ștecăl [At: L. ROM. 1959, nr. 5, 88 / V: (reg) ~clă, știocală sf / Pl: ~e / E: ger Stockel] 1 sf (Reg; îf șteclă) Unealtă de fier pe care se bate cu ciocanul osia căruței pentru a o rotunji. 2 sn (Trs) Toc la încălțăminte. 3 sf (Reg; îf știocală) Cataligă (1).

șteclă sf vz ștecăl

știocală sf vz ștecăl

ștecăl, ștecăle, s.n. (reg.) 1. toc la încălțăminte. 2. (s.f.; în forma: șteclă) unealtă de fier pe care se bate cu ciocanul osia căruței pentru a o rotunji. 3. (s.f.; în forma: știocală) cataligă.