șeruire sf [At: LTR² / Pl: ~ri / E: șerui²] (Tăb) Curățare a pieilor de resturile de carne, înainte de a le pune la argăseală.

ȘERUIRE, șeruiri, s. f. Acțiunea de a șerui și rezultatul ei.

șerui² vt [At: DM / Pzi: ~esc / E: ger scharren] (Tăb; c. i. piei) A curăța de resturile de carne, înainte de a le pune la argăseală Si: a descărna (2).

șerui¹ vt [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 90^r/32 / V: (îvr) șir~ / Pzi: ~esc / E: șar² + -ui cf slv шаровати] (Îvr) 1 A desena (1). 2 A picta. 3 (Pex) A descrie (1).

șirui³ v vz șerui¹

ȘERUI, șeruiesc, vb. IV. Tranz. A curăța o piele jupuită de resturile de carne pe care Ie mai are, înainte de a o pune la argăseală; a descărna.

A ȘERUI ~iesc tranz. (piei proaspăt jupuite) A curăța de resturile de carne (înainte de a le pune la dubit). /cf. sl. šarovati

șeruĭésc v. tr. (vsl. šerovatĭ, -rvĭon, a picta. V. șar 1). Vechĭ. (Cant. Dos.). Desemnez, zugrăvesc. – Și șir- (Cant.).

3) șiruĭésc v. tr. V. șeruĭesc.

șeruire s. f., g.-d. art. șeruirii; pl. șeruiri

șeruire s. f., g.-d. art. șeruirii; pl. șeruiri

șeruire s. f., g.-d. art. șeruirii; pl. șeruiri

șerui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeruiesc, 3 sg. șeruiește, imperf. 1 șeruiam; conj. prez. 1 sg. să șeruiesc, 3 să șeruiască

șerui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeruiesc, imperf. 3 sg. șeruia; conj. prez. 3 să șeruiască

șerui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeruiesc, imperf. 3 sg. șeruia; conj. prez. 3 sg. și pl. șeruiască

șerui (-uesc, -it), vb. – A rade părul de pe o piele neargăsită. Germ. scheeren.

șerui (-esc, -it), vb. – A picta, a reprezenta. Sl. šerovati „a colora” (Tiktin). Sec. XVII, înv. – Der. șeruitură, s. f. (pictură; portret), înv.

ȘERUIRE s. v. descărnare.

ȘERUIRE s. cărnosire, descărnare, (reg.) cărnuire. (~ a pieilor, în industria tăbăcăriei.)

ȘERUI vb. v. descărna.

ȘERUI vb. a cărnosi, a descărna, (reg.) a cărnui. (~ pieile, în tăbăcărie.)

*ȘERUIRE s.f. (Mold.) Zugrăvire, pictură. Palaturile și saraiurile lui ceale minunate și de piatră încolțurată zidite și șeruiri de săpături iscusite și cu tot fealiul de marmure scumpă ghizdav pardosite. CD 1698, 10^v; cf. CD 1770, 11^v. ◊ Fig. Pre Ptolomei . . . în cele mai multe să fie greșit îl arată și mai ales în șiruirea ostrovului Thulé. CANTEMIR, HR., s.v. șiruire¹. Variante: șiruire (CANTEMIR, HR., s.v. șiruire¹). Etimologie: șerui. Vezi și șar, șerui, șeruitură.

*ȘERUI vb. (Mold., Ban.) A zugrăvi, a picta, a desena. A: Șeruiaște cruce naintea dvernițelor besearicii. DOSOFTEI, MOL. Mearsi roaba de-au arătat șeruind chipul [bisericii] pre pămînt. DOSOFTEI, VS. Carele. . . forma și chipul avuției fiilor tăi au șeruit și adevărat o au zugrăvit. CD 1698, 22^r; cf. CD 1770, 26^r. ◊ Fig. Cu frumoase stihuri biruința aceasta precum au fost, o șeruiaște. CANTEMIR, HR. C: Sheruiĕsk. AC, 367. Etimologie: șar + suf. -ui. Cf. sl. šarovati. Vezi și șar, șeruire, șeruitură.

ȘIRUIRE s. f. v. șeruire.

șerui, șeruiesc, vb. IV (înv.) 1. a zugrăvi, a picta; a desena. 2. a înfățișa în scris.