Din totalul de 24 sunt afișate 20 definiții pentru tap, țap, țâp   declinări

ȚAP, țapi, s. m. 1. Masculul caprei domestice, al caprei negre și al căprioarei, ◊ Țap ispășitor = a) (în Vechiul Testament) țap (1) pe care marele preot îl încărca la sărbătoarea ispășirii cu toate păcatele neamului lui Israel și care era apoi alungat în deșert; b) fig. persoană asupra căreia se aruncă vina pentru greșelile altora. ◊ Expr. A sta ca un țap logodit = a sta țeapăn, prostit, aiurit. 2. Pahar special de bere, cu toartă, având capacitatea de 300 ml; conținutul unui astfel de pahar. 3. (Art.) Numele unei constelații în care intră Soarele la solstițiul de iarnă. – Cf. alb. cap, cjap, sb. cap.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ȚAP, țapi, s. m. 1. Masculul caprei domestice, al caprei negre și al căprioarei. ◊ Țap ispășitor = a) (în Biblie) țap (1) pe care marele preot îl încărca la sărbătorirea ispășirii cu toate păcatele neamului lui Israel și care era apoi alungat în deșert; b) fig. persoană asupra căreia se aruncă vina pentru greșelile altora. ◊ Expr. A sta ca un țap logodit = a sta țeapăn, prostit, aiurit. 2. Pahar special de bere, cu toartă, având capacitatea de 300 ml; conținutul unui astfel de pahar. 3. (Art.) Numele unei constelații în care intră Soarele la solstițiul de iarnă. – Cf. alb. cap, cjap, scr. cap.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de cata | Semnalează o greșeală | Permalink

țap s. m., pl. țapi
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ȚAP s. v. căprior, ichi.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ȚAP1 ~i m. 1) Mascul al caprei. ◊ A sta (sau a ședea) ca un ~ logodit a sta (sau a ședea) prostit, zăpăcit, dezorientat. ~ ispășitor persoană care este trasă la răspundere pentru greșelile altora. 2) art. Constelație în care intră Soarele la solstițiul de iarnă. /Cuv. autoht.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ȚAP2 ~uri n. 1) Cană de sticlă (cu o capacitate de 300 ml) din care se bea bere. 2) Conținutul unei astfel de căni. /Cuv. autoht.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

țap (animal, pahar) s. m., pl. țapi
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

țap (-pi), s. m.1. Masculul caprei. – 2. Constelația Capricornului. – 3. Vas pentru bere. – 4. (Mold.) Unul din arșicele mai grele. – 5. Poreclă dată grecilor. – 6. (Arg.) Popă. – Mr. cap. Origine obscură. Dintre multele ipoteze care s-au emis în jurul acestui cuvînt, cea mai probabilă pare să fie cea de creație expresivă (REW 9599; Pedersen, Z. vergl. Sprachwiss., XXXVI, 347), poate anterioară rom. Cf. Copus gloss. lat., V, 503, 27: „Hircus caper zappu dicitur” și dalm. zapo, alb. škjap, cap (Bartoli, II, 258; Capidan, Raporturile, 551; Graur, Rom., LVI, 265; Rohlfs, Differenzierung, 67). Totuși, der. directă a rom. pornind de la ilirică este dificilă fonetic; mai probabil nu este vorba de o continuare directă a cuvîntului moștenit, ci de o creație nouă, bazată pe aceleași intenții expresive. În ce privește această intenție, se consideră îndeobște că este vorba de o dezmierdare pentru a chema un animal, germ. Lockruf. Mai sigur ar trebuie să se pornească de la ideea de „ascuțit, țuguiat”, ca în „țeapă”, a cărei familie expresivă ține de „țap”. Acest nume a trebuit apoi să însemne „(animal cu) coarne lungi”, cf. it. zappa „tîrnăcop”. Celelalte ipoteze sînt mai puțin sigure; din sl. capŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 51; Cihac, II, 429); din alb. tšap (Meyer, 387; Pascu, II, 223; Berneker, 121; cf. Philippide, II, 738), din iranianul čapis (Roswadowski, Mitt. Inst. Wien, 278; Vasmer, Grekoslaw. Etym., III, 222; Roswadowski, R. Études sl., II, 109; Densusianu, GS, I, 242). Sensul 3 este traducerea modernă a germ. Bock. Cf. și Rohlfs, ZRPh., XLV, 664; Rosetti, II, 123; Pușcariu, Lr., 180. Cuvîntul a trecut din rom. la limbile cu care a avut contact: alb. ts(i)ap, (t)skjap, ngr. τσάπος, sb., cr., slov., ceh., pol., rut., ucr., rus. cap, mag. cáp (Berneker 121; Vasmer, III, 281; Edelspacher 11). cf. țeapă.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

