6 definiții pentru Herzog

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

HERZOG [hértsog], Chaim (1918-1997), general și om politic israelian. Membru al Partidului Muncii. Președinte al Israelului (1983-1993).

HERZOG [hértzog], Colette (1923-1986), soprană franceză. Soția muzicologului de origine română Antoine Goléa. Manieră de interpretare marcată de un deosebit rafinament, de o rară muzicalitate și de o profundă înțelegere a textelor. Abordează piese aparținând repertoriului clasic și contemporan. Activitate pedagogică.

HERZOG [hértsog], Eugen (1875-1928), lingvist austriac. Stabilit în România. Prof. univ. la Cernăuți. Cercetări de romanistică (printre altele, un manual de lb. română în colab. cu S. Pușcariu), dialectologie română („Glosarul dialectului mărginean”). M. coresp. al Acad. Române (1914).

HERZOG [hértsog], Maurice (1919-2012), explorator și alpinist francez. Împreună cu Louis Lachenal, a escaladat vf. Annapurna (3 iun. 1950), primul vârf de peste 8.000 m cucerit de om.

HERZOG [hértsog], Roman (n. 1934), jurist și om politic german. Prof. univ. la München, Berlin și Speyer. Președinte al Germaniei (1994-1999). Lucrări privind teoria statului și dreptului („Teoria generală a statului”, „Statele la începutul epocii istorice”, „Originile și formele de guvernământ”). M. de onoare al Acad. Române (1995).

HERZOG [hértsog], Werner Stipetic (n. 1942), regizor german de film. Fascinat de absurditatea condiției umane, filmele sale reflectă cu predilecție cazuri limită, idealuri romantice strivite de realitate, existențe umane aflate la periferia societății („Fata Morgana”, „Aguirre, biciul lui Dumnezeu”, „Nosferatu, fantoma nopții”, „Cobra verde”).

Intrare: Herzog
Herzog
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.