ȘOLD, șolduri, s. n. Parte a corpului omenesc situată între mijloc și coapsă; regiune anatomică corespunzătoare articulației membrelor inferioare cu trunchiul. ◊ Loc. adj. și adv. Într-un șold = (aplecat) într-o parte, strâmb. ◊ Expr. Cu mâna (sau cu mâinile) în șold (sau în șolduri) = fără a întâmpina nicio greutate, fără nicio grijă, în voie. A sta cu mâinile în șolduri = a nu face nimic, a pierde vremea. (Fam.) A-și pune mâinile în șold (sau în șolduri) = a se certa, a face scandal. ♦ P. anal. Parte a corpului animalelor care corespunde articulației picioarelor cu trunchiul. ♦ Fig. Coastă, povârniș. – Cf. pol. szoldra.

șold¹ sn [At: DOSOFTEI, PS. 127/1 / Pl: ~uri / E: ns cf pn szoldra] 1 Fiecare dintre cele două părți laterale ale corpului omenesc situate între mijloc și coapsă. 2 (Pan) Fiecare dintre cele două părți laterale ale corpului patrupedelor corespunzătoare articulației picioarelor de dinapoi cu trunchiul. 3 (Pre) Regiune anatomică (la oameni, păsări și animale) corespunzătoare articulației femurului cu osul iliac. 4 (Trs; îs) ~ul deasupra Greabăn (la cal). 5 (Mol; Trs; îs) ~ul dinapoi (sau mic) Extremitatea osului spetei (la cal). 6 (Reg; pex) Spată. 7 (Trs) Locul unde se îmbină extremitățile oaselor de la șale (23) (la cal). 8 (Pex) Coapsă a unui animal sau a unei păsări, care servește ca aliment. 9 (Reg; pex) Os mare. 10 (Îlav) La (sau, rar, în) ~ În regiunea șoldului (1). 11-12 (Fig; îljv) Într-un ~ (și, reg, de-a ~ul) (Care este aplecat) într-o parte Si: strâmb. 13-14 (Buc; îljv) Într-un ~ (Care este culcat) pe o coastă. 15 (Pfm; îe) A sta (sau a fI) cu mâna (sau mâinile) în ~ (sau ~uri) A nu face nimic. 16 (Pfm; îae) A sta fară nici o grijă. 17 (Pfm; îlav) Cu mâna (sau mâinile) în ~ (sau ~uri) În voie. 18 (Pfm; îal) Fără a întâmpina vreo greutate. 19 (Pfm; îe) A-și pune mâinile în ~ (sau ~uri) A se certa (tare). 20 (Olt; îe) A se uita pe ~uri A fi spilcuit. 21 (Olt; îae) A fi mândru. 22 (Olt; îe) A da cu ~ul A face intrigi. 23 (Olt; îae) A ațâța o ceartă. 24 (Mun; îe) A amenința din ~ A șchiopăta (1). 25 (Mun; îe) A merge pe două ~uri A merge legănat. 26 (Mun; îae) A se fandosi (2). 27 (Pop; fig) Povârniș. 28 (Reg; pan) Fiecare dintre cei patru căpriori de la cele patru colțuri ale casei.

șold², șoaldă a [At: (a. 1880) TDRG / Pl: șolzi, șoalde / E: pvb șoldi] (Reg; d. animale) 1-3 Șoldit (1-3).

ȘOLD, șolduri, s. n. Parte a corpului omenesc situată între mijloc și coapsă; regiune anatomică corespunzătoare articulației membrelor inferioare cu trunchiul. ◊ Loc. adj. și adv. Într-un șold = (aplecat) într-o parte, strâmb. ◊ Expr. Cu mâna (sau cu mâinile) în șold (sau în șolduri) = fără a întâmpina nici o greutate, fără nici o grijă, în voie. A sta cu mâinile în șolduri = a nu face nimic, a pierde vremea. (Fam.) A-și pune mâinile în șold (sau în șolduri) = a se certa, a face scandal. ♦ P. anal. Parte a corpului animalelor care corespunde articulației picioarelor cu trunchiul. ♦ Fig. Coastă, povârniș. – Cf. pol. szoldra.

ȘOLD², ȘOALDĂ, șolzi, șoalde, adj. Șoldit. O iapă... șoaldă de piciorul stîng. La TDRG.

