șuia² vt [At: ARH. FOLK. V, 151 / V: (reg) șoi / Pzi: ~iez / E: mg sújt] (Mol; Trs) A împinge cu violență Si: a izbi.

șuia¹ vr [At: JIPESCU, O. 67 / Pzi: ~iez / E: șui⁸] (Mun; d. oameni) A slăbi.

ȘUIA, șuiez, vb. I. Refl. (Despre ființe) A deveni subțire, a slăbi; a se jigări. De trai rău... te-ai supțirat, te-ai șuiat, te-ai încovrigat. La TDRG.

ȘUIA, șuiez, vb. I. Refl. (Reg.; despre ființe) A se subția, a slăbi; a se jigări. – Din șui².

ȘUI¹, ȘUIE, șui, șuie, adj. (Reg. și fam.) Subțire; zvelt; mlădios. – Et. nec.

șoi³ v vz șuia²

șui⁸, șuie [At: POLIZU / Pl: ~ / E: nct] 1 a (Mun) Care este zvelt Si: grațios, mlădios, subțire, suplu. 2 a (Mun; rar) Mic. 3 sn (Reg) Semn făcut la urechea oilor, prin tăierea unei șuvițe (6) subțiri, pentru a putea fi recunoscute Si: (reg) șuiat (1), șuietură¹. 4 sf (Reg) Pește nedefinit mai îndeaproape.

șui⁴ s [At: A III, 17/ Pl: ? / E: nct] (Reg) Lingură mare cu care se scoate jintuiala.

șui³ s [At: COMAN, GL. / Pl: ? / E: nct] 1 (Mun; îe) A face ~ și pui A face să dispară. 2 (Olt; îae) A ascunde (nelăsând nici o urmă) o greșeală, o faptă incorectă, necinstită etc. 3 (Olt; îae) A mitui. 4 (Reg; csnp; îe) A duce (pe cineva) ~ și pui A duce (pe cineva) pe sus.

șui² sn [At: REV. CRIT. III, 170 / Pl: ~ / E: etc] (Trs; Mar) Retevei.

șui¹ sm [At: ALR I, 1885/200 / Pl: ~ / E: nct] (Ent; reg) Car (Anobium pertinax).

șui⁶, șuie [At: LB / V: (reg) șoi (Pl: șoaie) sn, șul s / Pl: ~uri sn, ~ smf, a / E: mg suly, süly, sujj] 1 sn (Med; Trs; Ban) Astm (1). 2 sn (Med; Mol; Trs) Emfizem pulmonar. 3 sn (Med; Trs; șîs ~ul cel orb) Artrită. 4 sn (Med; Trs) Gută¹ (4). 5 sn (Med; Trs) Cancer (1). 6 sn (Med; Trs) Scrofuloză. 7 sn (Med; Trs) Sifilis. 8 sn (Med; Ban; lpl) Hemoroizi. 9 sn (Med; reg) Fistulă (1). 10 sn (Med; Trs) Cangrenă. 11-12 smf, a (Ban) (Persoană) care suferă de astm Si: astmatic. 13-14 smf, a (Reg) (Persoană) care suferă de tuberculoză Si: tuberculos. 15 a (Reg; d. cai) Care respiră cu greutate. 16 a (Trs; d. cai) Care are răni pe corp. 17 a (Reg; d. cai) Care are capul diform.

șui⁷, șuie a [At: CIHAC II, 395 / Pl: ~ / E: vsl шоуй „stâng”] (Reg; fam) 1 Strâmb. 2 Diform (1). 3 Care este smintit Si: (reg) țicnit, zănatic. 4 Care este prost Si: (reg) nătâng. 5 (D. cai) Nărăvaș.

șuiu¹ sna [At: VARONE, J. R. 50 / Pl: ~ri / E: nct] (Mun) 1 Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 2 Melodie după care se execută șuiul¹ (1).

șuiu² sna [At: ALR SN V h 1309/414 / E: nct] (Mol; îlav) De-a ~ Alunecând pe gheață.

ȘUI¹, ȘUIE, șui, șuie, adj. (Reg.) Subțire; zvelt; mlădios. – Et. nec.

ȘUI², ȘUIE, șui, șuie, adj. (Despre ființe) Subțire, zvelt; (despre plante și părți ale lor) mlădios. Era un vlăjgan cam înalt, șui, cu capul mic, nas ascuțit. CAMIL PETRESCU, O. II 14. Măruntă și șuie, cu încheieturi gingaș strunguite la mîini și picioare. M. I. CARAGIALE, C. 126. [Cerbul] se ivește un minut prin cîmpie... cu trupul șui și elegant. ODOBESCU, S. III 136. În insula cea pustie și prigorită de soarele african, abia se zăreau cîțiva copaci din aceia cu ramurile-nalte și șuie, care se cheamă palmi. id. ib. 251. ♦ (Despre obiecte) îngust. Pe scîndura șui s-a poticnit... Dar cît ai clipi a fost iar în picioare. POPA, V. 317. ♦ (Neobișnuit, despre priviri) Pătrunzător, ascuțit. P-un copac înalt să suie, Pe-ntinsori de codri negri aruncînd privirea șuie, În adîncă depărtare el văzu zare de foc. EMINESCU, L. P. 126.

