de 50-150 cm, cu frunze reduse la teci și cu spiculețe multiflore, dispuse în inflorescență Si: (reg) păpurică (Schoenoplectus tabernaemontani). 2 sm (Bot; reg) Pipirig (Schoenoplectus lacustris). 3 sm (Bot; reg) Pipirig (Scirpus sylvaticus). 4 sm (Bot; reg) Pipirig (Holoschoenus vulgaris). 5 sm (Bot; reg) Pipiriguț (Heleocharis palustris). 6 sm (Bot; reg) Rugină (Iuncus effusus, conglomeratus, inflexus). 7 sm (Bot; reg) Rogoz (Carex). 8 sf (Bot; reg) Papură (Typha angustifolia). 9 sm (Reg; prc) Fructul de papură. 10 sm (Olt; îc) ~-cu-flori Crin-de-baltă (Butomus umbellatus). 11 sn (Mun; îf țeperig) Fân subțire pe care îl mănâncă numai caii.

ȚIPIRIG¹ s. m. (Bot.; regional) Pipirig. – Cf. pipirig.

ȚIPIRIG² s. n. Clorură de amoniu (folosită la cositorirea aramei, în soluția unor pile electrice și în diferite reacții chimice). – Cf. scr. caparika.

ȚIPIRIG² s. n. Clorură de amoniu (folosită la cositorirea aramei, în diferite reacții chimice etc.).

ȚIPIRIG¹ s. m. Nume dat mai multor plante cu frunze lungi, cilindrice și cu vîrf înțepător, cu flori mici, verzi, dispuse în spice; crește în jurul bălților și în locuri umede (Scirpus). În bălți pline de țipirig stăteau pînă la piept cai, mestecînd leneș verdeața care plutea în mănunchiuri pe luciu. SADOVEANU, O. III 649.Prin papura verde, prin țipirigul înflorit, strigătul păsărilor de baltă înfiora zarea. DUNĂREANU, CH. 210.

ȚIPIRIG¹ n. pop. Substanță albă, cristalizată, solubilă în apă, întrebuințată, mai ales, la lipirea metalelor; clorură de amoniu. /Orig. nec.

2) țipiríg, V. pipirig și țăperig (plante).

1) țipiríg n. fără pl. (din țăperig, care ar veni dintr’un adj. ngr., de unde vine și sîrb. caparika și mrom. țaparkó, id.). O substanță albă pulverulentă rezultată din acid cloridric și amoniac în volume egale. În ainte se aducea din Egipt, unde se prepara sublimînd funinginea produsă din arderea baligiĭ de cămilă. Astăzĭ se extrage din apele care se condensează la prepararea gazuluĭ de iluminat pin destilarea cărbuneluĭ de pămînt. În chimie se numește clorură de amoniŭ saŭ cloidrat de amoniac (AzH₄ C₁). Se numește și salmiac și (vechĭ) nișadir.

cipering sm vz țipirig

ciprig sm vz țipirig corectat(ă)

țaperig sn vz țipirig²

țăperig sn vz țipirig²

țâpirig sn vz țipirig²

țeperig¹ smn vz țipirig¹

țeperig² sn vz țipirig²

țiperig¹ sm vz țipirig¹

țiperig² sn vz țipirig²

pipiríg (nord) și țip- (sud) m. (cp. cu pipiric, cu săs. ziprik, id., și cu lat. cypérus, o plantă ciperacee). Un fel de rogoz, plantă ciperacee (scirpus lacustris). Alt fel de rogoz care se numește și pipiriguț, spetează și ĭarba mlaștiniĭ (heleócharis palustris). O plantă acŭatică juncacee numită și rugină (juncus effusus). O plantă echisetacee acŭatică ale căreĭ tulpinĭ, bogate în acid salicilic, se întrebuințează la lustruit obĭectele de lemn și de metal (equisétum hiemale).

1) țăperíg, mineral, V. țipirig.

țipirig² (substanță) (pop.) s. n.

țipirig¹ (plantă) s. m.

țipirig² (substanță) (pop.) s. n.

țipirig¹ (plantă) s. m.

țipirig (chim.) s. n.

țipirig (bot.) s. m.

țipirig, sg.

ȚIPIRIG s. v. clorură de amoniu, rugină, salmiac.

ȚIPIRIG s. (BOT.) 1. (Scirpus silvaticus) pipirig. 2. (Scirpus holoschoenus) (reg.) rogoz.

ȚIPIRIG s. (BOT.) 1. (Scirpus silvaticus) pipirig. 2. (Scirpus holoschoenus) (reg.) rogoz.

țipirig s. v. CLORURĂ DE AMONIU. RUGINĂ. SALMIAC.

SPIRT DE ȚIPIRIG s. v. amoniac.

spirt de țipirig s. v. AMONIAC.

țipirig s. n. – Amoniac. – Var. țiperig, tăperig. Sb. caparika (Candrea); sau, mai probabil, din țeapă cu suf. expresiv -ig(ă) pentru mirosul său înțepător; fonetismul ca și semantismul coincid cu tipirig (var. tiperig, tăperig), var. a lui pipirig, v. aici mai sus.