ÎNVÂLTORÍRE, învâltoriri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a se învâltori; învolburare. – V. învâltori.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A ÎNVÂLTORÍ ~ésc tranz. A face să se învâltorească. /în + vâltoare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE ÎNVÂLTORÍ mă ~ésc intranz. A fi cuprins de vâltoare. /în + vâltoare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNVÂLTORÍ, învâltoresc, vb. IV. Refl. A se învârteji, a fi cuprins de vâltoare. – Din în- + vâltoare.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNVÂLTORÍ vb. v. învârteji, învolbura, zbate.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink