țiitoare sf [At: BĂCESCU, PĂS. 168 / P: ți-i~ / Pl: ~tori / E: fo cf ți¹] (Orn; reg) Mărăcinar (Saxicola torquata rubicola).

ȚIITOARE, țiitoare, s. f. (Popular) Concubină. Era țiitoarea unui boier de neam mare. I. BOTEZ, ȘC. 69. Livda, muma Marcului, Țiitoarea turcului. TEODORESCU, P. P. 663.

ȚIITOARE² ~ori f. Loc pe unde trec animale sălbatice și unde vânătorii stau de pândă. /a ține + suf. ~toare

ȚIITOARE¹ f. pop. Femeie întreținută de un amant. /a ține + suf. ~toare

țiitoare f. 1. femeie întreținută (cf. țineà 8); 2. locul unde vânătorul pândește vânatul: fiți deștepți la țiitori! (cf. țineà 14).

țiitoáre f., pl. orĭ (d. țin, țiŭ. P. pl., cp. cu privighetoare). Întreținută, concubină. Trecătoare, locu pe unde trece vînatu și unde se ațin vînătoriĭ: la pîndă la țiitorĭ (Od. Psevd. 99).

țeitoare sf vz țiitor

țietor, ~oare a, s vz țiitor

țiitor, ~oare [At: CORESI, EV. 127 / P: ți-i~ / V: (îrg) ținăt~ a, smf, țiet~ a, s, ținet~ a, smf, (înv) ținiet~ sm, (reg) țini~ a, sm, țeitoare sf / Pl: ~i, ~oare, (îrg) ~i sf / E: ține + -itor] 1-2 s, a (Înv) (Persoană) care are în stăpânirea sa ceva sau pe cineva. 3-4 s, a (Înv) (Persoană) care deține ceva. 5 a (Îvr) Dominant (1). 6 a (Înv; d. oameni; ca termen de politețe) Puternic. 7 a (Îvr; ca termen de politețe) Ales² (16). 8 sm (Îrg; adesea udp „de”) Persoană care crește animale. 9 sm (Îrg; adesea udp „de”) Proprietar (a ceva). 10 sm (Adesea udp „de”) Persoană însărcinată cu o funcție, cu o dregătorie. 11-12 sm (Adesea udp „de”) Persoană care administrează un serviciu public sau o avere personală Si: funcționar. 13 sm (Îvr; îs) ~ de cinste Persoană însărcinată cu o funcție înaltă. 14 sm (Îvr; îas) Supraveghetor. 15 smf (Îrg) Persoană cu care cineva are legături de dragoste în afara căsătoriei Si: concubin (1). 16 sm (Reg; îf ținător) Persoană care ține în păstrare lucrul altuia. 17-18 s, a (Înv) (Persoană) care păstrează și respectă ceva. 19-20 s, a (Înv; determinat prin „aminte”) (Persoană) care păstrează ceva în memorie. 21 sm (Reg) Persoană care ține copii în gazdă. 22 sf (Îrg) Femeie care are grijă de cineva sau de ceva (în special de menaj). 23 sf (Îrg) Doică. 24 a (Îrg) Care rezistă mult timp la diferite solicitări Si: durabil (2), rezistent, solid, trainic. 25 a (Reg; d. oameni) Viguros. 26 a (Reg) Sățios. 27 sfn (Udp „de”) Suport în care (sau pe care) se pun, pentru a fi păstrate, diferite lucruri. 28 sn (Reg; îf țietor) Băț cu care se duce o sarcină pe umăr. 29 sm (Reg) Stâlp care susține patul morii. 30 sn (Trs) Par de lemn cu care se sprijină carul încărcat cu fân când merge pe un teren înclinat. 31 smf Balustradă la scară, la o punte, la un pod etc. 32 smf (Buc; lpl) Bare de protecție de pe marginea șoselei. 33 sf (Reg) Fiecare dintre bucățile de frânghie, de lemn etc., care susțin scaunele scrânciobului. 34 sn (Reg; îf țietor) Mâner la sabie. 35 sn (Reg; îaf) Scoabă¹. 36 sf (Reg; îf ținătoare) Bucată de fier fixată în ușorul ușii, în care intră zăvorul. 37 sf (Reg; îf țeitoare) Piesă la cotiga plugului, cu ajutorul căreia se potrivește lățimea brazdei Si: schimbătoare. 38 a (Înv; udp „de”, „la”) Care aparține cuiva. 39 a (Înv; udp „de”, „la”) Care depinde de cineva sau de ceva. 40 a (Înv; udp „de”, „la”) Care este parte integrantă a ceva. 41 sm (Reg; îf ținător) Persoană care la vânătoare așteaptă vânatul într-un loc bine ales, pentru a-l ucide. 42 sf Loc unde stau la pândă vânătorii. 43 sf Loc pe unde trece vânatul. 44 a (Îvr) Care își impune să se abțină de la ceva Si: abstinent. 45 a (Îvr) Care ține post. 46 a (Trs) Strângător. 47 a (Trs) Zgârcit. 48 sf (Mun; fam; îe) A se rupe ~oarea A muri. 49 sf (Reg) Dans popular nedefinit mai îndeaproape.

