opțiuni
  • info
3 intrări
22 de definiții

Explicative DEX

șonțit, ~ă [At: DRĂGHICI, R. 237/9 / V: (reg) ~ntit / Pl: ~iți, ~e / E: șonți1] 1-4 smf, a (Reg; adesea dep; d. ființe) Șchiop (1-4). 5-6 a, av (Reg) Șchiopătat2 (2-3). 7 a (Mun; d. picioare) Schilodit. 8-9 smf, a (Mol) (Persoană) pocită. 10-11 smf, a (Mol) (Persoană) caraghioasă. 12 a (Reg; pex; d. obiecte) Strâmb. 13 a (Reg; pex; d. obiecte) Înclinat.

ȘONȚIT, -Ă, șonțiți, -te, adj. (Despre ființe) Schilodit, șchiop, infirm; (despre lucruri) strîmb, diformat, aplecat într-o parte. Masa îi va părea strîmb pusă, patul șonțit, perdelele într-o parte. GHEREA, ST. CR. I 65. ◊ Fig. Au rădicat astă literatură țigărită și șonțită, fără noimă, fără cap și rădăcină. RUSSO, S. 50. ◊ (Adverbial) Se îmbrăca cu ele pe dos și șonțit. DRĂGHICI, R. 237. ◊ (Substantivat, ca termen depreciativ pentru oameni) (Cu pronunțare regională) Ai să-mi dai samă de pehlivăniile tale, șonțîtule. ALECSANDRI, T. II 930.

ȘONȚIT, -Ă, șonțiți, -te, adj. (Reg.) Schilodit, șchiop, infirm. ♦ Fig. (Despre lucruri) Strîmb, deformat. – V. șonți1.

șonțít, -ă adj. (d. șonț). Fam. Cu mers ridicul saŭ cu haĭnele așezate ridicul pe trup (șolcăit): cine-ĭ șonțita asta? Adv. A merge șonțit, a nu merge normal, a cam șchĭopăta saŭ a te schimosi în mers.

șonti v vz șonți1

șontit, ~ă a vz șonțit

șonți2 vr [At: TDRG / Pzi: ~țesc / E: șonț1] (Îrg; rar) A se îmbrăca nemțește.

șonți1 [At: MILLO, ap. PR. DRAM. 366 / V: (reg) ~nti / Pzi: ~țesc / E: șont2] 1 vi (Mun; d. ființe; îf șonti) A șchiopăta (1). 2-3 vtr (Reg) A (se) șchiopa (1-2). 4-5 vtr (Reg) A (se) schilodi. 6-7 vtr (Mol; Buc) A (se) poci.

ȘONȚI1, șonțesc, vb. IV. Tranz. A schilodi; a sluți, a poci.

ȘONȚI2, șonțesc, vb. IV. Refl. (Rar) A purta haine de tîrgoveț, a se îmbrăca nemțește. Pentru că munteanul făcea nazuri, rievrînd fără noimă să se șonțească, au trebuit să întîmpene greutate pînă să-l facă a înțelege că hainele sale boierești sînt mai de valoră. ȘEZ. XII 176.

ȘONȚI1, șonțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) schilodi, a (se) ciunti; a (se) sluți, a (se) poci. – Din șont.

ȘONȚI2, șonțesc, vb. IV. Refl. (Rar) A purta haine de tîrgoveț, a se îmbrăca nemțește. – Din șonț.

A SE ȘONȚI se ~esc intranz. pop. (mai ales despre încălțăminte) A-și pierde forma inițială (prin întrebuințare îndelungată sau neglijentă); a se scâlcia; a se scrombăi; a se scălâmba. /Din șonț

A ȘONȚI ~esc tranz. A face să se șonțească; a schilodi de picioare, a face șont. /Din șont

șonțésc v. tr. (d. șonț. V. șolcăĭ). Est. Iron. Îmbrac așezînd prost o haĭnă: cine te-a șonțit așa? Fig. Deformez, pocesc, urîțesc, denaturez: v’ațĭ șonțit mintea!

Sinonime

ȘONȚIT adj., s. v. infirm, invalid, schilod.

ȘONȚIT adj. v. deformat, desfigurat, pocit, schimonosit, slut, sluțit, strâmb, strâmbat, șchiop, urât, urâțit.

șonțit adj. v. DEFORMAT. DESFIGURAT. POCIT. SCHIMONOSIT. SLUT. SLUȚIT. STRÎMB. STRÎMBAT. ȘCHIOP. URÎT. URÎȚIT.

