ȚIMÍR, țimire, s. n. 1. (Înv. și reg.) Emblemă care servește drept semn distinctiv al unei familii nobile, al unui oraș, al unei corporații sau membrilor ei, unei țări etc. 2. Denumire dată în evul mediu, în țările române, călăuzei și însoțitorului oficial al unui străin, mai cu seamă de la hotare până la curtea domnească. [Var.: țimáră s. f.] – Din magh. cimer.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de laura_tache | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: Lipsește precizarea s. m. la 2. - gall

țimír (-ruri), s. n. – Blazon, emblemă. Mag. cimer (Tiktin; Gáldi, Dict., 166), din germ. Zimier, fr. cimier. În Trans., înv. – Der. țimiraș, s. m. (trimis, mesager), înv., numiți astfel din cauza blazonului lor.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

țimír (călăuză) s. m., pl. țimíri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

țimír (emblemă) s. n., pl. țimíre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink