țacă² sf vz țâțacă

țacă¹ sf [At: PAMFILE, CR. 182 / Pl: țăci / E: țac] 1 (Olt) Fiecare dintre scândurelele late de 15-20 cm cu care se lovește mingea într-un joc de copii. 2 (Îe) A da ~ca A lovi țăcile¹ (1) una de alta. 3 (Art.) Joc de copii în timpul căruia jucătorii își lovesc reciproc scândurelele cu care bat mingea. 4 (Mol) Obiect făcut din două scândurele de lemn, imitând forma ciocului de barză, care se fixează cu o mască pe fața flăcăului deghizat în brezaie.

ȚACĂ s. f. v. țîțacă.

țațacă sf vz țâțacă

țățacă sf vz țâțacă

țâțacă sf [At: (a. 1719) CAT. MAN. II, 89 / V: țiț~, țăț~, țaț~, țacă / Pl: ~ace / E: țață + -acă] 1-18 (Mol; șhp) Țață (1-9).

țițacă sf vz țâțacă

ȚÎȚACĂ, țîțace, s. f. (Mold.) Diminutiv al lui țață. Țîțaca noastră Leona avea nevoie să se mînie, să tune și să detune în fiecare zi. SADOVEANU, N. F. 6. Ascultă, Gulița nineacăi; hai, că ne-așteaptă țîțacele. ALECSANDRI, T. 408. – Variantă: țacă s. f.

țâțacă (reg.) s. f., g.-d. art. țâțacăi/țâțacei/țâțachii; pl. țâțace

țâțacă (reg.) s. f., g.-d. art. țâțacăi/țâțachii/țâțacei; pl. țâțace

țâțacă s. f., g.-d. art. țâțacăi/țâțachii/țâțacei; pl. țâțace

care-i maracu’? / taina? / țaca? expr. ce mai e nou?, care e cursul evenimentelor?

țacă, țăci, s.f. (reg.) 1. scândurea de lovit mingea la un joc de copii; (art.) jocul de copii. 2. un fel de cioc de barză, făcut din scândurele și fixat pe fața flăcăului deghizat în brezaie.