ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE ÎNSORÍ pers. 3 se ~éște intranz. 1) A apărea soarele. 2) rar A se încălzi la soare. /în + soare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNSORÍ vb. 1. v. însenina. 2. a se sori. (Se ~ pe terasă.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

însorí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însorésc, imperf. 3 sg. însoreá; conj. prez. 3 sg. și pl. însoreáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A ÎNSURÁ însór tranz. A face să se însoare. /<lat. inuxorare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE ÎNSURÁ mă însór intranz. (despre bărbați) A se uni prin căsătorie cu o persoană de sex femeiesc. /<lat. inuxorare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNSURÁ vb. a (se) căsători, (înv.) a (se) desholtei. (S-a ~ după efectuarea stagiului militar.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNSURÁ vb. v. căputa, încăputa.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

însurá (însór, însurát), vb. – A repara încălțămintea, a pingeli. Lat. *solāre, de la solum „talpă” și cu pref. în- (Tiktin, ZRPh., XXIV, 320; Candrea-Dens., 871; DAR).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

însurá (însór, însurát), vb. – A se căsători, a se lega prin căsătorie un bărbat cu o femeie. – Mr. nsor, megl. (a)nsor, (a)nsurari, istr. ănsor. Lat. uxorāri (Cipariu, Elemente, 72; Otto, Rom. Forsch., VI, 427; Philippide, Principii, 108; Pușcariu 874; Candrea-Dens., 870; REW 9107; DAR), cf. calabr. nzurare. Cuvînt comun (ALR, I, 251), indică numai din punctul de vedere al bărbatului căsătoria, cf. mărita. – Der. însurător, adj. (de însurat); însurat, s. n. (căsătorie); însurătoare, s. f. (căsătorie); însurăciune, s. f. (înv., căsătorie); însurățel, s. m. (persoană căsătorită de curînd); dessura, vb. (rar, a divorța, a se despărți).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

însurá vb., ind. prez. 1 sg. însór, 3 sg. și pl. însoáră, perf. s. 1 sg. însurái
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

1) însór, a urá v. tr. (d. soră, surată, după obiceĭu de a onora soția cu epitetu de „soră”, după cum și ĭa [!] onorează bărbatu cu epitetu de „frate”. Decĭ etim. lat. *uxorare, d. uxor, soție, rămîne zadarnică! – El însoară, să însoare). Căsătoresc, vorbind de bărbațĭ. V. refl. Mă căsătoresc: Să le spuĭ curat, Că m´am însurat, C´o mîndră crăĭasă, A lumiĭ mireasă (Al.).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

2) însór, a -urá v. tr. (lat. *insolo, -áre, d. sõlum, talpă, sol, pămînt, îld. soleare, a tălpui, d. sólea, bocîncă. D. sõlum, pl. sõla vine it. suola, fr. sole, germ. sohle, talpă; d. sólea vine it. soglia, fr. seuil, prag). Vechĭ. Tălpuĭesc, pun tălpĭ încălțămintelor.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink