ȘRAPNEL, șrapnele, s. n. Proiectil de artilerie încărcat cu gloanțe care sunt împrăștiate prin explozie într-un anumit punct de pe traiectorie. – Din fr. shrapnell.

șrapnel sn [At: ALECSANDRI, POEZII, 441 / V: (reg) ștr~ sn, ~amnea, ~ea sf / Pl: ~e / E: fr shrapnell, ger Schrapnell] 1 Proiectil de artilerie încărcat cu gloanțe, care explodează în aer, la mică înălțime. 2 (Mun; prc) Glonț din încărcătura unui șrapnel (1).

ȘRAPNEL, șrapnele, s. n. Proiectil de artilerie încărcat cu gloanțe, cu focos reglabil, care explodează într-un punct voit de pe traiectorie. – Din fr. shrapnell.

ȘRAPNEL, șrapnele, s. n. Proiectil de artilerie, folosit altădată în lupte, care era umplut cu gloanțe și exploda în aer, la o mică înălțime, cauzînd distrugeri. Tăcerea e mai dureroasă ca o rană de șrapnel. REBREANU, P. S. 109. Fierbea văzduhul ca un iad, De boambe, de șrapnele. ALECSANDRI, P. A. 207.

ȘRAPNEL s.n. (De obicei la pl.) Obuz încărcat cu gloanțe, a cărui explozie poate fi reglată. [Pl. -le. / < fr., engl. shrapnel, cf. Shrapnel – numele inventatorului, general englez].

ȘRAPNEL s. n. proiectil de artilerie încărcat cu gloanțe, a cărui explozie poate fi reglată. (< fr. shrapnell, germ. Schraprell)

ȘRAPNEL ~e n. mai ales la pl. Proiectil de artilerie umplut cu gloanțe, care explodează într-un anumit punct de pe traiectorie. /<fr. shrapnell, germ. Schrapnell

șrapnél n., pl. e (după numele inventatoruluĭ, generalu englez Shrapnell, mort la 1842). Obuz umplut cu gloanțe. – Pop. ștrapnél: de ștrapnele încruntațĭ (P. P. Bucov., Izv. Sept. 1923, 15). Cp. cu castron.

șramnea sf vz șrapnel

șrapnea sf vz șrapnel

ștrapnel sn vz șrapnel

șrapnele f. pl. cartușe de granată: fierbea văzduhul ca un iad de bombe, de șrapnele AL. (= engl. shrapnell).

*ștrapnél, V. șrapnel.

șrapnel s. n., pl. șrapnele

șrapnel s. n., pl. șrapnele

șrapnel s. n., pl. șrapnele

șrapnel (-le), s. n. – Proiectil. – Var. șrapnea. Fr. shrapnell, din engl.

șrapnel, șrapnele s. n. (intl., îmv.) rafală de gloanțe.