ȚIITURĂ, țiituri, s. f. (Pop.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: ți-i-] – Ține + suf. -itură.

țiitură sf [At: CORESI, EV. 492 / P: ți-i~ / V: (îrg) ținăt~, (înv) ținet~, țiet~ / Pl: ~ri / E: ține + -itură] 1 (Înv) Domnie (7). 2 (Înv) Putere. 3 (Reg) Legătură afectivă Si: atașament (1). 4 (Înv; îf țietură) Menținere. 5 (Înv; ccr; îf ținetură) Loc în care se păstrează ceva Si: ladă, cămară (5). 6 (Reg) Întreținere. 7 (Reg) Hrană. 8 (Îvr) Trăinicie. 9 (Pop) Femeie de moravuri ușoare. 10 (Reg) Concubinaj (1). 11 (Reg) Loc unde pândesc vânătorii. 12 (Reg) Țiitoare (42). 13 (Reg) Durere ascuțită Si: junghi. 14 (Reg) Acompaniament din vioară sau din alt instrument muzical Si: hang (1), ison. 15 (Reg) Sunet prelung, continuu. 16 (Mai ales art) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 17 (Mai ales art) Melodie după care se execută țiitura (16). corectat(ă)

ȚIITURĂ (pl. -turi) sf. 1 ‡Stăpînire, dominațiune ¶ 2 Joc cu lăutari, numit mai adesea „ca la ușa cortului”: măi bălaure, cîntă țiitura... pe gîtul scripcii, ca să nu te-aud nici eu nici tu (ALECS.) [ținea].

ȚIITURĂ, țiituri, s. f. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: ți-i-] – Ține + suf. -itură.

ȚIITURĂ s. f. (Mai ales în forma articulată) Numele unui dans țărănesc; p. ext. melodia acestui dans. Ne cînta din fluier: doina... alivencile, țiitura. CREANGĂ, A. 82. Măi balaure, cîntă țiitura. ALECSANDRI, T. 1132.

țiitură f. horă țigănească (numită și ca la ușa cortului): măi, balaure, cântă țiitura! AL. [V. țiuitură].

țiitúră f., pl. ĭ (d. țin, țiŭ). L. V. Stăpînire. Azĭ. Un dans popular jucat ținîndu-se loculuĭ. Melodia acestuĭ dans (Vlah. Rom. Pit. 111). Acompaniament din vioară (V. hang, ison). Țiitorie (jud. Olt.): a trăi în țiitură.

țietură sf vz țiitură

ținătură sf vz țiitură

ținetură sf vz țiitură

țiitură (înv., pop.) (desp. ți-i-) s. f., g.-d. art. țiiturii; pl. țiituri

țiitură (înv., reg., pop.) (ți-i-) s. f., g.-d. art. țiiturii; pl. țiituri

țiitură s. f. (sil. ți-i-), g.-d. art. țiiturii; pl. țiituri

ȚIITURĂ s. v. autoritate, dominare, dominație, hegemonie, putere, stăpânire, supremație.

țiitură s. v. AUTORITATE. DOMINARE. DOMINAȚIE. HEGEMONIE. PUTERE. STĂPÎNIRE. SUPREMAȚIE.

țiitură, țiituri, s.f. (înv. și reg.) 1. stăpânire, domnie, putere, tărie. 2. păstorire, ținere. 3. întreținere, hrană. 4. concubinaj; femeie ușuratică. 5. loc de pândă la vânătoare. 6. hang, ison.