însușit², ~ă a [At: NICUȚĂ, B. O. 8 / Pl: ~iți, ~e / E: însuși] 1 Luat în stăpânire. 2 (D. un drept) Arogat. 3 Propriu. 4 (D. cunoștințe, idei etc.) Asimilat. 5 (D. opinia unei persoane) Adoptat. 6 (D. părerea unei persoane) Luat în seamă.

însușit¹ sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: însuși] 1 Însușire (1). 2 (Nob) Câștigare. 3-6 Însușire (3-6).

ÎNSUȘIT, -Ă, însușiți, -te, adj. (Învechit) Propriu, specific, caracteristic. O singură armă... mare și grea, buzduganul însușit slujbei de armaș-mare, sta așezată pe velința flocoasă. ODOBESCU, S. I. 66.

însușit a. 1. particular, propriu: calități însușite nației lui BĂLC.; 2. atribut: buzduganul însușit slujbei de Armaș mare OD.

însuși vt [At: (a. 1852) URICARIUL, II, 197/29 / Pzi: ~șesc / E: însuși] 1 A lua în stăpânire Si: a-și apropria, a-și atribui. 2 (Nob) A câștiga. 3 A-și aroga un drept. 4 A asimila cunoștințe temeinice, idei, opinii într-un domeniu Si: a învăța. 5 A fi de acord cu opinia cuiva. 6 A ține seamă de părerea cuiva.

‡ALSĂUI (-uesc) vb. tr. (BUD.) A însuși [alsău].

ÎNSUȘI, însușesc, vb. IV. Refl. (Cu pronumele în dativ) 1. A pune stăpînire pe ceva, a deveni stăpîn al unui lucru, a lua în stăpînire, a-și apropria. ◊ (Complementul este un abstract) [Turcii] își însușiră dreptul a numi și pre domni. NEGRUZZI, S. I 274. 2. A învăța temeinic, a asimila un număr de cunoștințe pentru a le folosi la nevoie. Cadrele care nu-și însușesc în mod creator teoria marxism-leninismului, care nu-și însușesc concepția științifică marxistă despre lume, riscă să se abată de la calea justă sau să degenereze în practicieni mărginiți. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 9, 36. 3. (Cu privire la idei, păreri, planuri) A adopta, a face propriu. ◊ Expr. A-și însuși o critică = a găsi justă critica ce i se face și a ține seamă de ea. ♦ A da (ceva) drept al său. Ce-ngîmfat pedantul este cînd, vînînd descoperiri, Caută să-și însușească pe nedrept alte gîndiri. BELDICEANU, P. 120.

A ÎNSUȘI ~esc tranz. 1) (bunuri străine sau care nu aparțin nimănui) A lua în stăpânire; a-și apropria. 2) (cunoștințe) A dobândi prin învățătură; a asimila. 3) (păreri, idei) A accepta considerând ca bun; a adopta. /Din însuși

însușì v. 1. a lua ceva pentru sine, a-și atribui sau aroga; 2. a-și apropria: a-și însuși calitățile cerute.

însușésc v. tr. (d. însușĭ. V. însu). Îmĭ apropriez, îmĭ arog, uzurp, fur: acest funcționar șĭ-a însușit baniĭ statuluĭ. Asimilez: copilu, pin studiŭ, îșĭ însușește calitățile necesare. Atribuĭ, daŭ: Îțĭ însușesc acest buzdugan.

însuși² (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. îmi însușesc, 3 sg. își însușește, imperf. 1 sg. îmi însușeam; conj. prez. 1 sg. să îmi/să-mi însușesc, 3 să își/să-și însușească; imper. 2 sg. afirm. însușește-ți; ger. însușindu-mi

însuși³ (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușește, imperf. 3 sg. își însușea; conj. prez. 3 să-și însușească; ger. însușindu-și

însuși vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însușesc, imperf. 3 sg. însușea; conj. prez. 3 sg. și pl. însușească

ÎNSUȘIT adj. v. caracteristic, definitoriu, distinct, distinctiv, dominant, particular, propriu, specific, tipic.

însușit adj. v. CARACTERISTIC. DEFINITORIU. DISTINCT. DISTINCTIV. DOMINANT. PARTICULAR. PROPRIU. SPECIFIC. TIPIC.

ÎNSUȘI vb. 1. v. apropria. 2. v. fura. 3. a se atinge. (Și-a ~ banii statului.) 4. v. adopta. 5. a deprinde, a învăța, a prinde. (Nu e meșteșug pe care să nu-l poată ~.) 6. v. asimila.

ÎNSUȘI vb. 1. a-și apropria, a-și atribui. (Își ~ ceva ce nu i se cuvine de drept.) 2. a fura, a sustrage, (fam.) a șterpeli, (arg.) a furgăsi, a furlua. (A-și ~ un bun străin.) 3. a se atinge. (Și-a ~ banii statului.) 4. a adopta, a primi, (fig.) a îmbrățișa. (A-și ~ o nouă credință.) 5. a deprinde, a învăța, a prinde. (Nu e meșteșug pe care să nu-l poată ~.) 6. a asimila, a învăța. (Și-a ~ întreaga materie.)

A însuși ≠ a pierde