șerbegiu sm [At: ȘIO II,, 336 / V: (reg) ~becciu, ~beciu, ~betciu / Pl: ~ii / E: tc șerbetçi] (Înv) 1 Slujbaș la curtea domnitorilor fanarioți care se îngrijea de șerbet (1) și de dulcețuri. 2 (îs) Vel ~ Șef² (1) al șerbegiilor (1). 3 Persoană care prepara șerbet (1) Si: (îvr) șerbetar (1). 4 Persoană care vindea șerbet (1) Si: (îvr) șerbetar (2).

șerbegiu m. 1. od. șerbegi-bașa, boiernașul curții fanariote care oferia Domnului șerbetul și îngrijia de dulcețuri; 2. cel ce prepară sau vinde șerbet. [Turc. ȘERBETJI].

șerbegíŭ m. (turc. șerbetci). Vechĭ. Făcător saŭ vînzător de șerbet.

șerbecciu sm vz șerbegiu

șerbeciu sm vz șerbegiu

șerbetciu sm vz șerbegiu

șerbegiu s. m., art. șerbegiul; pl. șerbegii, art. șerbegiii (desp. -gi-ii)

șerbegiu s. m., art. șerbegiul; pl. șerbegii, art. șerbegiii (-gi-ii)

șerbegiu s. m., art. șerbegiul; pl. șerbegii, art. șerbegiii

șerbegiu, șerbegii, s.m. (înv.) 1. persoană care prepara sau vindea șerbet. 2. boiernaș care oferea domnului șerbetul și îngrijea de dulcețuri.