ȘUI³, ȘUIE, șui, șuie, adj. Care nu-i întreg la minte; zănatic. Am trîntit... în spinarea unui arlechin șui o largă purpură imperială. CARAGIALE, O. III 261. Prost ca gardul de răchită, Șui ca clanța de la ușă. EMINESCU, L. P. 125. Îi șui... n-are toate grăunțele în cap. ȘEZ. IX 149. ◊ (Substantivat) M-ai lăsat de rîsul unui șui ca Ivan. CREANGĂ, P. 318.

ȘUI² șuie adj. și substantival fam. Care este lipsit de judecată sănătoasă; tulburat la cap; zălud; zurliu; tuieș. /<sl. šuj

ȘUI¹ șuie adj. reg. (despre ființe) Care este grațios și ușor în mișcări; mlădios. /Orig. nec.

șuiu a. și m. subțire și înalt (vorbind de oameni și de cai): cu trupul șuiu și elegant OD. [Origină necunoscută].

șuiu a. și m. Mold. țicnit, nebun: m’ai lăsat de râsul unui șuiu CR. [Slav, ȘUI, stâng (lit. stângaciu, într’o parte)].

3) șuĭ, -ĭe adj. (cp. cu ceh. šuhaj, om supțire). Munt. Zvelt: trup șuĭ. Zvelt: trup șuĭ. V. șuĭeț.

2) șuĭ, -ĭe adj. (vsl. šuĭ, stîng, „pornit la stînga”. Cp. cu stîngacĭ și sinistru). Fam. Cam nebun, șuchet, țicnit, tuĭ.

șuĭéz (mă) v. refl. (d. șuĭ 3). Vest. Mă supțiez.

șui (reg., fam.) adj. m., pl. șui; f. sg. și pl. șuie

șui (reg., fam.) adj. m., pl. șui; f. sg. și pl. șuie

șui (zvelt; strâmb; nătâng) adj. m., pl. șui; f. sg. și pl. șuie

șui (-ie), adj. – Zăpăcit, flușturatic. Origine incertă. Poate din sl. šuĭ „sinistru” (Cihac, II, 396; Șeineanu, Semasiol., 104), cf. pol. szuja „mizerabil”. După Bogrea, Dacor., IV, 849, din rut. šuja „neisprăvit”, care este același cuvînt pol.

șui (-ie), adj. – Subțire, zvelt, mlădios. Originw incertă, probabil sl., cf. slov. šujati „a subția”. Legătura cu ceh., slov. šuhaj „zvelt” (Cihac, II, 396) nu este sigură. – Der. șuia, vb. refl. (a subția); șuieț, adj. (delicat); șuiat, adj. (subțire, se zice despre fierul de marcat); șuierătură, s. f. (fier de marcat); șuiță, s. f. (varietate de marmotă, Spermophilus citillus), probabil prin aluzie la aspectul ei sau din slov. svisec (Cihac, II, 395; legătura cu bg. šuek (Candrea), slov. šûica (Scriban), este mai puțin sigură).

șui (șuiesc, șuit), vb. – A fluiera, a bîzîi. Creație expresivă, probabil în loc *șiui, cf. chiui, țiui. – Der. șuet, s. n. (susur, murmur).

șui, -e, șui, -e adj. 1. strâmb, diform 2. zănatic, țicnit; nătâng

ȘUI adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

ȘUI adj. v. astmatic, diform, hidos, hâd monstruos, pocit, respingător, schimonosit, slut, strâmb, subțiratic, subțire, suplu, urât, zvelt.

șui adj. v. ASTMATIC. DIFORM. HIDOS. HÎD. MONSTRUOS. POCIT. RESPINGĂTOR. SCHIMONOSIT. SLUT. STRÎMB. SUBȚIRATIC. SUBȚIRE. SUPLU. URÎT. ZVELT.

șui adj., s. v. BLEG. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.

șuia², șuiez, vb. I refl. (reg.) a îndepărta, a împinge cu violență.

șuia¹, șuiez, vb. I refl. (reg.; despre oameni) a slăbi, a se sfriji.

șui⁶, șuie, adj., s.n. și f. (reg.) 1. (adj.) zvelt, subțire; îngust, mic; înalt, mlădios. 2. (s.n.) semn făcut la urechea oilor. 3. (s.f.) nume de pește.