învoințáre s.f. (înv.) încuviințare, îngăduință, permisiune.
Sursa: DAR
(2002)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
învoințá vb. I (înv.) a da voie, a încuviința, a îngădui, a permite.
Sursa: DAR
(2002)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink