însorțí, pers. 3 sg. însorțéște, vb. IV refl. (înv.) 1. a fi desemnat, a ieși la sorți. 2. a avea parte, a-i fi ursit, a-i fi dat (ceva, să ...).
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

însorțésc v. tr. Vechĭ. Trag la sorțĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink