ȚINC² s. m. v. țânc.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de laura_tache | Semnalează o greșeală | Permalink

ȚINC¹, țincuri, s. n. Fiecare dintre proeminențele tăiate la capetele a două scânduri (alternând cu câte o scobitură) pentru a permite o îmbucare solidă în unghi a celor două scânduri. – Din germ. Zinke.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de laura_tache | Semnalează o greșeală | Permalink

ȚINC ~uri n. Fiecare dintre proeminențele executate la extremitatea a două scânduri care se îmbină, una intrând în golurile celeilalte. /<germ. Zinke
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ȚINC s. v. prășilă, progenitură, pui, șliț.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ținc, țincuri, s.n. (pop.) cep la extremitatea unei scânduri care se îmbină cu altă scândură.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ținc (-ci), s. m. – 1. Pui de animal. – 2. Copil, țîngău. – Var. țînc. Mag. cenk (Cihac, II, 535; Tiktin). – Der. țincă (var. țîncă), s. f. (cățea); țingău, s. m. (flăcăuaș, băietan), cu suf. -ău (Philippide, Principii, 154; Graur 192; nu este probabilă der. din țig. tsikno „mic”, propusă de Iordan, Introducere în studiul l. rom., 419).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ȚINC³ s. n. (Var.) Zinc.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de tavi | Semnalează o greșeală | Permalink

ținc s. n., pl. țíncuri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink