ȘTÍMĂ¹, știme, s. f. Personaj din mitologia populară, imaginat ca o femeie care protejează apele, pădurile, comorile etc. – Din ngr. shíma.
Sursa: DEX '98 | Adăugată de LauraGellner | Greșeală de tipar | Permalink

ȘTÍMĂ², știme, s. f. Partea care revine fiecăruia dintre interpreții unei bucăți muzicale și care se extrage, separat, din partitura generală. – Din germ. Stimme.
Sursa: DEX '98 | Adăugată de LauraGellner | Greșeală de tipar | Permalink

ȘtÍmĂ¹ ~e f. Parte care revine fiecăruia dintre interpreții unei compoziții muzicale, reprezentând un extras din partitura generală. /<germ. Stimme
Sursa: NODEX | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

ȘTÍMĂ² ~e f. (în mitologia populară) Ființă imaginară cu chip de femeie, înzestrată cu forțe supranaturale, care protejează apele, munții, pădurile etc. /Orig. nec.
Sursa: NODEX | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

ȘTÍMĂ s. f. (muz.) extras, dintr-o partitură generală, a notelor scrise pentru partida fiecărui interpret. (< germ. Stimme)
Sursa: MDN | Adăugată de raduborza | Greșeală de tipar | Permalink

ȘTÍMĂ s.f. (Muz.) Notele extrase separat pentru partida unui cântăreț, a unui instrument sau a unui grup de instrumente de același gen dintr-un ansamblu. [< germ. Stimme – voce].
Sursa: DN | Adăugată de LauraGellner | Greșeală de tipar | Permalink

ștímă, ștíme, s.f. (reg.) 1. demon, stafie, duh ce păzește comorile necurate. 2. pocitură, pocitanie. 3. ființă sau plantă purtătoare de noroc. 4. noroc. 5. (în forma: ștemă) belșug de lapte la vite; mană, frupt. 6. copil mic și neastâmpărat. 7. presimțire. 8. (în forma: ștemă) taină, secret. 9. (în forma: ștemă) fluierătură cu care ciobanii se cheamă între ei.
Sursa: DAR | Adăugată de blaurb | Greșeală de tipar | Permalink

ștímă (mit., muz.) s. f., g.-d. art. ștímei; pl. ștíme
Sursa: Ortografic | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink