ȘTEVIE, ștevii, s. f. Plantă erbacee perenă, cu tulpină puternică, cu frunze ovale, comestibile, a cărei rădăcină este folosită în medicină pentru proprietățile ei astringente și depurative (Rumex patientia). ◊ Compus: ștevie-de-munte = plantă erbacee perenă, cu tulpina înaltă de 50-100 cm, cu frunze palmate, cu flori mici albe-roz în inflorescențe (Astrantia major). – Din sl. štavije, bg. štavel, sb. štavlije.

ștevie sf [At: ANON. CAR. / V: (pop) st~, (reg) steavă, steghie, stezie, ~eagă, ~eavă, ~erghie, ~eză / Pl: ~ii / E: vsl *штавь, bg щава] 1 (Șîc ~-de-grădină, ~-bună, ~-de-mâncare) Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina dreaptă, înaltă și puternică, cu frunze mari, ovale și comestibile, a cărei rădăcină se întrebuințează în medicină pentru proprietățile ei astringente sau depurative Si: (reg) măcrișul-calului (Rumex patientia). 2 (Șîc ~ia-stânelor) Ștevie (1) cu tulpina ramificată, cu frunze numeroase, cu flori verzui dispuse în verticile Si: (reg) urzica-raței (Rumex alpinus). 3 (Șîc ~-de-munte) Ștevie (1) cu tulpina înaltă de 50-100 de cm, cu frunze palmate și lucitoare, cu flori mici, albe, roșiatice sau verzui, în inflorescențe, care crește prin locuri umede Si: (reg) cinstea-cămpului, faptul-mare, iarbă-de-orbalț, iurpăsătoare (Astrantia major). 4 (Bot) Ștevia (1) Rumex acutus. 5 Ștevie (1) cu tulpina ramificată în partea superioară, cu flori verzui, care crește prin locuri umede Si: (reg) brustan, dragavei, drogomir, măcrișul-calului (Rumex conglomeratus). 6 (Șîc ~-de-baltă) Ștevie (1) cu tulpina ramificată, cu florile verzui sau gălbui, dispuse în verticile Si: (reg) dragavei, dragaveică, măcriș-de-apă (Rumex palustris). 7 (Șîc ~-creață) Ștevie (1) cu frunze dințate, lungi și înguste Si: (reg) crestățele, dragavei, hrenuț, limba-boului (Rumex crispus). 8 (Bot) Ștevia (1) (Rumex sanguineus). 9 Ștevie (1) cu tulpina ramificată în partea superioară, cu frunze numeroase, acrișoare la gut Si: măcriș, (pop) acriș (Acetosa pratensis). 10 (Reg; îf steghie) Ștevie (1) mică, cu frunzele în formă de spadă, care crește prin pășuni și prin locuri nisipoase și uscate (Acetosella vulgaris). 11 (Bot; reg) Ștevia (1) Rumex obtusifolius. 12 (Reg) Plantă otrăvitoare din familia liliaceelor, cu flori albe (Veratrum album). 13 (Bot; reg; îc) Stevie-de-bălți sau stevia-bălții Drențe (Callitrichepalustris). 14 (Bot; reg; îc) Stevie-de-hat Ghimpe (Centaurea calcitrapa). 15 (Bot; reg; îc) Steghie-turcească Limba-oii (Leuzea salina). 16 Mâncare de ștevie (1-11). 17 (Reg; fig; dep) Carne slabă, fără gust, de vită bătrână.

ȘTEVIE, ștevii, s. f. Plantă erbacee cu tulpină puternică, cu frunze ovale, comestibile, a cărei rădăcină este folosită în medicină pentru proprietățile ei astringente și depurative (Rumex patientia). ◊ Compus: ștevie-de-munte = plantă erbacee perenă, cu tulpina înaltă de 50-100 cm, cu frunze palmate, cu flori mici albe-roz în inflorescențe (Astrantia major). – Din sl. štavije, bg. štavel, scr. štavlije.

ȘTEVIE, ștevii, s. f. Plantă erbacee cu tulpină puternică, cu frunze ovale, comestibile, folosite și în medicină pentru proprietățile lor astringente și depurative (Rumex patientia); măcrișul-calului. Am mîncat ștevie. STANCU, 99. Îmbucă boțuri de mămăligă cu ceapă și ciorbă de ștevie. CAMIL PETRESCU, O. I 298. În curtea bisericilor vechi... Te adîncești în gînduri, parc-ai vrea să știi cine odihnește sub pămîntul încărcat cu ștevie, cu urzici și cu pelin. DELAVRANCEA, S. 214.- Variantă: (Mold.) stevie (SADOVEANU, Î. A. 132) s. f.

ȘTEVIE ~i f. Plantă erbacee legumicolă, cultivată pentru frunzele mari, comestibile, folosită și în scopuri medicinale. [Art. ștevia; G.-D. șteviei; Sil. -vi-e] /<sl. stavi, bulg. štava

ștevie f. mare plantă erbacee cu florile verzui și cu frunzele comestibile (Rumex patientia). [Slav. ȘTAVIĬE].

ștévie f. (vsl. štaviĭe, štavŭ, măcriș, štabelĭ, un fel de măcriș; bg. štavelĭ. Cp. cu steblă). Mold. Munt. O plantă poligonacee (rumex patientia) din ale căreĭ frunze se fac bucate și care are maĭ multe varietățĭ (rumex alpinus, conglomeratus, crispus și palustris). Năsăud. O plantă umbeliferă (astrantia major). – În Mold. și stévie. V. dragaveĭ și sporiș.

stevie sf vz ștevie

șteagă sf vz ștevie

șteavă sf vz ștevie

șterghie sf vz ștevie

șteză sf vz ștevie

STEVIE s. f. v. ștevie.

stevíe, V. ștevie.

ștevie (desp. -vi-e) s. f., art. ștevia (desp. -vi-a), g.-d. art. șteviei; pl. ștevii, art. șteviile (desp. -vi-i-)

ștevie (-vi-e) s. f., art. ștevia (-vi-a), g.-d. art. șteviei; pl. ștevii, art. șteviile (-vi-i-)

ștevie s. f. (sil. -vi-e), art. ștevia (sil. -vi-a), g.-d. art. șteviei; pl. ștevii, art. șteviile (sil. -vi-i-)

ștevie

ștevie, -viei gen. a.

ștevie-de-munte (plantă) (desp. -vi-e-) s. f., art. ștevia-de-munte (desp. -vi-a-), g.-d. art. șteviei-de-munte; pl. ștevii-de-munte, art. șteviile-de-munte (desp. -vi-i-)

!ștevie-de-munte (plantă) (-vi-e-) s. f., art. ștevia-de-munte (-vi-a-), g.-d. art. șteviei-de-munte; pl. ștevii-de-munte, art. șteviile-de-munte (-vi-i-)

ștevie-de-munte s. f.

ȘTEVIE s. (BOT.) 1. (Rumex patientia) măcrișul calului, (reg.) urzica-raței. 2. (Rumex alpinus) (reg.) urzica-raței. 3. (Rumex conglomeratus) măcrișul calului, (reg.) brustan, dragavei, dragomir. 4. (Rumex crispus) dragavei, (reg.) crestățea, hrenuț, limba-boului. 5. (Rumex palustris) dragavei, dragaveică, măcriș de apă. 6. (Rumex sanguineus) (reg.) dragavei. 7. (Acetosa pratensis) măcriș. 8. (Astrantia major) (reg.) iurpăsătoare, cinstea-câmpului, faptul-mare, iarbă-de-orbalț.

ȘTEVIE s. (BOT.) 1. (Rumex patientia) măcrișul calului, (reg.) urzica-raței. 2. (Rumex alpinus) (reg.) urzica-raței. 3. (Rumex conglomeratus) măcrișul calului, (reg.) brustan, dragavei, dragomir. 4. (Rumex crispus) dragavei, (reg.) crestățea, hrenuț, limba boului. 5. (Rumex palustris) dragavei, dragaveică, măcriș de apă. 6. (Rumex sanguineus) (reg.) dragavei. 7. (Acetosa pratensis) măcriș. 8. (Astrantia major) (reg.) iurpăsătoare, cinstea-cîmpului, faptul-mare, iarbă-de-orbalț. erată

ștevie (-ii), s. f. – 1. Măcriș (Rumex). – 2. Plantă (Astrantia maior). Sl. štavije (Miklosich, Slaw. Elem., 53; Cihac, II, 366; Conev 44), cf. bg. števa, sb. štablje. – Der. înștevia, vb. (a colora, a vopsi în galben, cu rădăcină de ștevie).

ASTRANTIA L., ȘTEVIE, fam. Umbelliferae. Gen originar din Europa și vestul Asiei, cca 10 specii, erbacee, glabre, erecte. Flori albe sau roșietice (5 sepale mari, colorate, radiale, cu vîrf ascuțit, 5 petale cu vîrf lung, îndoit, franjurat, 5 stamine) în umbelă simplă sau compusă, înconjurată de un cerc de bractee albe sau roz cu dungi verzi, cam de lungimea umbelelor. Frunze palmat-sectate sau lobate, dentate, cu peri pe margini. Rădăcini aromate.