ȘOLD¹, șolduri, s. n. Parte a corpului omenesc situată între mijloc și coapsă; regiune anatomică corespunzătoare articulației membrelor inferioare cu trunchiul. Se întorcea de la fîntînă cu un mers greoi, din șolduri. DUMITRIU, P. F. 60. Se făcuse cam lată în șolduri. CAMIL PETRESCU, O. I 95. ◊ Loc. adv. (Arătînd felul cum se poartă unele obiecte, care atîrnă de pe umăr sau de la brîu) La (rar în sau pe) șold. Își trase baioneta pe șold. SAHIA, N. 89. Coborîndu-se în fîntînă, umple întîi plosca și o pune la șold. CREANGĂ, P. 205. Flori de tei el are-n păru-i Și la șold un corn de-argint. EMINESCU, O. I 103. Desculț, cu capul gol,încins cu o funie și cu traista în șold, Lumînărică pînă în ziuă colinda toate bisericile. NEGRUZZI, S. I 252. ◊ Loc. adj. și adv. Într-un șold = (aplecat) într-o rînă; șoldit, strîmb. (Fig.) Rîndul de case din stînga era sus, în deal, apoi urma ulița într-un șold între șanțurile ei. DUMITRIU, V. L. 21. ◊ Expr. Cu mîna (sau cu mîinile) în șold (sau în șolduri) = a) cu palma sprijinită pe șold și cu brațul adus astfel încît cotul să iasă în afară. Putere-aș să umblu eu Tot cu mînile-n șolduri, Nu m-oi lovi de stoguri. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 461. (Cu o construcție mai rară) C-un braț în șold și pe prăsea cu celălalt. COȘBUC, P. I 56. (Fig.) O frigare lungă și plină de pui cu mîinile în șolduri și cu măruntaiele la subsiori se rumenea sfîrîind. HOGAȘ, DR. II 103; b) fig. fără a întîmpina nici o rezistență; fără greutate, în voie. A-și pune mîinile în șolduri = a-și propti mîinile în șolduri, într-un gest de înfruntare, de sfidare, de provocare. Michiu își puse mînile în șolduri: Te boldești la mine, ha? SADOVEANU, O. VI 127. (Rar) A sta cu mîinile în șolduri = a nu lucra nimic, a pierde vremea, a fi leneș sau nepăsător, fără grijă. De ce-ai venit aici ca să-mi stai cu mînile în șolduri? SADOVEANU, O. VIII 212. ♦ Fig. Coastă, povîrniș (bombat) al unei înălțimi. Șoldurile goale ale unei stînci, cu haina ei de mușchi sfîșietă de vijelie. HOGAȘ, M. N. 96. Din cînd în cînd vezi șoseaua încingînd ca un brîu puternic șoldurile munților. VLAHUȚĂ, O. AL. II 33. ♦ Partea corpului animalelor care corespunde articulației picioarelor cu trunchiul. Fuioare de aburi scoteau pe nări telegarii; le fumegau șoldurile lucioase. STANCU, D. 5. Dă-ne șoldul porcului Cel din fundul podului. TEODORESCU, P. P. 156.

ȘOLD ~uri n. 1) (la om) Parte a corpului cuprinsă între coapsă și mijloc. ◊ A sta cu mâinile în ~uri a nu avea nici o ocupație; a pierde timpul. A sta într-un ~ a sta strâmb. 2) (la animale) Regiune a corpului corespunzătoare articulației picioarelor cu trunchiul. 3) fig. Porțiune de teren cu suprafața înclinată; coastă; pantă; povârniș; versant; costișă. /cf. săs. šoldăr

șold n. partea corpului omenesc în care e îmbucată coapsa. [Ceh. ȘOLDA (din nemț. Schulter)].

șold n., pl. urĭ (ceh. šolda, šoldra, umăr, șold de porc, pol. szoldra, d. germ. schulter, umăr). Coapsă, partea de la oasele basinuluĭ: a sta cu mînile’n șoldurĭ, sabia se leagă la șoldu stîng. V. arm.

șold s. n., pl. șolduri

șold s. n., pl. șolduri

șold s. n., pl. șolduri

șold (-duri), s. n. – Coapsă, crupă. Germ. Schulter, prin intermediul sl. cf. ceh. solda, pol. szoldra, mag. sódar (Cihac, II, 391; Tiktin) sau mai probabil din pl. șolduri. – Der. șoldea, s. m. (poreclă pentru șchiopi); șoldi, vb. (a se deșela, a se speti, a se lăsa într-o parte); șoldină (var. șoaldină), s. f. (durere în șold; plantă, Sedum acre); șoldiș, adv. (șchiopătînd); șoldit, adj. (se zice despre un cal care are un șold mai proeminent); șoldiu, adj. (cu șoldul vătămat; crăcănat, cu picioare scurte); șolduros, adj. (cu șolduri mari); șoldan, s. m. (persoană voluminoasă; păduche); șoldăni, vb. (a se deșala, a se lăsa într-o parte).

ȘOLD subst. 1. Șolda b. (13-15 B 133;. 16 B II 256); – mold. (C 10 Ștef 40; C-răz 8). 2. Șold/e, Gh., mold. (BCI 188); -ea (Dm); -ești s. (16 B I 93).

ȘOLD s. (ANAT.) 1. (prin Munt.) șodolan. (~ la om.) 2. (Ban.) chiciu, slăbie. (~ la animale.)

ȘOLD s. v. clină, coastă, coborâș, costișă, muchie, pantă, povârniș, pripor, repeziș, scoborâș, versant.

ȘOLD s. (ANAT.) 1. (prin Munt.) șodolan. (~ la om.) 2. (Ban.) chiciu, slăbie. (~ la animale.)

șold s. v. CLINĂ. COASTĂ. COBORÎȘ. COSTIȘĂ. MUCHIE. PANTĂ. POVÎRNIȘ. PRIPOR. REPEZIȘ. SCOBORÎȘ. VERSANT.

șold, șoaldă, adj. (reg.; despre animale) șoldit (cu șoldul vătămat).

șold, șolduri, s.n. Șuncă de porc (care se pune la afumat iarna și se consumă de Paști). – Din pol. szoldra (Tiktin, după DER; MDA).

șold, șolduri, s.n. – Șunca de porc care se pune la murat și la afumat iarna și se fierbe de Paști (Radu, 1941). – Din pol. szoldra (Cihac, Tiktin, cf. DER; DEX, MDA) < germ. Schulter „umăr” (Șăineanu, Scriban, DER).

șold, -uri, s.n. – Șunca de porc care se pune la murat și la afumat iarna și se fierbe de Paști (Radu 1941). – Din germ. Schulter „umăr”, prin interm. pol. szoldra (DER).