șonțit adj., s. v. INFIRM. INVALID. SCHILOD.

ȘONȚI vb. v. deforma, desfigura, poci, schimonosi, sluți, strâmba, șchiopăta, urâți.

șonți vb. v. DEFORMA. DESFIGURA. POCI. SCHIMONOSI. SLUȚI. STRÎMBA. ȘCHIOPĂTA. URÎȚI.

Arhaisme și regionalisme

șonți2, șonțesc, vb. IV refl. (reg.) a purta haine de târgoveț, a se îmbrăca nemțește.

Intrare: șonțit
șonțit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șonțit
  • șonțitul
  • șonțitu‑
  • șonțită
  • șonțita
plural
  • șonțiți
  • șonțiții
  • șonțite
  • șonțitele
genitiv-dativ singular
  • șonțit
  • șonțitului
  • șonțite
  • șonțitei
plural
  • șonțiți
  • șonțiților
  • șonțite
  • șonțitelor
vocativ singular — —
plural — —
șontit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: șonți (îmbrăca)
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • șonți
  • șonțire
  • șonțit
  • șonțitu‑
  • șonțind
  • șonțindu‑
 singular plural
  • șonțește
  • șonțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • șonțesc
 (să)
  • șonțesc
  • șonțeam
  • șonții
  • șonțisem
a II-a (tu)
  • șonțești
 (să)
  • șonțești
  • șonțeai
  • șonțiși
  • șonțiseși
a III-a (el, ea)
  • șonțește
 (să)
  • șonțească
  • șonțea
  • șonți
  • șonțise
plural I (noi)
  • șonțim
 (să)
  • șonțim
  • șonțeam
  • șonțirăm
  • șonțiserăm
  • șonțisem
a II-a (voi)
  • șonțiți
 (să)
  • șonțiți
  • șonțeați
  • șonțirăți
  • șonțiserăți
  • șonțiseți
a III-a (ei, ele)
  • șonțesc
 (să)
  • șonțească
  • șonțeau
  • șonțiră
  • șonțiseră
Intrare: șonți (schilodi)
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • șonți
  • șonțire
  • șonțit
  • șonțitu‑
  • șonțind
  • șonțindu‑
 singular plural
  • șonțește
  • șonțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • șonțesc
 (să)
  • șonțesc
  • șonțeam
  • șonții
  • șonțisem
a II-a (tu)
  • șonțești
 (să)
  • șonțești
  • șonțeai
  • șonțiși
  • șonțiseși
a III-a (el, ea)
  • șonțește
 (să)
  • șonțească
  • șonțea
  • șonți
  • șonțise
plural I (noi)
  • șonțim
 (să)
  • șonțim
  • șonțeam
  • șonțirăm
  • șonțiserăm
  • șonțisem
a II-a (voi)
  • șonțiți
 (să)
  • șonțiți
  • șonțeați
  • șonțirăți
  • șonțiserăți
  • șonțiseți
a III-a (ei, ele)
  • șonțesc
 (să)
  • șonțească
  • șonțeau
  • șonțiră
  • șonțiseră
șonti
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

șonțit, șonțităadjectiv

  • 1. Despre ființe: infirm, invalid, schilod, schilodit, șchiop. DLRLC DLRM
    sinonime: infirm invalid schilod schilodit șchiop
    • 1.1. Despre lucruri: deformat, strâmb. DLRLC DLRM
      sinonime: deformat strâmb
      • format_quote Masa îi va părea strîmb pusă, patul șonțit, perdelele într-o parte. GHEREA, ST. CR. I 65. DLRLC
      • format_quote figurat Au rădicat astă literatură țigărită și șonțită, fără noimă, fără cap și rădăcină. RUSSO, S. 50. DLRLC
      • format_quote (și) adverbial Se îmbrăca cu ele pe dos și șonțit. DRĂGHICI, R. 237. DLRLC
etimologie:

șonți, șonțescverb

  • 1. reflexiv rar A purta haine de târgoveț, a se îmbrăca nemțește. DLRLC DLRM
    • format_quote Pentru că munteanul făcea nazuri, nevrînd fără noimă să se șonțească, au trebuit să întîmpene greutate pînă să-l facă a înțelege că hainele sale boierești sînt mai de valoră. ȘEZ. XII 176. DLRLC
etimologie:
  • șonț DLRM

șonți, șonțescverb

etimologie:
  • șont DLRM

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.