învelicí vb. IV (înv.) 1. a binecuvânta, a învrednici. 2. a meni rău (cuiva), a condamna, a blestema (pe cineva).
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

învelicí (învelicésc, învelicít), vb. – A înjura, a blasfemia. Origine incertă. După DAR, din bg. veličaja „a elogia”; însă explicația semantică nu este clară.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink