ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A ÎNVRĂJBÍ ~ésc tranz. A face să se învrăjbească. /în + vrajbă
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE ÎNVRĂJBÍ mă ~ésc intranz. 1) A intra în vrajbă (cu cineva); a deveni vrăjmaș; a se învrăjmăși; a se dușmăni; a se uri. 2) A fi cuprins de vrajbă. /în + vrajbă
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNVRĂJBÍ vb. 1. v. certa. 2. v. dezbina.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

învrăjbí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 sg. și pl. învrăjbeáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink