ÎNVEȘMÂNTÁRE, înveșmântări, s. f. Acțiunea de a (se) înveșmânta; îmbrăcare. ♦ (Rar) Îmbrăcăminte. [Var.: învesmântáre, învestmântáre s. f.] – V. înveșmânta.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNVEȘMÂNTÁRE s. v. îmbrăcare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

înveșmântáre s. f., g.-d. art. înveșmântării; pl. înveșmântări
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNVEȘMÂNTÁ, înveșmấnt, vb. I. Tranz. A îmbrăca pe cineva, a pune cuiva un veșmânt (cu pompă, în vederea unei solemnități, a unui ritual etc.). ◊ Refl. S-a înveșmântat în grabă. [Prez. ind. și: înveșmântez. – Var.: învesmântá, învestmântá vb. I] – În + veșmânt.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A ÎNVEȘMÂNTÁ ~éz tranz. A îmbrăca în veșminte speciale (cu ocazia unei solemnități). /în + veșmânt
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNVEȘMÂNTÁ vb. v. îmbrăca.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

înveșmântá vb., ind. prez. 1 sg. înveșmânt, 3 sg. și pl. înveșmânteáză/înveșmântă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink