ȘTIRBITÚRĂ, știrbituri, s. f. 1. Loc gol lăsat de căderea unuia sau a mai multor dinți; știrbenie. 2. Loc unde marginea unui obiect este ruptă, ciocnită; p. ext. ruptură, gaură. 3. Fig. Diminuare a valorii, a însemnătății etc. (cuiva sau a ceva); încălcare, nesocotire (a unei legi, a unui drept etc.). – Știrbi + suf. -tură.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ȘtirbitÚrĂ ~i f. 1) Loc gol format în dantură prin căderea dinților. 2) Margine deformată a unui obiect (formata prin rupere, frângere, ciocnire etc.). /a știrbi + suf. ~tură
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ȘTIRBITÚRĂ s. 1. (rar) știrbenie, (înv. și reg.) știrbină, (reg.) știrbeală. (~ la dinți.) 2. ciobitură, ciocnitură, (înv. și reg.) știrbină, (reg.) ciumblitură, știrbeală. (~ a unui pahar.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

știrbitúră s. f., g.-d. art. știrbitúrii; pl. știrbitúri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink