ÎNTUNECÁT, -Ă, întunecați, -te, adj. 1. întunecos (1). 2. Fig. Posac, trist, sumbru. 3. (Despre culori, p. ext. despre lucruri colorate) Care are o nuanță închisă; închis. – V. întuneca.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNTUNECÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ÎNTUNECA și A SE ÎNTUNECA. 2) fig. Care este lipsit de limpezime; greu de înțeles; confuz. 3) fig. Care nu știe carte; analfabet. /v. a (se) întuneca
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNTUNECÁT adj. 1. v. întunecos. 2. v. închis. 3. v. sumbru. 4. întunecos, orb. (Felinare ~.) 5. v. închis. 6. mohorât, sumbru, sur, (pop.) suriu. (Haină de nuanță ~.) 7. cenușiu, pământiu, (reg.) pământit, pământos. (O față ~.) 8. v. încruntat.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNTUNECÁT adj. v. confuz, difuz, echivoc, haotic, imprecis, indefinit, încâlcit, încurcat, întristat, mâhnit, neclar, nedefinit, nedeslușit, neînțeles, nelămurit, neprecis, obscur, posomorât, rătăcit, trist, tulburat, tulbure, vag.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Întunecat ≠ deschis, luminat, luminos
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura, 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi. 3. Refl. Fig. A se posomorî; a se întrista. 4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A ÎNTUNECÁ întúnec tranz. 1) A face să se întunece. 2) fig. A face să pălească (în fața altui lucru); a pune în umbră; a eclipsa. /<lat. intunicare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE ÎNTUNECÁ mă întúnec intranz. 1) A se lăsa întunericul; a se face întuneric. Se întunecă. 2) A deveni mai închis la culoare. Fața i s-a întunecat. 3) fig. (despre persoane) A deveni trist; a se întrista; a se posomorî. 4) (despre vedere, minte) A pierde din proprietatea de a percepe clar realitatea înconjurătoare; a se tulbura. /<lat. intunicare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNTUNECÁ vb. 1. v. însera. 2. v. înnopta. 3. (înv.) a se îmbezna. (Un astru care se ~.) 4. v. înnora. 5. v. închide. 6. v. încrunta. *7. (fig.) a eclipsa, a umbri. (I-a ~ pe toți cu verva sa.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNTUNECÁ vb. v. întrista, mâhni, orbi, posomorî, tulbura.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PIȚIGOI-ÎNTUNECÁT s. v. pițigoi-codat.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A (se) întuneca ≠ a (se) însenina, a (se) lumina
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

întunecá (întúnec, întunecát), vb. – 1. A (se) face întunecos, a (se) lipsi de lumină. – 2. A (se) umori, a face să nu mai vadă. – 3. A (se) posomorî, a (se) întrista. – 4. A (se) închide la culoare. – 5. (Refl.) A se acoperi cerul de nori, a se înnora. – 6. (Refl.) A se însera, a se înnopta. – Mr. antunic(are), megl. antunic(ari). Lat. *intŭnĭcāre de la tŭnĭca (Densusianu, Rom., XXXIII, 280; Byhan 25; Weigand, Jb., III, 26; Pușcariu 895; Candrea-Dens., 892; Densusianu, GS, V, 19; Spitzer, Dacor., IV, 650; Graur, BL, V, 102), cf. it. intonicare, sp. entunicar, cu semantism diferit. Evoluția semantică a rom. nu prezintă dificultăți, cf. sp. encapotarse ‹ capote „pelerină” și „îngrămădire de nori”, entoldarse, și celelalte ex. aduse de DAR. S-au dat alte soluții, care nu par convingătoare: din lat. *innoctĭcāre (Giuglea, Cercetări lexicografice, 10; cf. Pușcariu, Dacor., I, 413), printr-o metateză care pare dificilă; din lat. *intonĭcāre „a începe să tune” (Drăganu, RF, II, 291; REW 4504a); sau din turco-tăt. tŭnek ‹ tün „noapte” (T. Hotnog, Arhiva, XXXIV, 206). Rămîne, totuși, o problemă care pînă acum n-a fost explicată satisfăcător, și anume legătura lui întuneca cu vb. întunerica, avînd același sens, și cu întuneric (var. întunerec, înv. (un)tune(a)ric; mr. (î)ntunearic, megl. antuneric), s. n. (negură; înv., mulțime, puzderie). Acest ultim cuvînt se consideră der. de la tenĕbrĭcus (Pușcariu 896; REW 4484; Pascu, I, 129; Iordan, Dift., 114; Löwe 56; DAR) astfel încît întunerica ar proveni de la intenĕbrĭcāre, care este atestat în texte lat. med. Pare surprinzător, în acest caz, că întunerica nu coincide decît întîmplător cu întuneca, așa cum presupun majoritatea filologilor; din aceste rațiuni, autorii Lexiconului de la Buda, Tiktin; Pascu, I, 130; și G. Ivănescu, BF, II, 143 au preferat să considere că întuneca nu este decît o formă redusă de la întunerica, prin intermediul unei haplologii a lui *întunenecare › întunerecare. Această ipoteză nu pare naturală: forma *intuneneca nu putea asimila pe r › n, întrucît se sprijinea pe altă formă neasimilată, întuneric; iar, pe de altă parte, trebuie să admitem și un tratament anormal al grupului lat. br din intenĕbrĭcāre (rezultatul său normal trebuia să fie ur). Der. întunecător, adj. (care întunecă); întunecos, adj. (lipsit de lumină; încurcat, încîlcit); întunecime, s. f. (lipsă de lumină, umbră; eclipsă; ignoranță); întunecăciune, s. f. (înv., întuneric); întunerecime (var. întunereceală), s. f. (întuneric), întunericos, adj. (întunecos).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

întunecá vb., ind. prez. 3 sg. întúnecă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink