ÎNVINOVĂȚÍRE, învinovățiri, s. f. Acțiunea de a (se) învinovăți și rezultatul ei; învinuire, acuzare. – V. învinovăți.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNVINOVĂȚÍRE s. v. acuzație.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Învinovățire ≠ dezvinovățire
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

învinovățíre s. f., g.-d. art. învinovățírii; pl. învinovățíri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A ÎNVINOVĂȚÍ ~ésc tranz. v. A ÎNVINUI. /în + vinovat
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNVINOVĂȚÍ vb. v. acuza.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A (se) învinovăți ≠ a (se) justifica
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A învinovăți ≠ a dezvinovăți
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

învinovățí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 sg. și pl. învinovățeáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink