2 intrări
5 definiții
Explicative DEX
învoințare sf [At: LET. II, 175/4 / Pl: ~țări / E: învoința] (Înv) Permisiune.
învoința vt [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 107/25 / Pzi: ~țez / E: învoință] (Înv; nob) 1 A permite. 2 A acorda (3).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
învoințéz v. tr. Vechĭ. Permit.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Arhaisme și regionalisme
învoințare s.f. (înv.) încuviințare, îngăduință, permisiune.
- sursa: DAR (2002)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
învoința vb. I (înv.) a da voie, a încuviința, a îngădui, a permite.
- sursa: DAR (2002)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Intrare: învoințare
învoințare substantiv feminin
| substantiv feminin (F113) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
Intrare: învoința
| verb (VT201) | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
| plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
| ||
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)