țap m. 1. Zool. mamifer rumegător, cu coarne, bărbos și sprinten, fără ghinduri la copite; 2. fig. țapul păcatelor, țapul ispășitor, om asupra căruia s’aruncă greșelile celorlalți; 3. fam. bătrân desfrânat: auzi, țapul ! AL. [Albanez (gheg) ȚAP].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

țap m. (rudă cu pers. čapis, țap. D. rom. vine alb. tsap, ceh. pol. rut. cap, ung. cáp). Masculu capreĭ. A jupui țapĭ, a vărsa, a vomita. Fig. Om desfrînat. Arșic mare (ichĭ). Pahar de bere mijlociŭ (după germ. Bockbier, bere de a fabricantuluĭ Bock = Țapu din München): doĭ țapĭ saŭ doŭă țapurĭ (cp. cu cocoș, pl. cocoașe, la pușcă). Țap ispășitor saŭ emisar, un țap pe care Jidaniĭ la sărbătoarea ispășiriĭ, îl alungaŭ în deșert după ce marele preut [!], afurisindu-l, îl încărcase cu toate păcatele poporuluĭ. Jidaniĭ îl numeaŭ azazel, adică „trimes alungat”. Cuvîntu țap ispășitor a devenit proverbial p. a însemna un om asupra căruĭa cad păcatele altora și care e acuzat de nenorocirĭ de care el nu e vinovat. V. arete și sabat 2.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

țap-négru (masculul caprei-negre) (-ne-gru) s. m., pl. țapi-négri
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

țap-róșu (masculul căprioarei) s. m., pl. țapi-róșii
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

BARBA-ȚÁPULUI s. v. barba-popii.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ȚÁPUL s. art. v. capricornul.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

țap-négru (specia sălbatică) s. m. (sil. -gru), pl. țapi-négri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

țap-róșu (specia sălbatică) s. m., pl. țapi-róșii
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Țápul (astron.) s. pr. m. art.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

tap- – Rădăcină expresivă, puțin clară, care pare să evoce ideea de obiect diform sau relativ rotunjit. – Var. taf-. Creație expresivă, cf. rădăcina romanică tapp- (REW 8564), și lap-, (lăpăi), dup-. Der. tăpși (var. tepși), vb. (a egala, a netezi, a nivela, a răzui), cf. germ. tappsen, fr. taper (după Candrea și Scriban, din mag. taposni „a călca în picioare”, sb. tapsati „a bate din palme”); tapșe (var. teapșe), s. f. (polonic de lemn, sucitor; palmă), în Mold.; tăpșan, s. n. (mamelon, movilă, colină rotunjită; răzor; strat; pat, platformă), în Mold. tapșan, tepșan, topșan (după Cihac, II, 619, din tc. tepe „munte”; după Bogrea, Dacor., IV, 851, din rut. tapčan „platformă”, care vine probabil din rom.; după Drăganu, Dacor., V, 372-5, din mag. taposni „a călca în picioare”); taponiș, s. m. (nemțișor, Delphinium consolida); tapoșnic, s. m. (plantă, Galeopsis ladanum); tăpălog (var. Mold. tăpălăgos), adj. (greoi la mers, neîndemînatic), cf. tălpăloagă; tăfăroagă, s. f. (brînză dulce, brînză abia făcută), probabil var. a cuvîntului anterior (după Bogrea, Dacor., II, 659 și Candrea, din sl. tvarogù; după Diculescu, Elementele, 452, din gr. *τραφάλαϰα, în loc de τραφαλίς „brînză proaspătă”). – Cf. terfă, terfeloagă.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

țîp n., pl. urĭ (d. țîpă, adică „țeavă”). Săcele. Cișmea (trunchĭu și țeava).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

POIANA ȚAPULUI, localitate componentă a orașului Bușteni (jud. Prahova), situată pe valea Prahovei, la poalele m-ților Bucegi, la 800-880 m alt. Stație de c. f. Stațiune climaterică și de odihnă, cu climat submontan, cu aer curat, lipsit de praf și alergeni, recomandată pentru tratarea nevrozelor astenice, a unor stări de debilitate, de surmenaj fizic și intelectual. Așezarea a fost întemeiată în 1830. Biserică (sec. 19).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink