ÎNVINUÍT, -Ă, învinuiți, -te, adj. Care este sau a fost învinuit. ♦ (Substantivat) Persoană aflată sub urmărire penală; acuzat, inculpat, pârât. – V. învinui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNVINUÍT ~ți m. Persoană acuzată de o infracțiune și este parte într-un proces penal; acuzat; inculpat. /v. a învinui
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNVINUÍT s., adj. v. inculpat.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

învinuít adj. m., pl. învinuíți; f. sg. învinuítă, pl. învinuíte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A ÎNVINUÍ ~iésc tranz. A socoti vinovat; a acuza. /în + vină
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNVINUÍ vb. v. acuza.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A (se) învinui ≠ a (se) justifica
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A învinui ≠ a dezvinovăți, a îndreptăți
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

învinuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. învinuiáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink