învoințáre s.f. (înv.) încuviințare, îngăduință, permisiune.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

învoințá vb. I (înv.) a da voie, a încuviința, a îngădui, a permite.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink