ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. 1. A înfrânge, a bate pe inamic, pe adversar (în război), a triumfa, a doborî. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina (o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc.). ♦ (Subiectul este o necesitate, o dorință, un sentiment etc.) A doborî, a birui, a copleși; p. ext. a duce până la capăt. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A ÎNVÍNGE învíng tranz. 1) A înfrânge într-o luptă sau într-o întrecere; a birui; a bate; a dispune. 2) (porniri, dorințe etc.) A face să nu se manifeste; a birui. /în + înv. vince
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNVÍNGE vb. 1. v. birui. 2. v. izbândi. 3. v. întrece. 4. v. depăși. 5. v. stăpâni. 6. a(-și) domina, a(-și) înfrâna, a(-și) stăpâni. (Și-a ~ durerea.) 7. v. răzbi.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

învínge (învíng, învíns), vb. – 1. A înfrînge, a birui. – 2. A domina, a stăpîni, a supune. – 3. A trece peste, a depăși. – Var. (în)vince, (în)vence, (în)vinci, toate înv. Mr. azvingu, asvimșu, azvingere; megl. (an)ving, (an)vinș. Lat. vĭncĕre (Pușcariu 901; Tiktin; REW 9338; DAR); cf. it. vincere, prov., cat., sp., port. vencer, fr. vaincre. Schimbarea c › g se datorează analogiei cu vb. aceleiași conjug. (stinge, linge, încinge) al căror part. coincid cu cele de la învince (învins, ca stins, lins, încins). Der. învins (var. învîncut), adj. (biruit; eșuat); neînvins, adj. (invincibil); învingător, adj. (care învinge); învincătură, s. f. (înv., victorie); (în)vinceală, s. f. (înv., victorie). Cf. previnge.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

învínge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink