ȘOP, șopuri, s. n. (Reg.) Șopron. – Germ. Schoppen.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ȘOP s. v. șopron, umbrar.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
șop2, șopuri, s.n. (reg.) 1. șopron. 2. podul șurii unde se păstrează fânul. 3. umbrar.
Sursa: DAR
(2002)
|
Adăugată de
claudia
| Semnalează o greșeală
| Permalink
șop3 s.n. (reg.) numele unei boli a vitelor.
Sursa: DAR
(2002)
|
Adăugată de
claudia
| Semnalează o greșeală
| Permalink
șop1, șopi, s.m. (reg.) 1. urs spălător. 2. blană de urs spălător prelucrată.
Sursa: DAR
(2002)
|
Adăugată de
claudia
| Semnalează o greșeală
| Permalink
șop (-puri), s. n. – Șopron, adăpost. Germ. Schoppen (Cihac, II, 392). În Trans. și Olt. Var. șopru (probabil formație regresivă, pornind de la pl. șopruri cu r propagat), Mold. șopreț, Trans. șopruț, Trans. de S. șopran, și în forma sa acceptată în general șopron (probabil din pl. de la forma anterioară, șoprane, cu asimilația șoproane). Din rom. provine rut. šopra (Miklosich, Wander., 19).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
șop interj. – Indică ideea de șușoteală. Creație expresivă, se folosește mai ales în forma șopa-șopa, uneori și șopîc(-șopîc). – Der. șopăi (var. șopoi, șopocăi, șopăcăi), vb. (a șușoti); șopăit (var. șopocăit), s. n. (șușotit); șopăială (var. șopîcăială), s. f. (șușotit); șopîrcăi, vb. (Mold., a fraieri, a linguși); șopîrcăială, s. f. (lingușeală); șopoti, vb. (a șușoti), probabil contaminat cu sl. šiputati, slov. šepetati, rut. šepotaty, šopotity, bg. šupotja, deși unele din aceste forme ar putea proveni din rom.; șopot, s. n. (susur, murmur), mr. șoput „șiroi”, megl. șopit, cf. sl. šapŭtŭ, šopotŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 53; Cihac, II, 387; Tiktin; Rosetti, III, 52), bg. šepot, sb. šopot; șipot, s. n. (șovoi, izvor), var. de la cuvîntul anterior; șopti, vb. (a șușoti, a murmura), var. de la șopoti care se întilnește cu sl. šop(s)ti „a sufla în flaut”, sb. šaptati „a șușoti”, rus. šeptati; șoaptă, s. f. (murmur), deverbal; șopteală, s. f. (șușoteală); șoptit, s. n. (murmur); șoptitor, adj. (murmurător); șoroboti, vb. (Mold., a șușoti), de la șopoti, cu r infix (după Scriban, legat de rus. šorošiti „a gîfîi”); șoroboteală, s. f. (șușotit).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink