țic² sms vz țică⁴

țic³ [At: VICIU, GL. / V: țâc sn, țâcă sf / E: ns cf țic¹] 1-2 sn (Trs; Mol; de obicei precedat de „un” și udp „de” care arată felul) Cantitate, măsură etc. (foarte) mică Si: fărâmă, pic¹. 3-4 sn (Îf; țâc, țâcă; îe) O țâcă (sau un țâc) de ... Se spune despre ceva (foarte) mic. 5 sn (Îf țâcă; îe) Pe țâcă pe nimică Foarte des. 6 av (Reg; îf țâc) Deloc.

țic⁴ sn [At: L. ROM. 1975, 216 / V: țâc sn, (Dob) țigă sf / Pl: ~uri / E: ns cf ciucă „măgură”] 1 (Trs; Dob) Ridicătură de teren. 2 (Trs; Dob) Vârf de deal ușor rotunjit. 3 (Trs; Dob) Muchie de deal. 4 (Trs; Dob) Deal mic. 5-6 (Trs; Dob) Pantă (foarte) abruptă. 7 (Trs; Dob) Loc prăpăstios. 8 (Atm; Trs) Vârf cărnos. 9 (Atm; Trs) Excrescență mică Si: umflătură. 10 (Reg; îs) Țâcul gâtului Uvulă.

țic¹ [At: ȘĂINEANU, D. U. / V: (3-11) țică (Pl: țici) sf, (2-9) țâc i, sn, țâcă (Pl: țâci) sf, (2) țig i / Pl: ~uri / E: fo] 1 i Cuvânt care redă zgomotul produs prin ciocnirea a două obiecte (de lemn, de metal etc.). 2 i (Rep) Cuvânt care redă strigătul specific al unor păsări. 3 sn (Reg; șîcs de-a ~ul, de-a mingea-n ~) Joc cu mingea între patru, șase sau opt jucători, în care cel aflat „la bătaie” lovește mingea cu un băț, încercând să o trimită cât mai departe de cel aflat „la prindere”, pentru a avea timp să pună piciorul într-o gropiță făcută în pământ Si: (reg) de-a ciocota. 4 sn (Reg) Lovirea mingii cu bățul la țic (3). 5 sn (Reg) Lovirea prin încrucișare, a bețelor la țic (3). 6 sn (Reg; d. jucătorii „de la bătaie”; îe) A da (sau a bate) ~ (sau ~ul, ~ă, ~a) A-și lovi bețele unul de altul prin încrucișare. 7 sn (Reg; îf țâc) Băț scurt, ascuțit la un capăt, folosit la țic (3). 8 sn (Reg; îaf) Minge. 9 sn (Reg; îaf) Țurcă¹ (1). 10 sf (Orn; Trs; îf țâcă) Ciocănitoare (Dryobates maior). 11 sf (Orn; reg; îaf) Bibilică (Numida meleagris).

❍ȚIC sbst. Mold. Un fel de joc cu mingea. (PAMF.)

țic (de-a țicul) n. Mold. un joc cu mingea între patru băieți cu un băț încovoiat. [Cf. serb. ȚIK, detunătură].

ȚICĂ, țică, s. m. (Fam.) Termen de adresare pentru un copil. – Din [băie]țică.

țâc⁵ sn vz țic⁴

țâc⁴ sn vz țic³

țâc² i, sn vz țic¹

țâcă¹ sf vz țic¹

țâcă² sf vz țic³

țică³ sf vz țic¹

țică⁴ sms [At: CREANGĂ, P. 147 / V: țic / E: ns cf țic³] (Mol; fam) Termen cu care cineva se adresează unui copil Si: (reg) cică¹.

țig i vz țic¹

țigă² sf vz țic⁴

❍ȚICĂ sbst. Mold. Băiețașule, piciule: pe semne te mănîncă spinarea, cum văd eu, măi ~! (CRG.).

ȚICĂ s. m. (Fam.) Termen de adresare pentru un copil. – Din [băie]țică.

ȚICĂ s. m. (Numai la vocativ) Termen familiar cu care te adresezi unui copil; băiețașule, mititelule. Apoi bine că știu a cui ești, măi țică. CREANGĂ, A. 58.

ȚICĂ m. fam. (termen de adresare a unei persoane în etate către un băiat). /Din [băie]țică

țică m. fam. piciu, băiat: de unde ești tu, măi țică? CR. [Scurtat din băiețicâ].

țîc n., pl. urĭ. Un joc copilăresc asemenea cu poarca (V. bobă). Epitet de dragoste întrebuințat la vocativ și adresat unuĭ copil: măĭ țîcule!

!țică (fam.) s. m., g.-d. art. lui țică

țică (fam.) s. m., pl. țică

țică s. m. invar.

țică s. m. – Persoană mică; expresie de alintare pentru un copil. – Var. țîc(ă). Creație expresivă, cf. it. cicca „chiștoc” (Battisti, II, 925), luc. cicco „mic”, sp. chico. Este greșită părerea lui Tiktin, care crede că ar fi o reducere a lui puțică, cf. puță. Dubletul lui țic, s. n. (un anumit joc cu mingea). În Mold.

ȚICĂ s. v. băiețaș, băiețel, copilaș.

țică s. v. BĂIEȚAȘ. BĂIEȚEL. COPILAȘ.

țic s.n. (reg.) 1. nume de jocuri de copii. 2. ciocănitoare. 3. bibilică. 4. cantitate, măsură, fărâmă mică. 5. vârf, ridicătură, deal.