ținător, ~oare a, smf vz țiitor

ținetor, ~oare a, smf vz țiitor

ținietor sm vz țiitor

ținitor, ~oare a, sm vz țiitor

ȚIITOR, -OARE, țiitori, -oare, adj. (Învechit) Care ține mult timp; durabil. Trebuie să aibă vestminte nouă și țiitoare. MARIAN, Î. 70. ♦ (Determinat prin «aminte») Care păstrează ceva în memorie, care ține minte. Ești și țiitor aminte de greșala ce a făcut strămoșul Adam. GORJAN, H. IV 166. ♦ (Substantivat) Persoană care administrează un serviciu sau o instituție. ◊ Țiitor de registre = funcționar însărcinat cu înregistrarea actelor. El fusese rînd pe rînd țiitor de registre la primăria din Caracal... și perceptor. GANE, N. III 180.

ȚIITORI s. f. pl. Loc unde stă vînătorul la pîndă; loc pe unde trece vînatul. Poiana și țiitorile erau minunate, luminișul era larg înspre partea de unde trebuia să vie vînatul. SADOVEANU, O. I 63. Iute la pîndă, la țiitori! ODOBESCU, S. III 88.

țiitoare² (persoană) (pop.) (desp. ți-i-) s. f., g.-d. art. țiitoarei; pl. țiitoare

țiitoare¹ (loc de pândă) (desp. ți-i-) s. f., g.-d. art. țiitorii; pl. țiitori

țiitoare¹ (persoană) (pop.) (ți-i-) s. f., g.-d. art. țiitoarei; pl. țiitoare

!țiitoare² (loc de pândă) (ți-i-) s. f., g.-d. art. țiitorii; pl. țiitori

țiitoare (persoană) s. f. (sil. ți-i-), g.-d. art. țiitoarei; pl. țiitoare

țiitor (înv., pop.) (desp. ți-i-) adj. m., pl. țiitori; f. sg. și pl. țiitoare

țiitor (înv., pop.) (ți-i-) adj. m., pl. țiitori; f. sg. și pl. țiitoare

țiitor adj. m. (sil. ți-i-), pl. țiitori; f. sg. și pl. țiitoare

țiitori (loc) s. f. pl. (sil. ți-i-)

țin, ții 2, țină 3 conj., ține inf., țiitor adj. v.

ȚIITOARE s. v. amantă, concubină, iubită, prietenă.

țiitoare s. v. AMANTĂ. CONCUBINĂ. IUBITĂ. PRIETENĂ.

ȚIITOR adj. v. durabil, rezistent, solid, trainic.

țiitor adj. v. DURABIL. REZISTENT. SOLID. TRAINIC.

țiitoare, țiitoare s. f. concubină, amantă